Ioana Flora: „Domestic are un farmec special“
Cum e personajul tau?
Ileana e mama si sotie, intr-o familie mai mult sau mai putin obisnuita. Ne-o putem inchipui traind in provincie sau undeva intr-un cartier bucurestean. Are un sot taximetrist si un baietel. Suna obisnuit, numai ca filmul nu este despre ea, nu este despre probleme sociale. Filmul are un farmec special prin faptul ca povesteste cu tandrete, umor si ironie despre oameni, despre relatiile dintre ei si despre relatia lor cu animalele lor de companie. E o comedie dulce-amara. Are momente in care rizi, te amuzi, dar si momente de drama foarte bine impletite. Altfel, Ileana e o „figura“, daca stau sa ma gindesc la cum am gindit-o impreuna cu Adi. E haioasa: si calma, si cicalitoare, si tandra, si aspra; acum se supara, acuma ride – e paradoxala. E un fel de a caracteriza oamenii simpli, nesofisticati, care actioneaza la „cum le vine“, la cum le dicteaza bunul lor simt practic. Iar replica ce ar putea-o descrie cel mai bine ar fi: „O, minca-l-ar mama, ce dragut e (referitor la iepure), hai, ia-l de aici, ca-mi face deranj“.
A fost mai interesant/mai dificil decit in Pescuit sportiv?
Ileana din Domestic nu are intinderea celui din Pescuit sportiv – din punctul asta de vedere a fost un pic mai simplu. Filmul are, de data asta, mai multi piloni. Dar, ca dificultate, nu pot sa spun ca a fost mai usor. A fost o cautare la fel de reala, o preocupare care a durat tot cam trei-patru saptamini, pina sa inceapa filmarile. Ne intilneam aproape zilnic pentru repetitii – modul de lucru a fost acelasi. Dar personajul difera – nu are nimic de-a face cu cel din Pescuit sportiv. Asta m-a si atras la el.
Ce i-ai spune celei mai bune prietene despre Domestic?
„Du-te sa-l vezi!“
Care e propria ta poveste cu animalul preferat?
Am avut, de-a lungul vremii, un iepure – Rica si o pisica – o chema Coco, amindoi devenind membri cu drepturi depline in familie. Rica minca ciocolata si napolitane mai cu pofta decit trifoi sau varza si isi avea locul sau pe scaunul de la masa de duminica. Cind se vorbea prea mult la telefon, rodea cablul, iar cind aveam ciinele din vecini in vizita, isi apara teritoriul ca un adevarat luptator. Incepuse sa aiba apucaturi de om, il banuiam de o extrem de fina putere de a rationa. Pe Rica l-am dus intr-o zi la cineva care crestea iepuri si avea curte, sperind ca se va simti ca acasa. Nu mai stiu ce s-a ales de el. Stiu ca mama a venit intr-o zi emotionata de la serviciu, fiind convinsa ca l-a vazut pe Rica in tufisul din fata radioului, unde lucra. Rica fugise si ne cauta, asa banuia mama, in marele ei regret ca nu-l mai putuse tine in casa.
A urmat Coco, pe care mama inca o mai are, si pe care baietii mei o vineaza prin casa, in spiritul vinatorului cel rau din Alba-ca-Zapada (deh, si filmele astea!). Am mai avut un porcusor, la bunica mea la tara, care era al 13-lea si, neavindu-si dreptul la portia de la sinul mamei sale, a fost tinut o iarna intreaga in casa. Rula covorul cit era ziulica de lunga, spre amuzamentul nostru, al copiilor. Nu mai tin minte cum il chema.
Care crezi ca e cel mai mare rau pe care omul il poate face unui animal?
Sa extermine specii intregi prin distrugerea naturii, in inconstienta lui.
Crezi ca sintem un popor iubitor de animale?
Cred ca nu sintem nici mai iubitori, nici mai putin iubitori decit alte popoare. Nevoia de afectiune si apartenenta e universala, fie ea pentru oameni, plante sau animale.
Ai acum animale de companie acasa sau nu mai e loc linga cei doi gemeni?
Tind sa cred ca ne e mai bine in formula asta, cu toate ca nu vad sa ramina asa. Ei isi doresc foarte tare „un animal de companie“ (ma amuza felul asta al lor, pretios, de a vorbi), iar lista e lunga: un canar, un crocodil, un leopard (pe care, bineinteles, promit sa-l tina in lesa), un pinguin, un ciine (ceea ce pare, totusi, mai rezonabil) si un papagal care sa stea de vorba cu canarul. Ramine sa decidem.
Cum lucrezi cu Adrian Sitaru? Care e stilul lui pe platou?
Cu Adi am lucrat foarte bine de fiecare data. Am avut si am senzatia unui laborator deschis oricarei propuneri. Stie sa prinda din zbor unele idei, stie foarte bine ce vrea si ce nu vrea, ce face parte din filmul sau si ce nu. Nu e confuz, si asta imi da de fiecare data siguranta si incredere in mine. Nu sint singura, sint convinsa. Se inconjoara de oameni de calitate – si profesional, si uman –, oameni care stiu foarte bine ce au de facut. La Domestic am avut parte de o echipa extraordinara. Si zic asta pentru ca exista si cazuri mai putin fericite, in care atmosfera de pe platou poate sa strice, din pacate, un film.
Care a fost cea mai grea scena pe care ai avut-o?
Nu a existat scena grea. Nu am avut de jucat scene emotionale grele. Dar mai complicat, filmul fiind filmat din cadre-secventa, a fost sa ne coordonam cu totii – Gigi (Gheorghe Ifrim – n.red.), eu, copilul (Dan Hurduc – n.red.) si iepurele, de exemplu, sa scoatem dubla perfecta, ceea ce pare destul de ambitios, avind in vedere imprevizibilul care apare intr-o astfel de situatie. Se cerea precizia unui mecanism de ceas care sa functioneze perfect. Si care a reusit, pina la urma – doar aveam toate conditiile necesare.
Ce iti place la ideea ca Adrian Sitaru lucreaza cu aproximativ acelasi nucleu de personaje/actori?
E minunat. Isi creeaza in jurul sau nu numai o familie de actori, dar si ceilalti colaboratori devin parte din familie. A lucrat la toate filmele cu Adrian Silisteanu, un minunat operator – asta am spus-o in mai multe rinduri. Faptul ca isi construieste o echipa intareste un stil, aduna la un loc oameni care gindesc la fel meseria asta.
Personajul tau din Pescuit sportiv ar putea avea animale de casa?
Poate ca Iubi ar putea avea un acvariu cu pesti, in memoria Anei si a acelei zile care a ajutat-o sa ia o decizie importanta.
Ce lucrezi acum?
Am terminat de filmat un serial de televiziune si astept premierele a trei lungmetraje pentru care am jucat anul trecut: filmul lui Andrei Cohn, Acasa la tata, coproductia romano-olandeza Black Sea (titlul de lucru) si Déjà vu, in regia lui Dan Chisu. Joc intr-un spectacol foarte drag mie, Ciao Bella, in regia Antoanetei Zaharia, si sper sa mai urmeze. Continuitatea si consecventa sint importante in viata unui actor. Doar asta il poate face fericit.
Cele doua premii primite anul trecut la Gala Gopo ti-au creat niste oportunitati?
M-au ajutat, cred eu. In primul rind, m-au facut sa-mi intaresc increderea in fortele proprii. Apoi, un premiu iti da credibilitate. As minti daca nu as recunoaste ca am dat mai multe probe, fie ca le-am luat sau nu pina la urma. Sint perfect constienta ca „momentul acela“, in care ai sansa sa ti se intimple ceva minunat in aceasta meserie, tine si de mult noroc, nu numai de munca sau de talent. Dar momentul acela trebuie pregatit prin munca, devotament, preocupare si pasiune. Trebuie sa te descoperi, redescoperi si sa te reinventezi mereu.
Clara Voda: „E foarte frumos sa eliberezi animale, e ca o renastere“
Ce rol ai in Domestic? E acelasi personaj din Colivia?
In Domestic sint doamna Lazar. O doamna profesoara de franceza, sotia administratorului blocului, interpretat, bineinteles, de Adrian Titieni (Ride). Familia din Colivia e jucata de Gigi Ifrim, Ioana Flora si Dan Hurduc. Am parasit cu greu personajul din Colivia, mai ales ca l-am iubit mult si pentru ca jucam cu Vlad, baiatul meu. Dar Vlad a crescut (parca prea repede), are 15 ani, si familia nu ar fi fost completa fara el, asa ca Adi Sitaru s-a gindit sa schimbe distributia si sa ne puna la alta incercare. De data asta jucam cu Ariadna Titieni, fiica lui Adrian Titieni. Asa ca: „The show must go on!“. Doamna Lazar e o doamna sensibila, fragila, greu incercata – cu totul alt personaj decit tot ce am facut pina acum. Adi Sitaru mi-a aruncat din nou manusa…
Ce se intimpla, de fapt, in film? Am urmarit campania de presa – interviurile cu diversi oameni cunoscuti despre animalele lor de companie –, dar pentru ce ne pregateste ea? (Pentru o comedie sau o drama?)
Filmul e o surpriza! Da, e un fel de comedie, dar dulce-amara, unde realitatea se imbina cu fantezia, unde povestile oamenilor sint completate de animalele din viata lor, unde se ride si se plinge. E o poveste de viata, spusa altfel si impanata cu animale. Asa ca e un film pentru iubitorii de oameni si de animale, un fel de Familia mea si alte animale (romanul lui Gerald Durrell – n.red.).
Trebuie sa fii iubitor de animale ca sa intelegi Domestic?
Ca sa intelegi Domestic trebuie sa iubesti oamenii si povestile lor. De multe ori, povestile noastre sint legate de un animal, cu totii avem cite una, asa ca filmul deschide poarta copilariei noastre. Nu are cum sa nu va placa…
Esti cu arme si bagaje in tabara iubitorilor de animale. Cite suflete mai aveti pe-acasa?
Intotdeauna sintem in tabara celor cu animale, altfel nu functionam. Avem doua pisici persane, sapte papagali si doua vrabii de Java. Dar unul dintre papagali, pe care il cheama Ozzy, e un Jako (papagal african cenusiu) si trebuie sa fim mereu atenti ce vorbim pentru ca inregistreaza tot. Asa ca dimineata Ozzy ma intimpina cu: „Ce faci?“, dupa care urmeaza o gama intreaga de sunete, fluieraturi si tipete. Anul trecut ne-am despartit de Codru, ciobanescul nostru mioritic. A trait 16 ani si a fost cu noi mereu, la bine si la greu. A trebuit sa ii facem euthanasie si am fost toti trei linga el la sfirsit. E foarte foarte foarte trist!… Iubitorii de animale sigur stiu ce spun… Cind te desparti de un animal, pleaca impreuna cu el o parte din viata ta.
Care e propria ta poveste cu animalul preferat? Ai copilarit cu animalele in casa?
Animalele nu au lipsit din viata mea. In copilarie am avut un pui de caprioara – bineinteles, pe linga ciini, pisici, arici, porumbei si o barza. Pe caprioara mea o chema Betty si am crescut-o cu biberonul. Mama ei murise strivita de o seceratoare; din pacate, se intimpla des… A fost animalul meu de suflet si am invatat mult de la ea.
Care e, dupa parerea ta, cel mai mare rau pe care omul il poate face unui animal?
Omul poate face mult rau unui animal, dar ii poate face si mult bine. Cel mai mare rau cred ca e tortura. Nu pot sa uit o intimplare din copilarie. Pe o strada in panta, un om isi biciuia cu nesat calul pentru ca nu voia sa urce, si atunci o doamna l-a rugat pe respectivul „om“ sa inceteze, spunindu-i: „Tie ti-ar placea sa te bata cineva asa?“. La care cetateanul a raspuns: „Ce te intereseaza, cucoana? Pot sa te bat si pe tine daca vreau“, si a inceput sa-i arda si doamnei niste bice. Reminiscentele tortionarilor comunisti; asa s-a scris istoria noastra…
La voi acasa s-a pus vreodata problema „animalul asta nu intra pentru ca nu mai e loc si pentru el“?
Nu, niciodata nu s-a pus problema ca nu e loc pentru un alt animal. Am avut si un liliac, gasit iarna inghetat, pe care l-am tinut pina in primavara, cind si-a luat zborul. E foarte frumos sa eliberezi animale, e ca o renastere.
Ce mai face Vlad? E tot innebunit dupa animale sau a lasat-o mai moale?
Vlad e la liceu acum, la „George Cosbuc“, liceul bilingv engleza-romana. A filmat in toamna pentru un film american produs de Castel Film si e in trupa de teatru a liceului, condusa de doi actori tineri si minunati, Anghel Damian si Andrei Catalin (adica e pe miini bune). In aprilie merg la Suceava, la un festival pentru licee, cu o piesa in limba engleza. Adi Sitaru i-a spus ca ii ramine dator pentru ca nu l-a luat in Domestic. Pasiunea pentru animale e la locul ei, neschimbata, neclintita.
Avind deja experienta la Adrian Sitaru, poti spune ca iti e foarte usor sa lucrezi cu el? Cit de sever e pe o scala de la 1 la 10?
Adi Sitaru e paralel cu severitatea, adica severitatea lui e zero. Daca nu e bine, se supara putin si face „fata de suricata“ (cum spune Vlad). Stie sa construiasca o atmosfera relaxata si primitoare, asa ca orice actor infloreste cind lucreaza cu el. La filmare are doua tricouri: unul cu un castor si altul pe care scrie: „Don’t panic, it’s just a picnic“. Asta spune tot.
Vorbeste-ne despre filmul spaniol la care lucrezi acum. Cit de diferit e de Domestic?
Filmul spaniol se numeste Anochece en la India, adica Se innopteaza in India, si e un road movie cu o poveste de dragoste imposibila. Are multa poezie, forta si temperament spaniol combinat cu temperament romanesc. E foarte diferit de Domestic, e alt fel de cinema, iar rolul meu e la polul opus fata de doamna Lazar.
Sistemul de lucru spaniol difera mult de cel din Romania?
Sistemul de lucru difera, dar, in esenta, e acelasi. Poate ei sint mai bine organizati pe platoul de filmare, fac lucrurile la alta viteza si cu alta intensitate. Mie imi place pentru ca nu ai timpi morti. Chema Rodríguez, regizorul filmului, e la primul film de fictiune; pina acum a facut documentare – foarte premiate, de altfel. Are simtul realitatii si al proportiilor, e foarte atent la detalii, asa ca nu prea poti sa-l minti. (Ride.) A avut mare incredere in mine, avind in vedere ca m-a distribuit dupa ce m-a vazut in Eu cind vreau sa fluier, fluier – fara proba, fara sa stie ca nu vorbeam deloc spaniola. Dar mi-a spus ca orice limba se invata si am facut cursuri la Institutul Cervantes (care mi-a oferit si o bursa; le multumesc!), si uite cum obstacolul care pentru mine era imposibil de trecut a ramas in urma.
Peste citeva zile pleci in India pentru ultimele zile de filmare. Care e primul lucru pe care vrei sa il faci in prima pauza?
Nu stiu ce voi face in prima pauza pentru ca ritmul de lucru e foarte intens si cred ca nu voi avea timp decit sa merg, vorba mamei mele, sa casc gura putin pe acolo, prin imprejurimi. Poate, totusi, ajung la Taj Mahal. Am inteles ca e destul de aproape, avind in vedere ca noi filmam in Rajasthan, la granita cu Pakistanul. Sper sa nu intilnesc sobolani in India, sint singurele animale de care am fobie.
Mai speri sa o joci pe Elisabeta Rizea?
Daaaa, sper la Elisabeta Rizea. E o mare dorinta a mea, acum sa vedem si daca sint vrednica sa se indeplineasca. Elisabeta Rizea e un simbol al nostru, o forta a naturii care s-a opus comunismului cu toata fiinta. Ar insemna enorm pentru mine, atunci as putea spune ca a meritat sa fac meseria asta.
» Domestic ii are in distributie pe: Ioana Flora, Clara Voda, Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Dan Hurduc, Ariadna Titieni, Sergiu Costache. Filmul e scris si regizat de Adrian Sitaru, fiind produs de 4Proof Film, in coproductie cu compania germana unafilm.
Galerie foto
