Au cautat alti tineri asemenea lor, talentati si cu aspiratii, atunci erau Adrian Anania, viora a II-a, si Gheorghe Haag, viola, colegi impreuna cu care au dat forme reale „unui vis frumos a patru entuziasti“, cum zice Bujor Prelipcean. Cifra patru pare sa le fi purtat noroc: patru instrumentisti, patru instrumente minunate, fiecare cu cite patru coarde, n-spe milioane de multiplu de patru ore de repetitii, patru decade de activitate. Adica 160 de anotimpuri, 480 de luni, 1920 de saptamini, 46.080 de ore, asta ca sa raminem in registrul multiplilor de patru, consacrate neconditionat muzicii. Primul concert: 8 aprilie 1973. Intre timp, formula a evoluat. Multi ani la rind, Voces a insemnat Bujor Prelipcean – vioara I, Anton Diaconu – vioara a II-a (din 1975 pina in 2012), Constantin Stanciu – viola (din 1983), Dan Prelipcean – violoncel. Pina cind Anton Diaconu a trecut intr-o alta dimensiune, a vesniciei. Acum, vioara a II-a este Vlad Hrubaru, integrat din mers, ne inchipuim, cu dificultate din multe puncte de vedere. Pentru public, schimbarea s-a facut firesc, fara sincope, Voces raminind Voces.
Cum se ajunge de pe un afis in enciclopedii si clasamente internationale
Intr-un interviu din „Filarmonica Magazin“, revista de specialitate a Filarmonicii „Moldova“ Iasi, interviu luat de muzicologul Carmen Chelaru, Bujor Prelipcean spunea ca „soarta iti da talent, dar daca nu muncesti, soarta nu va lupta pentru tine“. Patru decenii, zi dupa zi, Voces a repetat de la ora 8,30 pina spre prinz. Pentru concerte, pentru festivaluri, pentru premii. Doar asa se ajunge de pe un afis in enciclopediile mondiale si clasamentele de specialitate. Cu talent, devotament si disciplina profesionala. Profesorul Uzi Wiesel, de la Juilliard Academy of Music, caracteriza cvartetul iesean: „…Voces are talent, calitate si justa atitudine profesionala“. Intelegind prin aceasta atit trasaturi artistice speciale, cit si umane.
Instrumentistii cu har tinjesc la solistica. Spatiul artelor e unul al individualitatilor accentuate, al subiectivismelor si orgoliilor. Sint putini si alesi cei inzestrati care, intr-o atitudine superioara, inteleg subtilitatea estetica a incadrarii intr-un ansamblu cameral. Respectul fata de ei trebuie sa fie inca si mai mare. Ca parte a unui mecanism, responsabilitatea creativa e suplimentata. Functionarea in cvartet presupune generozitate, armonizare, intelepciune, diplomatie, „bun-simt si buna crestere… multa toleranta“.
In top five-ul mondial!
Cu o discretie aristocratica, Voces si-a purtat blazonul prin intreaga lume. A invatat de la cei mai buni. S-a perfectionat continuu. A concertat pe cele mai rivnite scene. A abordat cele mai dificile partituri ale genului. A interpretat Integrala cvartetelor Beethoven. 17 la numar! Noua discuri inregistrate live, in 1998, la Würzburg. Fara duble, fara reveniri ori retusuri, in priza directa. L-a promovat pe Enescu al nostru cu orice prilej international. Cvartetele, in integrum! A cintat cu invitati de prestigiu. I-au fost dedicate compozitii contemporane. A strins nenumarate superlative. A obtinut cele mai pretuite trofee. E cel mai longeviv cvartet din Romania, cel mai bun. E in top five-ul mondial ca activitate si performanta.
Generozitatea care a coagulat Voces s-a manifestat si in ipostaza de dascali. La Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iasi, anterior la „George Dima“ din Cluj. Nu intr-un obisnuit proces pedagogic, asta fac multi, ci in cel mai autentic mentorat. Ad Libitum, si el laureat cu multe premii internationale, s-a format in siajul lui Voces, ilustrind perfect relatia speciala maestri-discipoli. Gaudeamus de la Brasov e un alt exemplu.
Povestea unei mari reusite
Nu sint muzicolog, nu fac o analiza specializata, scriu din fotoliul de meloman. La concertul aniversar de zilele trecute, din aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu“, au fost etalate calitati care de ani de zile fac portretul cvartetului iesean: perfectiune, rafinament, spirit ludic, emotie, empatie. Au cintat Mozart, Enescu si Brahms. Admirabil, in fata unui public pe masura, elevat, cel de-acasa, despre care „Vocesii“ spun ca nu se compara cu nici un altul. Vor urma concerte la Bucuresti si in alte citeva orase din tara. Furata de muzica lor, i-am urmarit cum comunica din priviri, cum se asculta, isi predau sonoritatile unul altuia, cum le dezvolta; cum de sub arcus si din plimbarea degetelor pe coarde, notele se desprind din portative si devin traire transferata publicului.
Cei din Voces sint oameni distinsi, stilati. E o placere sa te accepte prin preajma si un privilegiu sa-ti povesteasca despre partea care preceda si urmeaza unui concert. E o poveste frumoasa, care a inceput in podul casei din Galati si care s-a extins in spatii de pe tot globul, cu printi, printese, imparati si imparatese, regi si regine. Adevarati. In carne si oase. Cu dirijori, compozitori si instrumentisti despre care se invata la facultate. Voces e povestea unei mari reusite. A muzicii asumate ca stil de viata.