Literatura. „Scriu cartile pe care mi-ar placea sa le citesc. Primii zece ani din cariera mea am scris ce doreau altii sa scriu. La un moment dat, am incercat sa fac ce doream eu si a iesit Umbra vintului. E primul roman scris in deplina libertate, in care am reunit multe dintre elementele si traditiile dragi mie.“
Zafón povesteste ca, in copilarie, cartile autorilor clasici luate de la biblioteca au fost „o cheie pentru a scapa de saracie si ignoranta“. A inceput sa scrie de la virsta de 8 ani si a terminat primul sau roman (o „caramida“ de 700 de pagini) la 14 ani. Astazi, autor de succes, are o fascinatie aproape morbida pentru scriitorii uitati, trimisi intr-un cimitir al cartilor. „In realitate, literatura este o amanta necredincioasa. Daca te indragostesti de ea, asta nu inseamna neaparat ca si ea se va indragosti de tine“, crede autorul.
Ultimul capitol. Zafón lucreaza in prezent la al patrulea si ultimul roman din saga Cimitirul cartilor uitate care ar trebui sa vada lumina tiparului in 2014. „Nu voi dezvalui titlul cartii nici macar editorului sau agentului meu inainte sa o termin“, spune Zafón. „Si titlul si textul sint inchise cu sapte lacate. Am libertatea sa o fac!“ Zafón recunoaste ca acest roman „este mai complicat de construit, sint in plin santier“ si da un singur indiciu: „E un final grandios. Sa scrii un roman e ca si cum ai construi o catedrala. E o chestiune de tehnica, de imagini, de storytelling“. Desi saga Cimitirului… se incheie, autorul ne asigura ca personajele ei nu-si vor inceta existenta: „Cititorul poate ca le va spune «adio», dar nu si eu. Ele vor continua sa traiasca in capul meu, zi de zi“.
Los Angeles. „La Los Angeles ma simt ca acasa si sint mai productiv in California“, destainuie scriitorul. „Aici e mai usor decit in Europa sa iti creezi propria bula, sa te concentrezi asupra scrisului. Nu stiu daca asta se datoreaza climatului, luminii, flexibilitatii orasului…“ Astazi, Zafón locuieste jumatate de an in California, jumatate in Barcelona. „Barcelona este mama mea, dar am nevoie sa ma indepartez uneori de ea, asa cum facem si cu parintii.“
Poliglot si muzician. Zafón, care este si pianist si compozitor, sustine ca „muzica este tot ceea ce iubesc mai mult pe lume“. La 12 ani a invatat sa cinte singur la pian, dar nu a urmat o cariera muzicala din cauza lipsei studiilor. „Muzica, astazi, ma ajuta sa traiesc si sa scriu, insa mai mult ca un hobby. Scrisul imi ocupa tot timpul si sint fericit.“
Stapineste mai multe limbi: isi scrie scenariile in engleza, romanele in spaniola si, cind revine in orasul natal, vorbeste in catalana. „Nu din convingere politica“, explica el. „Am vorbit catalana toata viata, dar scoala am facut-o in castiliana. Era in anii ’70. Azi as face scoala in catalana si mi-as scrie romanele in aceeasi limba.“
Cinema. „Niciodata nu voi accepta ca povestile mele sa fie adaptate pentru cinematograf“, afirma Zafón, care a primit multe solicitari in acest sens. „Cartile din seria Cimitirul… sint povesti literare, construite ca atare. Nu e rau ca o carte sa fie adaptata pentru film, dar, in cazul meu, e mai bine sa nu se intimple. Poate fiindca stiu foarte bine ce se petrece in spatele decorului… Singurul motiv care m-ar sili sa accept ar fi cel financiar, dar nu ma intereseaza, imi permit luxul sa refuz asa ceva.“
Nascut in 1964, Carlos Ruiz Zafón este unul dintre cei mai cititi si apreciati scriitori europeni. Opera sa, publicata in aproape 50 de tari, in peste 50 de milioane de exemplare, a fost recompensata cu numeroase premii. In Romania, au aparut deja, la Editura Polirom, Umbra vintului, Prizonierul cerului, Luminile din septembrie, Marina, Palatul de la Miazanoapte, Printul din negura si Jocul ingerului.