Actuala efervescenta internationala din jurul mitului Dracula se explica, dupa parerea mea, prin doua serii de factori. Mai intii este vorba de un mit stravechi si general uman, datind cam din neolitic, de cind oamenii au ajuns la concluzia ca exista o viata dupa moarte si sa creada in existenta sufletului; prin urmare, au inceput sa-si ingroape mortii, sa-i pudreze cu praf de ocru (rosu-galbui, culoarea vietii), sa le puna obiecte familiare – arme, haine, vase, ba chiar cai si neveste pentru potentatii orientali, faraonii egipteni etc.
In mormintele de copii s-au gasit jucarii, deci aceeasi idee a unei vieti „de dupa“ si in acelasi timp expresia unei dorinte clare ca mortul sa nu se intoarca de la groapa. De unde aparitia unor rituri funerare extrem de complexe (studiate la noi de Constantin Brailoiu si mai recent de Ioana Andreescu) care se observa pina astazi in regiunile mai arhaice din Romania si din rasaritul Europei. A doua serie de factori este conjuncturala: am observat ca pasiunea si interesul pentru vampiri si credinte oculte in general se intensifica in perioadele de criza economica, asa cum a fost cazul intre 1972 (aparitia cartii lui Florescu si McNally) si sfirsitul secolului XX, gratie cartii lui Ann Rice, Entretien avec un vampire/Interviu cu un vampir, si a filmelor de mare calitate de Coppola si Branagh. In perioada anterioara, notez tempoul crescendo al pieselor de teatru si filmelor cu Dracula din vremea marii crize economice (1929-32). Nu numai Dracula beneficiaza de acest interes crescind, ci si tot ce tine de supranatural, satanism, ocultism etc.
Originea mitului si figura istorica care se afla sint ele cunoscute sau in imaginarul actual e un fapt anecdotic, Vlad Tepes nefiind mai mult decit unul dintre avatarurile trecute?
Vampirul este un mit foarte vechi, inregistrat ca atare din Grecia si Roma antica. In Evul Mediu, mitul este intilnit si in Europa Occidentala, desi ramine dominant in Rasarit, in spatiul crestin ortodox. Explicatia pe care o dau acestei distributii geografice este urmatoarea: Biserica Catolica, mai precis scolasticii, eruditii vremii, au inventat in secolul al XIII-lea Purgatoriul, in care merg toate sufletele dupa moarte, asteptind invierea mortilor si Judecata de Apoi. De aceea in Europa Occidentala nu s-a mai crezut in suflete ratacitoare (vampiri) si aceasta credinta a ramas si s-a dezvoltat in Europa crestin-ortodoxa, care nu recunoaste Purgatoriul. Incepind cu secolul al XV-lea, patriarhii din Constantinopol au „crestinat“ credinta in vampiri argumentind ca devine vampir un individ care a fost blestemat (anatemizat, excomunicat) de un ecleziast si a murit fara ca acest blestem sa fie ridicat. Tot de atunci s-a „ierarhizat“ si nivelul anatemei – pina atunci preotul la inmormintare, prin rugaciunea care se practica si astazi, ridica orice blestem –, in sensul ca un blestem pus de un patriarh putea fi ridicat doar de un patriarh, de un mitropolit doar de un mitropolit etc. Cum tot sistemul nostru romanesc de justitie era bazat pe „cojureurs“ (juratori), deci martori care jurau pe sufletul lor ca spun adevarul, si cum acestia minteau adesea (erau sperjuri), s-a ajuns ca fiecare roman sa se teama, in ceasul mortii, ca avea asupra lui un blestem neridicat. Or, ideea geniala a patriarhilor de Constantinopol a fost ca blestemul impiedica putrezirea corpului mortilor si deci separarea sufletului de trup. In consecinta, sufletul revine pe pamint cerind celor vii ridicarea blestemului sau o inmormintare in regula. Am explicat de altfel toate acestea in cartea mea despre Dracula aparuta la Editura Tallandier in Livre de poche acum doi ani.
S-a impus Dracula ca o figura a imaginarului european sau el ramine local, respectiv legat mai curind de imaginarul irlandez si romanesc?
Dracula este legat de Romania-Transilvania, dar mitul vampirului este universal si are foarte multi amatori in tarile anglo-saxone, mai ales SUA.
Vi se pare ca, in Romania, mitul Dracula are o cariera comparabila cu cea sustinuta pe plan international prin filme, jocuri video, serii, carti? Exista in Romania o diversitate de credinte populare despre vampiri, moroi sau strigoi, dar personajul cu radacini istorice n-a dezvoltat si o literatura de gen: de ce?
Vlad Tepes nu a dezvoltat o literatura istorica sau mitologica deoarece a fost perceput ca un domn rau si crud, si pentru ca a domnit foarte putin. Legendele despre el s-au conservat numai in jurul cetatii Poienari construita de el si inzestrata cu sapte sate in jur (Poienari, Arefu, Capatineni etc.) care erau scutite de impozite si trebuiau sa faca de paza la castel. Aici amintirea lui Vlad Tepes a putut sa se ancoreze in castel, in ruinele castelului, deci in ceva vizibil. In contrast, Stefan cel Mare, despre care se cunosc zeci si sute de povestiri populare, a domnit 47 de ani si a construit enorm – manastiri, biserici, cetati, poduri etc., monumente de care se leaga amintirea lui. Numai asa se explica formidabila lui popularitate peste timp.
Romania mosteneste cliseul Transilvania – tara lui Dracula. Cum comentati faptul ca doua reviste literare importante din Franta, „Le Magazine Littéraire“ si „Lire“, propun cite un focus pe literatura romana – invitata de onoare la Salon du Livre, in imediata vecinatate a dosarului despre vampiri?
Vrem, nu vrem, aceasta este realitatea. Pina in 1990, Romania era celebra prin Dracula si Ceausescu. Acum Ceausescu incepe sa fie uitat, dar Dracula ramine pentru ca mitul pe care il reprezinta este general uman.
Matei Cazacu s-a nascut la 11 iulie 1946. Este, din 1979, cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique din Franta (CNRS) si, din 1992, conferentiar la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris. A publicat in Franta numeroase monografii ale unor figuri mitice si istorice, precum Dracula (Tallandier, 2004, et Texto), Gilles de Rais (Tallandier, 2005, et Texto) si Frankenstein (Tallandier, 2011). A mai publicat: Histoire des Slaves orientaux (CNRS Ed.) si Des femmes sur les routes de l’Orient. Le Voyage à Constantinople au XIXe siècle (Georg Editeur, 1998). Volumul monografic Dracula a aparut in traducere romaneasca la Editura Humanitas in 2008.