Subsemnatul Gabriel Dumitras, domiciliat in sat Valea Adinca, nr. 111, comuna Miroslava, Iasi, in numele si ca reprezentant legal al speciei racul de riu, chem in judecata si personal la interogatoriu pe piritul Mihai de Romania, domiciliat la Casa Regala, pentru stabilirea paternitatii, in sensul ca acesta este tatal biologic al speciei de animale sus-numite. De asemenea, va rog ca in baza art. 64, alin. 2, Cod familie, sa incuviintati ca racii de riu sa poarte numele piritului – racul de riu de Romania, iar in baza art. 86, raportat la art. 107, Cod familie, sa-l obligati sa plateasca pensie de intretinere, tinind seama de dispozitiile art. 94, Cod familie.
In baza art. 274, Cod procedura civila, cer obligarea piritului si la plata cheltuielilor de judecata.
Motivele actiunii:
In fapt, in vara anului 1941, in cadrul unei vizite de lucru in Moldova, Mihai de Romania s-a scaldat in riul Prut cu scopul racoririi trupului regal. La un moment dat, el a acuzat o piscatura in zona inghinala, care dupa spusele sale a fost provocata de contactul cu un rac. Mai bine zis racoaica, dupa cum voi demonstra pe parcurs. Piritul nu a dat importanta interactiunii pasagere cu femela rac, continuindu-si nepasator periplul.
La scurt timp racoaica a depus un numar de circa 5.541 oua, din care au rezultat aproximativ 3.619 racusori, care ulterior au migrat si s-au inmultit prin toate lacurile, riurile si baltile patriei, devenind specia rac de riu.
Ceea ce deosebeste specia sus-numita de celelalte animale este faptul ca are singe albastru, fapt confirmat atit de Atlasul zoologic, cit si de un grup de pescari de pe riul Siret, care consuma frecvent carne de rac si ale caror depozitii in calitate de martori le anexez la prezenta. Aceasta particularitate genetica nu s-ar fi putut realiza decit prin consangvinizarea cu o persoana de vita regala.
Mentionez ca piritul nu si-a manifestat niciodata intentia de a ajuta in vreun fel la protejarea, hranirea sau educarea speciei rac de riu, iar femela primordiala a murit inecata, saraca si bolnava, in anul 1945.
Solicit prin prezenta cerere sa dispuneti ca toti racii de riu de Romania sa primeasca din partea statului drept de proprietate asupra riurilor Prut, Siret, Olt, Jiu si Mures si asupra tuturor piraielor, baltilor si stioalnelor afluente, iar din partea tatalui cite o coroana mica, rezistenta la apa.
Data, semnatura.