Cred ca se compunea doar din doua camere minuscule, de abia incapeam sa dormim in ele. Taica-meu era impiegat la gara Merisani. Maica-mea – invatatoare in sat. Acolo, prima data, impreuna cu varul meu, am confectionat o coliba trainica, spatioasa, plina cu pete de lumina tremuratoare, spoturi ce cadeau pe pamintul batatorit prin acoperisul frunzos, parfumat infantil. Pe zona (o cimpie cu iarba scurta, intinsa neted inspre orizont… cu un singur prun chircit), fusesera lasate de izbeliste niste fiare imense, cu suruburi, multe suruburi enigmatice… Probabil trebuia sa se reconstruiasca podul… scheletul metalic, nou, zacea nesupravegheat de nimeni. Cu varu-meu, intr-o noapte, am furat toate suruburile secrete si le-am dus in coliba, le-am sortat dupa grosimi; creaseram un depozit feeric de tuburi lucioase, de chestii cu ghiventuri infinite, de piulite deschise lacom, de sirme intortocheate bizar in aerul cernut al colibei. Peste vreo trei zile ne-a descoperit comoara un paznic turbat. Totul s-a terminat prin retrocedare si cearta inutila, coliba a fost darimata cu furie!… Si poate ca doream sa scriu despre pilcul de brusturi uriasi, zarit din goana trenului, anul asta, in drum spre Petrila… mi s-a parut ca acolo, in umezeala lor, la poalele padurii coborite de pe munte, as fi regasit inocenta si bucuria navalnica ce imi umpleau pieptul la Dolhasca, dimineata, cind treceam catre spital, beat de cafeaua sorbita pe treptele casei… si ma uitam pierdut in apa religioasa a santului fraged… ma uluia gindul ca din mocirla ar fi putut iesi chiar un ingerete pufos, cu trupul acoperit de fulgi moi, marunti, ca de boboc ingenuu de rata… propunindu-mi sa zbor usurel-usurel peste case… ce-ar fi zis pacientii despre treaba asta?… domnul doctor e nebun/ stringe pietre de pe drum/ si le da pe la femele/ si zice ca-s caramele… Iar la Ciceu am stat intr-un pavilion C.F.R… Acolo, dupa spusele mamei, care la rindul ei fusese informata de „ingeras”, pe scarile inspaimintatoare ale unui beci infernal, i-as fi propus lui Ani, prietena mea de mincat din gunoaie, sa se dezbrace in pielea goala… Sau cum locuiesc acum… Camera mea are cinci pereti! Mai sint doua camere pline si ele cu carti si reviste, pe una o numesc „camera cu computere”… sau dulapurile doldora de hainele Tamarei… rafturile din orice nisa… un hol intunecos captusit, de-asemenea, cu volume… debaralele cu molii si geamantane vechi, si camasi puse de-a valma, ca foile unei cepe, una peste alta, pe un umeras fragil de lemn, bucataria plina cu tablouri de-ale Mihaelei pe pereti, abstracte, violent colorate, balcoanele bucsite cu ziare… A! baia…