Austria nu e nici pe departe societatea europeana cea mai deschisa in asumarea acelor pagini de istorie negative, deranjante fara indoiala, dar care trebuie constientizate si aduse la cunostinta noilor generatii, pentru a nu se mai repeta. Trebuie sa fii orb si surd pentru a nu fi scandalizat, privind in oglinda, genul de afirmatii facute la Bucuresti si, urbi et orbi, pe site-urile de Internet ale unor fanatici despre inexistenta unui Holocaust in spatiul istoric romanesc, despre viata „aproape normala“ pe care au dus-o evreii in perioada national-socialismului. Cam tot ce s-a scris la noi, pe planul istoriei muzicii despre istoria Filarmonicii in acele timpuri, se reduce la doua fraze ale unui istoriograf ce noteaza ca „din repertoriu erau evitate ssubl. meat creatiile compozitorilor evrei, politica pangermana urmarind cu brutalitate acest principiu…“ si ca „nu aveau acces la estrada de concert nici muzicienii de origine iudaica…“.
Sintetic nu e rau! Dar se opreste o istorie aici? Nu stiu a cui este vina ca nu avem istorici-muzicologi specialisti in acest domeniu, dar ma uit cu admiratie la cei din Austria, angajati cu tot sufletul in proiectul intitulat „Filarmonica din Viena in perioada national-socialismului (1938-1945)“, ce va avea si un supliment referitor la procesul de „denazificare si umbra lasata de perioada anterioara, in anii ’50-’60“.
Dupa o conferinta de presa desfasurata la 10 martie, la Opera din Viena, raportul a fost publicat in cea mai mare parte a sa (nu inca integral) pe site-ul de Internet al Filarmonicii, materialul (documente si fotografii) urmind sa fie exploatat mai departe la organizarea unei expozitii internationale in 2014.
O parte dintre cei care au fost „epurati“ de nazisti, intre care prim-violonistul Arnold Rosé, originar din Iasi, casatorit cu una dintre surorile lui Mahler, concertmaistrul Ricardo Odnoposoff sau violoncelistul Friedrich Siegfried Buxbaum, membru al cvartetului Rosé, au putut lua calea exilului, salvindu-si astfel viata. Nici unul dintre cei exilati atunci, cu exceptia lui Odnoposoff, nu a mai vizitat Viena dupa razboi, iar cei care au tatonat terenul in vederea unei posibile reintoarceri in Austria, precum Korngold, au inteles repede in ce directie sufla vintul.
Dintre instrumentistii activi in 1938 in Orchestra Filarmonicii si a Operei, 13 au fost alungati prin aplicarea „principiului“ statuat al „arianitatii“. Cinci muzicieni dintre cei deportati de nazisti, intre care concertmaistrul Julius Stwertka si colegii sai de partida Moritz Glattauer si Victor Robitsek, au fost omoriti in lagarele de concentrare naziste. Alti doi muzicieni au murit la Viena, in asteptarea deportarii. Biografiile lor, redactate de cercetatoarea Bernadette Mayrhofer, sint publicate acum, integral, pe site-ul Filarmonicii.
Cercetarile recente au pus in evidenta, nu foarte surprinzator, ca prestigioasa formatiune simfonica vieneza era impregnata de nazisti si nazism, cu membri inrolati in partidul nazist intr-o proportie mult superioara mediei existente in rindurile populatiei. Daca „doar“ cca 10% dintre austrieci au fost membri ai NSDAP, numarul celor inrolati din rindurile Orchestrei Filarmonice s-a ridicat la 60, dintr-un total de 123 de instrumentisti. Iar doi dintre ei au fost chiar membri ai SS-ului!
Cum o demonstreaza pe baza de documente profesorul Oliver Rathkolb, in 1945, doar sase dintre ei au fost demisi sau s-au retras din orchestra, iar doi au fost ulterior reangajati in Orchestra Operei de Stat si in cea Filarmonica. Intre ei, cazul care a stirnit indignare la dezvaluirea tirzie a istoriei si continua sa fie obiect de controverse in prezent, in asteptarea publicarii, deocamdata intirziata, a capitolului despre „denazificarea“ orchestrei, il constituie cel al trompetistului Helmut Wobisch.
Membru in partidul nazist din 1933, angajat in SS din 1938, Wobisch a fost exclus din orchestra in 1945. Dar in 1951 avea sa fie reangajat, iar trei ani mai tirziu, in 1954, sa fie ales „democratic“ de catre instrumentistii Filarmonicii in functia de presedinte al institutiei. Fostul colaborator al Gestapoului a condus Filarmonica pina in 1968! In aceasta perioada, Helmuth Wobisch i-a remis, in 1966, o copie a celei mai inalte distinctii a societatii filarmonice, „Inelul de Onoare“, fostului lider nazist Baldur von Schirach, gratiat in 1966 dupa condamnarea sa de catre Tribunalul de la Nürnberg la 20 de ani inchisoare. Schirach, fost sef al Tineretului hitlerist in perioada 1941-1945, Gauleiter al Vienei si direct responsabil de soarta Filarmonicii, alaturi de Ministerul german al Propagandei, primise distinctia de onoare in 1942, ca apoi sa-i fie confiscata dupa arestarea sa de catre fortele americane in 1945. Aceeasi distinctie, „Inelul de Onoare“ al Filarmonicii din Viena, i-a fost acordata in 1942 si unui alt lider nazist, Arthur Seyss-Inquart, guvernator general al Austriei, condamnat la moarte si executat in 1946 pentru crime impotriva umanitatii.
Cercetarile sint departe de a fi incheiate, iar istoricii insarcinati cu ele au anuntat ca isi vor continua activitatea si completa postarile pe site-ul Filarmonicii pina la 1 august anul acesta. Cind vor incepe in Romania cercetari similare, nu intreb…