Yvonne Irimescu, coordonatorul festivalului, crede ca numarul „slabut“ de spectatori – cu exceptia sectiunii Comedy Night – se datoreaza faptului ca publicul NexT nu e obisnuit cu noile spatii de proiectie. Mai mult, primavara e cel mai intens anotimp cinematografic al Bucurestilor, ceea ce dilueaza afluenta la fiecare eveniment in parte. „Cred ca sint deja cam multe festivaluri. Au fost si doua in aceeasi saptamina – DaKINO si Cinepolitica. Inainte cu o saptamina fusese One World Romania, iar dupa noi a inceput B-EST“, spune Yvonne Irimescu.
Organizat de Societatea Culturala NexT cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si al Uniunii Cineastilor din Romania, Festivalul NexT a luat nastere acum sapte ani, in memoria cineastilor Cristian Nemescu si Andrei Toncu. Primul se nascuse in 31 martie, de aceea festivalul trebuie programat musai in jurul acestei date. In acest an, din pricina lipsei de finantari, festivalul a intrat sub umbrela unei initiative laudabile, dar care nu s-a bucurat de ecoul dorit – Campania de crowd funding We Are Here primind din partea fanilor aproape 400 de euro. „E tot mai greu. N-am crezut ca peste sapte ani va fi mai greu decit in primul an. N-am crezut ca dupa sapte ani ne vom pune intrebarea daca vom mai putea continua. De ce? Pentru ca sint tot mai putine locurile din Bucuresti unde poti arata filme decent, pentru ca institutiile sint tot mai putin interesate de evenimente culturale proaspete, pentru ca eventualii finantatori au tot mai multe proiecte pe care le-ar putea sustine si ii intereseaza mult mai mult numarul de participanti decit calitatea continutului, iar criza (bat-o vina!) le secatuieste si lor buzunarele, si tot asa“, spune Ada Solomon, directorul Festivalului International de Film NexT. Festivalul International de Film NexT s-a desfasurat sub Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principesa Margareta a Romaniei. Activitatile Societatii Culturale NexT se incadreaza in „Viziunea pe 30 de ani pentru Romania“ a Casei Regale.
Cu toata criza, festivalul a aratat bine. Nu era sala plina cind incepea un program, dar lumea venea pe parcurs. Afis, spot, sacosa de festival, site, catalog etc. – toate profi si cochete, canapele vesele de la Mobiladalin pe care sa iti odihnesti oasele intre proiectii, filme alese pe sprinceana de directorul artistic Andrei Gorzo, ajutat de Irina Trocan, petreceri in fiecare seara. Pe linga competitie, selectia a cuprins sectiunile: Cristi & Otto: Filme de Cristian Nemescu & Andrei Toncu, Prietenii festivalului, Si ei au fost NexT Generation, Short Matters! European Film Academy Short Film Nominees 2012 On Tour, Semaine de la critique, Oscars Night, Comedy Night, Focus: Aubagne International Film Festival si NexT Kids. Ca in fiecare an, au fost si seminarii de regie, postproductie, sound design, marketing si distributie, avind invitati romani si straini. Dintre filmele romanesti recente pe care le-am vazut (am ratat Betoniera si Santul), cel mai reusit mi s-a parut Wonderland, de Peter Kerek, prezentat in sectiunea Prietenii festivalului – un nou film despre vechiul comunism, dar aerisit si stilat chiar daca vede perioada prin ochii unui copil ghidus (el lanseaza si un mic actor – pe simpaticul Ilie Mitulescu, fiul lui Catalin Mitulescu si al Andreei Valean). Dintre filmele straine, mai deosebit mi s-a parut .srt/.sub, de Jossie Malis Alvarez (Chile), care intorcea pe fata cartile multiculturalitatii si babiloniei limbilor printr-un inedit clenci dramaturgic.
Palmaresul NexT 2013 decis de juriul alcatuit din: Chris Tidman, Roar Skau Olsen, Michèle Driguez, Hervé Le Phuez si Radu Jude:
» Trofeul NexT si Premiul pentru cel mai bun film (in valoare de 2.000 de euro si oferit de ArCuB) – Si viii pling/Os vivos tambem choram de Basil da Cunha (Elvetia-Portugalia), „pentru maiestria cu care prezinta o fictiune dramatica filtrata prin lentila documentarului, transformind realitatea oamenilor si locurilor intr-o experienta metafizica“. CineLabs Romania a oferit filmului servicii digitale de postproductie in valoare de 2.000 de dolari.
» Premiul „Cristian Nemescu“ pentru cea mai buna regie (in valoare de 1.000 de euro, oferit de ArCuB) – Chema García Ibarra (Mister/Misterio, Spania), „pentru felul in care prezinta un punct de vedere specific asupra vietii, folosind in mod eficient constringerile formatului de scurtmetraj, si pentru utilizarea exceptionala a umorului si a suprarealismului“.
» Premiul „Andrei Toncu“ pentru cea mai buna coloana sonora (1.000 de euro, oferiti de ArCuB) a fost acordat sound designer-ului Ioan Filip (Treizeci), „pentru felul in care foloseste sunetele pentru a elabora povestea si a o face mai consistenta si mai tangibila, si pentru modul frumos in care muzica diegetica este transformata in muzica de film“.
» Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj romanesc din competitie – Betoniera, de Liviu Sandulescu, „pentru felul in care transforma o situatie marunta si ridicola din viata reala intr-o poveste relevanta pentru conditia umana in epoca moderna“. Premiul constind in 1.000 de euro a fost oferit de postul de televiziune ShortsTV, adaugindu-i-se servicii de postproductie in valoare de 3.500 de euro, oferite de Abis Studio.
» Mentiunea speciala a juriului – Noapte buna/Good Night, de Muriel D’Ansembourg (Marea Britanie), „pentru performanta deosebita a intregii distributii“.
» Premiul publicului pentru film romanesc – Santul, de Adrian Silisteanu. Premiul consta in doua saptamini de promovare intensiva pe fatada media Cocor.
» Premiul publicului pentru film strain – Kaiser & König, de Timon Mondersohn (Germania). Cistigatorul a primit din partea Sony o camera video Sony HDR-AS15 Action Cam.
» Andrei Luca a cistigat un loc in Juriul Tinar „Emile Cantillon“ al celei de-a 28-a editii a Festivalului International de Film Francofon de la Namur (27 septembrie – 4 octombrie 2013). Cronica realizata de tinarul student la UNATC pentru filmul Toata lumea din familia noastra in cadrul concursului de critica de film a fost desemnata cistigatoare de juriul format din Dana Duma, Ileana Birsan si Razvan Penescu.