Dupa scandalul deschis avut cu Tudor Giurgiu, Eugen Serbanescu fusese vazut la televizor alaturi de echipa filmului Pozitia copilului, in seara in care aceasta a primit, la Berlin, Ursul de Aur. Se pare ca fusese chemat de echipa, desi, ulterior, producatorul Ada Solomon a negat ca l-ar fi invitat. Prezenta lui Eugen Serbanescu a spus multe. Pina atunci fusese discret. Mergea la mari festivaluri cum e Cannes-ul, dar mai mult ca turist; nu se „afisa“ cu cineastii pe val si nu se bucura alaturi de ei la vreun premiu. Prezenta sa la Berlin in seara ceremoniei de inchidere era, mai degraba, un semn ca dorea sa arate ca Ursul de Aur e legat de pozitia sa de cirmuitor al CNC-ului. Acesta a si fost discursul predilect al ultimilor doi-trei ani: succesul filmelor romanesti, incepind cu Palme d’Or-ul lui Cristian Mungiu, se datoreaza, in mare masura, flerului Centrului National al Cinematografiei care a pariat pe ele cind erau in proiect.
Finantare pentru filme premiate, dar si pentru rebuturi
Discursul poate convinge pe cineva care nu stie mai multe amanunte. De pilda, ca tocmai Pozitia copilului a fost respins intr-o prima faza la concursul de finantare organizat de CNC in 2010, cind era sub conducerea lui Eugen Serbanescu. Sau ca, pe linga proiectele care au devenit filme premiate in afara, CNC a finantat cu generozitate o sumedenie de rebuturi. In cel de-al doilea articol pe care l-a publicat pe blogul contributors.ro in februarie, dupa Festivalul de la Berlin („Ursul de Aur: nota 6.34“), Tudor Giurgiu da niste cifre si comenteaza: „Un simplu calcul matematic arata ca din totalul filmelor de lungmetraj finantate pe durata mandatului Serbanescu (2007-2012), peste 26 de milioane de lei s-au dus catre filme premiate in festivaluri sau/si cu succes de public in tara, in timp ce alte peste 19 milioane s-au dus spre finantarea a 18 filme care nu au circulat nicaieri, nu au luat vreun premiu, iar insuccesul de public a fost dramatic: sub 1.000 de spectatori per film. Adica, in loc sa modernizam cinematografe, sa restauram pelicule vechi din arhiva sau sa mai finantam 10 debuturi, CNC a preferat sa dea cadou peste 4 milioane de euro unor filme-degeaba, filme pentru nimeni“. Ca au fost comentatori ai respectivului articol de parere ca proportia nu e chiar atit de rea spune poate ceva si despre mentalitatea de tipul „merge si asa“.
Comunicare ca la Radio Erevan
De cind conflictul cu Tudor Giurgiu a izbucnit pe fata, site-ul CNC-ului s-a imbogatit cu diverse comunicate si texte pe care, in lipsa unui birou de presa, cel mai probabil le scrie chiar Eugen Serbanescu. Unul dintre acestea se intituleaza „Treisprezece mituri false despre CNC“, iar structura e intrebare-raspuns, cam ca la Radio Erevan. „Intrebare: Este adevarat ca, in ultimii sase ani (2007-2012), sub directoratul lui Eugen Serbanescu, productia de film de lungmetraj (fictiune plus documentar plus animatie) a stagnat sau chiar a regresat? Raspuns: Nu este adevarat. Din contra, in perioada amintita, productia de film de lungmetraj s-a dublat fata de orice alta perioada de sase ani anterioara, incepind din 1990.“ Sau: „Intrebare: Este adevarat ca, in perioada 2007-2012, recolta de premii internationale a fost mai degraba modesta? Raspuns: Nu este adevarat. In perioada amintita, creatorii romani au repurtat cele mai multe si cele mai prestigioase premii din istoria cinematografiei romane, inclusiv Palme d’Or pentru lungmetraj de fictiune la Cannes (Cristian Mungiu) si Ursul de Aur la Berlin (Calin Netzer)“.
De ce aceasta minicampanie de promovare, cind CNC-ul devenise discret in ciuda tuturor nemultumirilor si nu mai organiza nici conferintele de presa de anuntare a finantarilor? Cel mai probabil, din dorinta de autoaparare. Ursul de Aur a avut un rol important, poate mai important la nivel politic decit Palme d’Or-ul obtinut de 4 luni, 3 saptamini si 2 zile. Se pare ca el i-a facut pe cei de la virful puterii sa isi intoarca fata spre cinematografie.
Tudor Giurgiu: „Ne dorim un CNC modern“
Dupa Berlin, mai multi cineasti au avut un prim contact cu premierul Victor Ponta, iar acesta a acceptat ca ei sa aiba un reprezentant la Palatul Victoria. In consecinta, cineastii au desemnat-o pe Anca Puiu, producator la Mandragora S.R.L., care a devenit consilier onorific al premierului Ponta. Efectul acestui prim contact a fost si mutarea lui Eugen Serbanescu la Consulatul de la Bologna, lucru care se va intimpla in cel mult 90 de zile de la numire, dupa ce va pleca actualul consul. De fapt, in momentul de fata, apele sint tulburi. Inca nu se stie ce se va intimpla, dar se stie ca exista o unitate si ca schimbarea Centrului National al Cinematografiei, care trebuie sa fie profunda, nu va fi orchestrata de o singura persoana.
Declaratii publice inca nu se fac (si numirea producatorului Anca Puiu a trecut neobservata) decit in termeni generali. Intrebat de „Suplimentul de cultura“ ce spera sa se schimbe la CNC, Tudor Giurgiu a raspuns: „Sa avem o institutie moderna, care sa se preocupe cu adevarat de cinematografia romana, care sa se lupte pentru gasirea unor noi surse de finantare a Fondului Cinematografic, si de modernizarea salilor de cinema“. In luna martie, Tudor Giurgiu argumentase mai elaborat pentru dcnews.ro: „Pozitia mea (si a lui Mungiu, Puiu, Porumboiu, toti ceilalti regizori si producatori premiati) e una clara: e o discrepanta majora intre structurile care gestioneaza soarta cinemaului romanesc la el in tara (preocupate doar de cum se aloca fondurile pentru film) si succesul si prestigiul filmului romanesc «afara». Ne dorim o institutie care sa emita o strategie coerenta despre dezvoltarea filmului romanesc, sa aiba o viziune care sa depaseasca simpla gestionare a fondului cinematografic. Ne dorim un CNC modern, nu o institutie perimata si invechita. Cu un website civilizat, nu rusinea care se cheama www.cncinema.abt.ro. (…). Asta e miza razboiului, restul detaliilor sint praf in ochi“.
CNC: „Tudor Giurgiu ridica perdele de fum mediatic“
Dupa Anul Nou facuse vilva „comunicatul“ „Dl Giurgiu si lichelismul cu papion“, care intre timp a si disparut de pe site-ul CNC-ului. Intr-un stil care urma sa semene cu cel al comunicatelor ICR, asa-zisul „birou de presa“ al CNC il punea la punct pe Tudor Giurgiu, care in decembrie 2012 „declarase razboi impotriva CNC-ului“ si proferase „jigniri si calomnii la adresa directorului CNC“. CNC-ul il acuza pe Giurgiu ca ridica „perdele de fum mediatic“, mistificind „opinia publica pentru a escamota banetul acumulat“ (adica finantarile luate pentru filmele pe care le-a produs, pentru TIFF, Premiile Gopo sau activitatile organizate prin Romanian Film Promotion). „Despre ce faliment si despre ce dezastru vorbim? Al cui faliment si al cui dezastru? Deplingem, pe aceasta cale, starea psihica obosita de atita munca in care se afla dl Tudor Giurgiu si care l-a condus la asemenea dezinformari si intoxicari, in total dezacord cu realitatea – probabil si din cauza disperarii domniei sale fata de datoria de aproape doua milioane si jumatate de euro pe care firma Libra o are fata de CNC“, scria biroul de presa al CNC.
Si din nou Giurgiu: „Ati asistat impasibil la pierderea cofinantarii din partea Loteriei Romane“
Citeva zile mai tirziu, Tudor Giurgiu posta pe contributors.ro textul „Supravietuitorul-Imparat gol, licheaua cu papion si filmul romanesc“, in care facea o cronologie a activitatii lui Eugen Serbanescu si lista pacatele acestuia: „Ati preluat conducerea CNC in momentul in care finantarea cinematografiei romane era la cote maxime (urmare a beneficiilor Legii pentru care s-au batut cei pe care i-ati pus sistematic la zid prin comunicate belicoase: Mungiu, Giurgiu si altii), dar ati fost incapabil sa pastrati aceasta stare de fapt, iar comoditatea si suficienta, non-combatul, lipsa de reactie si de initiativa si neimplicarea dvs. in cauzele majore ale filmului romanesc au dus la starea critica in care se zbate filmul romanesc azi. In ultimii ani, resursele financiare ale CNC s-au imputinat dramatic (aproape la jumatate fata de anul 2007) fara sa va pese, ati asistat impasibil la pierderea cofinantarii din partea Loteriei Romane, nu ati modificat deloc Legea cinematografiei, permitind accesul unor fonduri minimale de la buget, iar in 2009 ati uitat sa notificati la timp Comisia Europeana pentru schema de ajutor de stat in cinematografie, nemaiputind astfel sa organizati nici un concurs de scenarii mai bine de un an“.
Serbanescu: „Continua campania de denigrare si dezinformare“
Pe urma s-a lasat aparent linistea, pentru ca in 5 aprilie o stire de pe Agerpres sa treaca aproape neobservata. Ea spunea ca in termen de maximum 90 de zile, Dan Eugen Pineta va lasa postul de consul la Bologna in favoarea lui Eugen Serbanescu. Unii s-au gindit ca e o coincidenta de nume, dar, cind a fost contactat de filmreporter.ro, Serbanescu a confirmat, fara a dori sa faca vreun comentariu, ca si cind era ceva rusinos. Dar in 8 aprilie se exprima din nou public, de asta data pentru a o pune la index pe Gloria Sauciuc, redactorul-sef de la Cinemagia, in „comunicatul“ demn de revista „Romania Mare“, si totusi postat pe site-ul unei institutii de stat, „Minciunile de pe Cinemagia. Feriti-va de urechista Sauciuc“. Textul incepea tot cu o trimitere la Tudor Giurgiu: „Continua campania de denigrare si dezinformare initiata si alimentata prin presa corupta de catre papusarul bucalat, care pindeste sa puna mina pe Fondul Cinematografic si sa-l devalizeze metodic, banut cu banut, pacalindu-si colegii de generatie cu zimbetul pe buze si cu ochelarii pe nas, remorcindu-i ca pe niste copii de gradinita – pina cind o sa ia el tot-tot si o sa-i lase pe ceilalti cu buzele umflate“. Mai incolo, Eugen Serbanescu sustine ca o va da in judecata pe Gloria Sauciuc, probabil pentru a sanctiona „asemenea presa pestilentiala, de gang, manevrata de papusari“ care „infesteaza atmosfera, fiind responsabila, in parte, de haosul de valori morale si profesionale din societatea noastra“. E. Serbanescu sustinea in acest text ca o va da in judecata pe jurnalista pentru mai multe „minciuni murdare“, cea mai grava atingere a aurei lui de diplomat fiind afirmatia „fost liberal, in prezent conservator“, cind de fapt, sustine E.S., el n-a facut parte din nici un partid din 1989 incoace.
L-a mai suparat faptul ca Cinemagia amintise de un proiect al sau de club al cineastilor care ar fi costat un milion de euro (si despre care E.S. considera ca e o minciuna), dar a trecut cu vederea afirmatia preluata din „Romania libera“, potrivit careia iubitul directoarei economice Elena Ilie, care e si seful firmei de paza ce asigura protectia CNC, a fost facut membru al comisiei de rating, lucru care sugera jocurile de influente din interiorul institutiei. Ce urmeaza de acum incolo e greu de prevazut, iar cei care sint direct implicati refuza deocamdata sa iasa la rampa. Dar exista senzatia ca ceva mult asteptat se intimpla.
Cristian Mungiu: „E fundamental ca la conducerea institutiei sa fie adus un manager care sa aiba o strategie“
In primul rind e cazul sa ne lamurim daca cinematografia romana si felul in care functioneaza ea au devenit sau nu un subiect pe agenda politicienilor zilei – daca i s-a alocat vreun rol in strategia generala a Romaniei de a-si contura si alta imagine internationala decit cea de furnizor de probleme – sperind ca o asemenea strategie exista. Desigur, ideal ar fi ca cinematografia romana sa functioneze fara sprijinul politicului, insa acest lucru nu se mai intimpla astazi, din pacate, nicaieri in Europa – in principal din cauza ca cinematografia americana a devenit o prioritate a politicii americane in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial. In Romania, dupa 20 de ani de guvernare haotica a cinematografiei, am ajuns in situatia de a nu mai avea sali (majoritatea facind obiectul nesfirsitelor certuri ale clientelei politice care le-au vinat pentru interese imobiliare) si de a depinde, astfel, nu de incasarile produse direct de cinematografie, ci de un fond de stat.
Desigur, e un semn bun ca actualului presedinte de la CNC i s-a dat o alta insarcinare, insa e si mai important ce va urma. In momentul de fata, Fondul Cinematografic functioneaza ca o banca de stat care mai are foarte putine resurse, dar care continua sa aloce nonsalanta in aceeasi proportie credite performante si neperformante. E fundamental ca la conducerea institutiei sa fie adus nu un politruc resapat, nu un veleitar caruia nu i s-a gasit vreun alt loc in administratie, ci un manager care sa aiba o strategie si pe care sa o puna in practica. E nevoie deopotriva de o decizie politica privind alimentarea fondului din care traieste cinematografia – caci am ajuns ca intreg fondul nostru anual sa fie mai mic decit bugetul unui singur film strain (francez, nu american).
E nevoie ca banii colectati sa fie alocati pe baza unor criterii de performanta – sa nu mai ridicam din umeri, resemnati, la ideea ca in Romania coruptia e inevitabila si alocarea de fonduri, la fel. E cazul, totodata, sa nu ne alintam cu ideea ca avem o industrie cinematografica – ca n-avem – si sa vedem daca vrem si putem sa construim una – de la finantare si productie la exploatare si reprezentare. Ideea e simpla: avem un grup de oameni care au reusit sa aiba nu un succes accidental si izolat, ci unul constant, sustinut, de durata, de grup. Cine altcineva are mai mult caderea si competenta sa restructureze sistemul in asa fel incit aceste succese sa continue daca nu acesti oameni?
Galerie foto
