Numele lui Lee, nascut la Nottingham, va fi mereu legat de trupa Ten Years After, pe care a fondat-o in 1967. Popularitatea grupului a explodat pur si simplu dupa excelenta interpretare a cintecului I’m Going Home la Woodstock, in 1969, iar solourile lui Lee, care i-au atras renumele de „cel mai rapid chitarist din Vest“, au fost imortalizate in documentarul din 1970 despre legendarul festival.
Ten Years After avea sa scoata zece albume. Lee a parasit formatia in 1975, pentru a porni o cariera solo de succes, cintind alaturi de personalitati precum George Harrison, Steve Winwood sau Mick Fleetwood si experimentind diverse stiluri de country rock si rhythm and blues.
„Classic Rock Magazine“ aminteste ca, la momentul respectiv, Lee si colegii sai din Ten Years After nu au fost prea impresionati de cei 500.000 de spectatori adunati la Woodstock. Era un concert ca oricare altul, spunea marele chitarist. Dar, asteptind sa intre pe scena, aveau sa fie cuprinsi, incet-incet, de neliniste, fapt sesizat de alti muzicieni precum Janis Joplin sau Joe Cocker, care au inceput sa ii incurajeze: „Bafta, se pare ca o sa fiti electrocutati!“. Dar, isi aminteste Lee, cea mai urgenta problema era alta: „Ramaseseram fara tigari si m-am oferit voluntar sa merg sa imprumut din public. Primii oameni peste care am dat au fost doi politisti care mi-au zis: «N-avem tigari, dar uite doua joint-uri!». La care, eu: «Dar sinteti politisti!». Iar ei mi-au raspuns: «Da, dar daca tot nu putem sa oprim consumul…». Am ajuns inapoi, in spatele scenei, cu 30 de joint-uri si am devenit brusc foarte popular!“.