Insa enoriasii rockului, mai putin admiratori ai succeselor de orice fel, au inca nostalgia „primului“ Holograf, a carui marturie de patrimoniu este chiar intiiul disc, din anul 1983. (Sper sa nu gresesc data, deoarece pe coperta ebonitei pe care o pastrez ca pe sfintele moaste nu e nici o indicatie lamuritoare; absenta se datoreaza, probabil, sentimentului romanesc al fiintei, care asigura regimului de-atunci iluzia ca va dura intr-un prezent etern cel putin o mie de ani-lumina!) Cindva, discutiile pe tema umpleau ore consistente la intrunirile noastre irigate cu alcool de fabricatie diversa. Uitasem subiectul, nu si atmosfera lichida a serilor acelea. Ma urmareau, difuze, nu difuzate, versurile piesei nr. 9 de pe Holograf 1: „Ma simt obosit de-atitea masini, ulei si motoare…/…/ Chemati medicul! N-am nevoie de medici! Chemati medicul! Am nevoie de… muzica dati-ne, viata lasati-ne!“. Uitasem chiar ca Holograf cinta piesa aceasta, Secolul XXI. Mi-a reamintit deunazi Nelu Stratone, caruia i-am ramas dator o butelie de vin din podgoria proprie. Inevitabil, am repus in functie vechiul pick-up Tesla NC430 si-am scos din raft LP-ul. Nu l-am sters de praf. Daca e sa ma intorc in timp, macar sa simt mirosul trecutului la modul concret! Uimitor pentru mine: nici un fir de praf nu era implicat in deturnarea sunetului bine imprimat in studioul Electrecord, cu butoanele manevrate de Freddy Negrescu! Chiar micile zgirieturi inevitabile vinilului lipsesc. Oare sa nu fi ascultat eu prea mult LP-ul? Pesemne ca da, de vreme ce uitasem ce-am zis mai sus ca am uitat.
Cuvintele citate vor fi fost, la vremea respectiva, o gaselnita de poet a lui Mihai Pocorschi. Recitite azi, cu backgroundul necesar, par o subtila „sopirla“ strecurata nu numai la adresa starii de lucruri din „showbizul“ romanesc. Unde controlul efectiv il detineau cenzorii pusi sa vegheze la puritatea liniei partidului si la curatenia rockului. Apropo de control… Imposibil de uitat Balada controlorului, pe versurile lui Florian Pittis, o satira transparenta la situatia de fapt din cultura. Dar surpriza cea mare e ultima piesa, Rockul dezarmarii. E o parodie muzicala (si textul, si optiunea melodica rockabilly) atit de evidenta acum, incit… dezarmeaza realitatea ca „a trecut“ de cenzura atunci! Oare sa nu-i fi dat nici unui politruc prin creier ca piesa e o bataie de joc la „politica de pace“ oficiala? (Aveau politrucii creiere?)
Una peste alta, discul e un document ilustrativ al anilor faraonici. El probeaza ce resurse de talent imense au risipit netrebnicii desemnati sa „coordoneze“ ceea ce nu poate fi nici macar „ordonat“, fiindca este permanent viu: cultura unei natiuni. Niciodata nu-i suficient sa spunem si sa re-spunem: din cauza amestecului imbecililor in rock, au parasit Romania atitia si atitia muzicieni valorosi, locul lor de prim-plan ocupindu-l manelistii si-alte lifte.
Ulterior, Holograf n-a mai fost ce promitea, ci s-a dezvoltat altfel. Dar asta e o poveste separata.