Musicalul, un gen de succes
Popular prin excelenta in Lumea Noua, musicalul este asociat entertainment-ului, centrul sau mondial fiind localizat pe Broadway. Celebru in intreaga lume, bulevardul traverseaza de la nord la sud New Yorkul, avind o lungime de 27 km! Musicalul ramine, incontestabil, marele preferat al publicului de peste Ocean, dar genul a fost si este gustat si pe mai „batrinul continent“. Succesul garantat presupune o poveste frumoasa, emotionanta, cu iz misterios-romantic, fie deja cunoscuta dintr-un roman, film ori desen animat, fie inedita. I se asociaza o compozitie muzicala lejera, agreabila, care sa sporeasca dramatismul si emotia naratiunii. Li se adauga decoruri si costume glamour, lumini feerice. Obligatoriu, citeva vedete care sa interpreteze. Macar un hit. Adica acele melodii care ramin in inimile si mintile tuturor, care ajung sa te obsedeze: le auzi si dupa lasarea cortinei,?nu ti le poti scoate din minte, le fredonezi in drum spre casa sau prin casa, cintece care se desprind de spectacol si-si fac singure o cariera, fara ca lumea sa mai stie cu precizie de unde provin. Sint titluri care au ramas pe afis un numar impresionant de sezoane. Pentru a mentine viu interesul, ciclic vedeta se schimba, rolul principal fiindu-i incredintat altui star. Partitura de musical nu necesita voci de opera, fiind incredintata actorilor ori cintaretilor pop, pentru ca sustinerea actoriceasca este determinanta. Musicalul este o combinatie de teatru si muzica, e teatru cu muzica.
Istoria lui are peste un secol si jumatate, iar originile trebuie cautate in vodevil, opera comica si opereta. La mijlocul secolului al XIX-lea, musicalul figura deja in virful preferintelor publicului. Dictionarele americane consemneaza primul spectacol in 1866, cind, la New York, o trupa de dansatori europeni punea in scena The Black Crook. Argumentatia acestei atit de precise datari era folosirea muzicii si dansului in relatarea povestii, ceea ce a devenit caracteristica esentiala a genului. Entuziasta apreciere a publicului a facut ca muzicieni de mare talent sa compuna partituri, intre timp clasicizate. George si Ira Gershwin, Leonard Bernstein, Oscar Hammerstein II, Richard Rodgers, Frederick Loewe sint astazi compozitori canonici. Perioada de aur a musicalului a fost decada anilor ’50-’60, cind in impunerea unor noi titluri un rol semnificativ l-a avut cinematografia. Musicalul se afla acum din nou „pe val“. Cea de-a saptea arta pare reinteresata de o specie cu atitia fani. Moulin Rouge, cu Nicole Kidman si Ian McGregor, Burlesque, cu Christina Aguilera si Cher, Mizerabilii, cu Anne Hathaway si Hugh Jackman, o dovedesc.
Revista, cabaret
Verisoare primare ale musicalului, cabaretul si revista s-au desprins din acelasi trunchi, dezvoltind trasaturi care le individualizeaza. Teatrul de revista are in Romania o traditie interbelica solida, consolidata de Compania „Carabus“ a lui Constantin Tanase. „Pam. Pam!“ Continuata in prezent prin citeva teatre de profil din Bucuresti, Ploiesti si Baia Mare. Legat ombilical de vodevil, teatrul de estrada este ramura satiric-muzicala. Prin definitie, structura sa este o suita de numere muzicale si vocale-solistice live, momente coregrafice si cuplete, partituri actoricesti solo sau de duet, cu text de satira sociala.
La fel ca revista, cabaretul e un tip de spectacol costisitor. Muzica, dans si teatru laolalta, uneori si magie, acrobatii, contorsionism, intr-o succesiune de numere independente, diverse, legate tematic, cu o distributie numeroasa, orchestra, ansamblu de dans, costume sclipitoare. Spectacolul de revista se joaca pe o scena de teatru, cabaretul e gazduit de restaurante ori cluburi de noapte. Publicul sta comod la mese, maninca, bea ceva si savureaza reprezentatia animata de un maestru de ceremonii. Cabaretul a inflorit in Parisul secolului al XIX-lea, capitala Frantei raminind in top prin localurile din Montmartre si de pe Champs-Elyssées.
Sunetul muzicii
Pe afisul Operei Nationale Romane Iasi a intrat un musical, Sunetul muzicii de Richard Rodgers, cunoscut in intreaga lume mai ales datorita ecranizarii din 1965 si interpretarii memorabile a actorilor Julie Andrews si Christopher Plummer. Optiunea repertoriala continua programul institutiei de reapropriere a publicului, altfel un musical arata mai bine pe afisul unui teatru liric. Intentia e nobila, asigura varietatea ofertei, dar realizarea suporta imbunatatiri. Intr-o scenografie (Valentin Codoiu) care demonstreaza potentialul sugestiei plastice, atit prin stilizare, cit si prin utilizarea proiectiei animate, principala vulnerabilitate a montarii (regia Mihaela Bogdan) e sustinerea actoriceasca. Distributia (pe unele roluri, dubla, eu am vazut-o pe cea dintii) e alcatuita din solisti ai Operei iesene care, se vede, nu au obisnuinta interpretarii teatrale. Nici cind cinta, nici cind rostesc textul vorbit. De aici, absenta dinamicii, a crescendoului, a accentelor dramatice in planul actiunii, a evolutiei conflictului, obligatorii la un musical, pe care spectatorul o resimte ca monotonie. Tributari gesturilor ample, artificiale, uneori stingaci, interpretii, chiar cei principali, nu conving spunindu-ne povestea lui von Trapp si ai lui. Ramin doar sunetul muzicii, naturaletea si candoarea micilor interpreti (corul Juniorii Operei) din rolurile celor sapte copii ai familiei. Hitul Edelweiss si cel cu invatarea gamei. Pe care le fredonez si acum.
Galerie foto
