Doar peisajul, destul de restrins numeric, si-a modificat periodic profilul, unele companii disparind, altele infiintindu-se si incercind sa reziste intr-un mediu cultural care, in general, nu le e atit de favorabil pe cit ar trebui.
Ce sint „privatii“ si la ce folosesc ei in teatru
In culturile care functioneaza ca piete, tip spre care e obligata sa se indrepte si a noastra, cu oferta si cerere reglindu-se reciproc, segmentul asezaminte stabile, cu continuitate istorica, si segmentul privat, mai predispus, prin natura lui, flexibilitatii, experimentului, avangardei, coexista si se stimuleaza reciproc.
Companiile de stat si independentele au nevoie structurala unele de altele, sint cele doua talere ale unei balante care ar trebui sa fie intr-un echilibru dinamic. Teatrele de proiecte sint o forma intermediara, care degreveaza bugetul de cheltuielile lunare cu personalul artistic, caci ele au doar o structura permanenta care se ocupa de tehnica de scena si administratie. Avantajul e afisul mereu proaspat, intretinut de colaborarile temporare cu vedete ale genului si de gazduirea unor productii independente. La institutiile de proiecte, practica planificarii spectacolelor e alta decit in teatrele de stat. Trupele stabile joaca titlurile in alternanta;?in teatrele de proiecte, noile productii sint rulate pina la epuizare, adica pina in momentul in care mai gasesc platitori de bilete. E o varianta mai pragmatica, mai orientata spre nevoile cererii.
O contrapondere la un sistem predominant etatist
De 20 de ani incoace, teatrele independente din Romania sint silite, de o strategie administrativa si o legislatie deficitare, sa se descurce aproape exclusiv prin forte proprii. Adica greu. Componenta privata asigura o dinamica vitala pentru sistemul de stat si pentru public. E fermentul concurential, e partea activa, mai deschisa la schimbare si la asimilarea noutatilor decit mainstream-ul establishment-ului. Flexibile, mai orientate spre pulsul artistic al zilei, existenta trupelor independente se impune de la sine din nevoia de contrapondere la un sistem predominant etatist. Ele reprezinta un pas important spre ajustarea manierei de finantare impamintenite si ar trebui ajutate si cu bani publici, pe proiecte punctuale. Deocamdata, fiecare, atitea cite sint, se straduie sa faca fata fie ca asociatii nonprofit, fie ca anexe ale unor cluburi sau restaurante. Teatrul Arca din Capitala joaca in podul localului LaScena. Aualeu, teatru de garaj si curte din Timisoara, „intr-o casa de caramida aflata in vecinatatea parcului Doina din Timisoara. Tot in aceasta casa functioneaza si SCIRT, LOC LEJER, unde se beau cam toate lichidele, se maninca, se citeste si se doarme“, cum scrie pe site. Teatrul 74 din Tg. Mures e o organizatie nonguvernamentala, la fel Teatru Fix din Iasi, o „falanga“ desprinsa din 74-ul muresean si stramutata la Iasi intr-un spatiu underground. Nici teritoriul Undercloud nu a fost ocolit, compania D’Aya organizind la Bucuresti un Festival de Teatru Independent de Orice cu acest nume, cu o mini-istorie de cinci editii.
Potential, birocratie si somaj
Administratorii culturali si legislatia autohtona ar trebui sa protejeze independentii dirijind catre ei procente din finantarile de la stat, prin licitatii de proiecte, licitatii transparente, cu prioritati estetice. Eficientizarea legii sponsorizarii si a mecenatului este imperativa. In intreaga lume, sponsorizarea este functionala prin acordarea unor facilitati fiscale motivante. Un om de afaceri si-ar directiona mai rapid si mai consistent o parte din cistiguri spre sfera spirituala daca i s-ar oferi scutiri motivante la taxe si impozite. In prezent, legea sponsorizarii de la noi nu e stimulatoare. Tentativele de sponsorizare se concretizeaza deocamdata intr-un lung sir birocratic, batai de cap, ore risipite in anticamerele marilor companii si schimburi de hirtii.
Cresterea numarului de teatre independente ar insemna nu numai o oferta artistica mai diversificata, ci si coagularea unei piete reale a muncii artistice. Ele ar putea absorbi macar o parte dintre sutele de absolventi care parasesc anual amfiteatrele universitatilor si nu-si pot gasi un plasament in schemele blocate de austeritate ale trupelor stabile. Si in privinta adresabilitatii e loc de extindere. In prezent, cvasimajoritatea se adreseaza tinerilor, or in lume ele au programe cautate de toate categoriile de virsta. E o zona cu potential de expansiune.
Ritm de melc si pas de rac
Pentru imbunatatirea situatiei in care se afla, un factor pertinent de presiune l-ar putea constitui independentii insisi. Sa se organizeze ca breasla, atitia citi sint, sa se impuna ca o miscare reala, care sa preseze factorul decizional, sa faca lobby, sa atraga atentia asupra lor. Deocamdata sint foarte… independenti. Fiecare, pe cont propriu. S-ar putea asocia intr-o liga – se pare ca o initiativa prinde contur, dar iesirile publice sint prea timide –, o liga care sa arate comunitatii artistice nationale si politicienilor ca sectorul independent e o forta. Organizarea unei gale, a unui eveniment cu vizibilitate i-ar aduce in atentia generala, le-ar evidentia virfurile si reusitele. Ele exista. Doar trebuie puse in lumina reflectoarelor nationale.
Cum in patria noastra reformele se petrec in ritm de melc si pas de rac, foarte probabil, vremuri mai bune pentru independenti nu se intrevad prea curind. Noroc ca practicantilor le place aventura, au nervii tari si stomacul bun.