Fiind rare si, citeodata, mai costisitoare decit banii din buzunar, surprizele cu fotbalisti erau pentru noi, pustii de acum peste douazeci de ani, mai pretioase decit un lingou de aur (ca tot e moda, astazi, sa-ti treci economiile in aur sau argint). Acestea erau valuta noastra forte, in scara, in fata blocului sau pe la vreun colt de cartier, unde ne intilneam sa „facem schimb“. „Un Hagi“ – echivalentul unei sute de euro in zilele noastre – se gasea al naibii de greu si se „dadea“, daca aveai norocul sa ai o dublura, pe vreo alte cinci, cu sportivi la fel de onorabili, dar cotati de noi mult mai slab. „Un Lacatus“, la fel. „Un Gullit“ sau „un Van Basten“, nu mai zic!
Noi nu prea ii vedeam la televizor, dar, obisnuiti cu cartile de aventuri si „vinilurile“ cu povesti, cu cronicile din ziarele de sport si cu istoriile lui Ioan Chirila, ii stiam prea bine inca dinainte de a-i fi urmarit jucind mai multe meciuri. Ne construiseram propriile campionate mondiale si europene si adunaseram atita imaginatie la un loc, incit neastimparata isi iesea deseori din matca; asa ne trezeam, la vreo miuta din cartier, sa comentam fazele in timp ce jucam; sa spunem, dupa vreun gol venit dintr-o pasa reusita: „Hagi ii paseaza lui Lacatus si… goool!“.
Habar n-am daca, astazi, pustii de 10-12-14 ani mai au asemenea pasiuni. In epoca Internetului si a informatiei culese de pe agregatoarele de stiri ce-ti ofera „totul la distanta de un click“, e greu de crezut ca mai putem gasi pe undeva bucuria dezlipirii unei fotografii cu un sportiv si a lipirii sale intr-un album; sau, daca or mai fi „tisti“ de-o schioapa ce fac asta, daca mai este incarcata de atita bucurie si inocenta cum erau povestile noastre de demult.
Mi-am amintit de frumoasa nebunie a acelor ani din ce in ce mai des in ultimul timp. Lasind deoparte canalele noastre de stiri cu basesti, antonesti si voiculesti, am redescoperit bucuria sportului adevarat. Am regasit-o in meciurile Stelei din Europa League, in cele dramatice ale Oltchimului la handbal, in frumusetea dramatica a partidelor din Liga Campionilor la fotbal. Am redescoperit, in fapt, veridicitatea unei platitudini: sportul este un medicament luat cu bucurie de orice om de pe lumea asta, care e capabil de emotie.
P.S.: Pastrez si astazi citeva albume cu sportivii din copilaria mea. S-au ingalbenit foarte frumos.