Deci Vinatoarea isi are originile in Festen?
Da. In anul 2000, un psiholog specializat in psihologie infantila a batut la usa mea si mi-a spus: „Ai facut Festen, dar mai e un film pe care trebuie sa-l faci“. Aud chestii din astea zilnic, toata lumea are povesti care trebuie spuse. Am zis „OK“. Omul mi-a lasat ceva material – citeva cazuri de-ale lui –, dar nu l-am citit. Opt ani mai tirziu am avut nevoie eu insumi de un psiholog, asa ca l-am cautat.
Se astepta psihologul la un al doilea Festen? (Festen e povestea unei reuniuni de familie la care fiul si fiica sarbatoritului anunta ca au fost abuzati sexual de catre acesta in copilarie – n.red.)
Nu, nu se gindea la o poveste anume. Vazuse un anumit gen de victima in Festen, de aceea dorea sa imi arate un alt gen de victima si sa ma faca sa inteleg ce se intimpla atunci cind copiii cad victime propriilor lor minciuni. Imaginati-va un copil care, pentru a fi pe placul maturilor, spune o minciuna. Un intreg teatru incepe – mama se pune pe plins, isi imagineaza ca cineva va fi trimis la inchisoare si asa mai departe. Toti, inclusiv copilul, cred ca lucrurile sint ceea ce par si ajung sa sufere ca si cind aceste lucruri ar fi reale.
V-ati inspirat din cazurile pe care le-ati citit?
Am citit multe, nu le mai stiu numarul, dar trebuie sa spun ca filmul nu are nici o legatura cu ele. E o pura fictiune. Am preferat sa iesim din lumea reala si, folosind legile dramei si propriile noastre reguli creative, sa facem o poveste despre iubire, paternitate, prietenie, poate si despre pierderea instinctelor. Am crescut in anii ’70 inconjurat de sexele maturilor, in comunitatea (din engl. „communes“) unde locuiam impreuna cu parintii. Nu vedeam aceste sexe dezgolite la mare, ci in propria noastra gradina. Dar era OK. Daca doreai sa iti arati afectiunea fata de un copil, il atingeai, fara ca lumea sa vada ceva sexual in asta. Azi am pierdut acest lucru si stim si de ce: pentru ca multi copii au fost abuzati.
Lumea se schimba si mentalitatile odata cu ea.
As merge chiar mai departe si as spune ca lumea a devenit mai tematoare, dar ca si are motive sa fie asa. E trist. De fapt, aceste temeri existau si inainte. Cred ca intotdeauna au existat, doar ca nu eram noi constienti de ele.
Cit de important e pentru dumneavoastra faptul ca eroul e nevinovat?
Nu mi s-a parut interesant sa arunc o umbra de indoiala pentru ca, altfel, nu am fi putut sa ne dedicam lui. Am vrut sa plecam intr-o calatorie alaturi de el trecind prin experienta prin care trece, stiind ca am simtit opusul acum 14 ani (in Festen – n. red.), cind mi s-a parut mai interesanta o antiteza. Cred ca realitatea e undeva intre cele doua filme. Am vrut sa fiu consecvent. Problema e ca si spectatorii sint dresati sa fie suspiciosi, lucru care ne-a facut misiunea mai dificila. De cite ori aparea un unghi care ar fi facut din personaj un tip care abuzeaza copii, trebuia sa schimbam.
Pentru ca tot vorbeati de scepticismul spectatorilor – s-ar putea ei intreba de ce directoarea gradinitei nu cheama de la inceput un psiholog pentru copii?
Aveti dreptate. Interogatoriile psihologilor si ale politistilor s-au imbunatatit foarte mult din anii ’90 si pina azi. A trebuit sa creez acest asa-zis psiholog ca un om care vine de nicaieri (nici nu spun ca e psiholog); el reprezinta o greseala care s-a facut de multe ori si care sint sigur ca se mai face. Nu vreau sa arat cu degetul nici spre politisti, nici spre oricine altcineva. Insist asupra faptului ca toti oamenii din acest film sint oameni de treaba – naivi, puri, oameni care nu stiu ce trebuie sa faca, asemeni unor copii.
Drumul spre iad e pavat cu bune intentii.
Tema vinatorii de vrajitoare contine atitea nuante, incit ochii spectatorului creeaza filmul, vazind ceea ce doreste sa vada – lucru care reprezinta, atunci cind functioneaza, magia cinemaului. Eu nu sint constient de multe aspecte atunci cind scriu sau, cel putin, incerc sa fiu „prost“ pentru a putea fi emotional. Emotivitatea fiintei umane nu tine de inteligenta. Emotivitatea e irationala, imprevizibila.
E clar ca filmul nu e cronica unei vinatori de vrajitoare, si e interesant cum reactioneaza acest om si cei din jurul sau. De ce sint orbi cu totii? Ati fi putut alege si alt subiect in afara abuzului asupra copiilor, care e un subiect cu impact asupra oamenilor?
Nu imi place sa calculez impactul sau sa ma straduiesc sa il creez. Am avut un erou, un om extrem de bun, care crede in binele din celalalt. Lucas e civilizat cu incapatinare. Nu stiu daca acest lucru tine de mine sau de felul de a fi al scandinavilor. Poate e ceva intre cele doua. Aceasta politete a lui Lucas e pusa la incercare de fiecare scena care il impinge tot mai mult spre rabufnirea care ii face pe oameni sa aplaude in sala. Aceasta satisfactie a spectatorilor ne poate face sa ne intrebam oare cit de civilizati sintem si cit de civilizati am fi in conditii similare.
Personal, m-as fi asteptat ca el sa lupte de la inceput pentru sine.
Dar reactioneaza de la inceput. Se duce la fetita si o intreaba ce s-a intimplat, merge la prietenul lui (tatal fetitei – n. red.), dar cred ca reactia lui caracteristica tine mai degraba de soc. Lucas e un nordic civilizat si semicastrat, iar personajele nu sint roboti, ci reactioneaza irational. Lucas nu e un om puternic. El era obisnuit sa fie manipulat si de sotia lui, ca si de toti ceilalti. E un singuratic cu un ciine, n-are puterea sa se opuna.
Apropo de barbatii nordici…
Cred ca exista un strat moale de politete crestineasca si mediocra in Scandinavia, care ii face pe artisti sa nu aiba o viata usoara. E o lipsa de libido pe strazile Danemarcei. Situatia e interesanta: exista la ora actuala in Scandinavia o intensa dezbatere despre rolul sexelor. Nu stiu daca vreau sa intru in amanunte. Subiectul a iesit cu totul din matca, dar mi se pare fascinant. O prietena englezoaica venita la noi in vizita a inceput sa rida in hohote cind a vazut pe strada o daneza superba, bronzata, sigura pe ea si cu mobilul la ureche, iar alaturi, cocirjat, mergea sotul cu copilul in carucior. Asa ceva e un miracol in Danemarca, dar are si ceva derutant. Multa lume incearca sa puna lucrurile intr-o anumita ordine.
E vinatoarea un soi de terapie masculina pentru raul interior?
Ar putea fi.
Credeti ca mai exista urme din Dogma in filmul dumneavoastra?
Nu am facut acest film din dorinta de a cauta un nou stil. Din acest punct de vedere cred ca am imbatrinit sau m-am indepartat de Dogma, dar lucrurile pe care le-am avut intotdeauna in vedere si pe care si acum le urmaresc sint puritatea, onestitatea, dorinta de a ma identifica cit pot cu aparatul de filmat si sa fac o scena sa vibreze ca si cum s-ar petrece fara aparatul de filmat. Pare aproape imperceptibil uneori, dar mi se pare foarte important sa nu am prea multe manierisme. Nu puteam face Vinatoarea intr-o maniera obscena, murdara. Trebuia sa ramin umil in raport cu subiectul.
Cum de s-a impacat Lucas asa repede cu prietenul, doar intr-un an de zile?
Ca sa fiu sincer, scena in care se regasesc un an mai tirziu e un moment complicat asupra caruia am insistat pentru ca nu puteam suporta ideea ca nu s-ar putea impaca cu prietenul lui. Totusi, ceva ramine disfunctional; nu se pot impaca cu totul, orice ar fi. De aceea scena a fost printre putinele foarte greu de montat pentru ca trebuia sa aratam cit de buni prieteni mai sint si ce au pierdut intre timp.
Nu e ceva burghez sa incerci sa ascunzi sub covor?
E adevarat, dar ei toti se straduiesc. Ei doresc sa se placa…
Numai ca vinatoarea de la final contine si un avertisment. I se transmite: „Sintem cu ochii pe tine“. Stiti cine a tras?
Seful recuzitei haha! Mi-am permis sa fiu putin francez si sa emit la final ceva simbolic. Am vrut sa spun un lucru important: ca atunci cind agati o tinichea cuiva de coada, tinicheaua n-o sa dispara niciodata. Asta ma sperie. Indiferent cit de mult vreau ca aceasta familie sa fie din nou impreuna, aceasta rusine n-o sa se stearga niciodata.
Va place si dumneavoastra vinatoarea?
Nu. Am crescut intr-o comunitate invatind de mic ca negrii si femeile sint cei mai buni, ca vinatorii sint rai si ca barbatii sint OK, dar putin mai buni ca vinatorii.
In ce moment ati stiut ca ii veti da rolul lui Mads Mikkelsen?
Rolul nu a fost scris pentru el. Initial facusem un fel de Robert De Niro, „man of few words“, dar Mads e un om foarte sufletist si armonios, asa ca am rasturnat personajul cu totul in dialoguri – asa a iesit toata zeama scandinava. Pe de alta parte, asta ne-a permis ca el sa evolueze, sa devina o alta persoana. Din acest punct de vedere pot spune ca personajul a fost scris pentru el. Mads e un om fantastic. S-a implicat foarte mult si a fost foarte atent cu toata echipa. E un om extrem de devotat si de inteligent – si frumos pe deasupra.
Ce ati invatat din Festen?
Am invatat – cred ca pentru intreaga mea cariera – ca nu sint omul experimentului formal. Kubrick, care a murit cind eu faceam Festen, reinventa forma la fiecare film. Am crezut ca si eu trebuie sa fac la fel, pina cind mi-am dat seama ca nu-i bine. Acum ma ocup de fragilitatea umana si cel mai important scop al meu e sa creez personaje care rezista pentru ca astfel creezi viata. Intr-un fel, sint azi opusul celui care credeam ca sint.
V-ati gindit dupa Festen ca acesta va fi blestemul dumneavoastra pentru ca era prea bun pentru un film de debut?
A fost o problema, dar una artistica – nu una care sa aiba de-a face cu orgoliul meu sau cu atentia care mi se acorda. Eram terminat si aveam doar 30 de ani. Mi-a fost foarte greu sa imi revin.
Cum vedeti azi experienta pe care ati avut-o in America?
Nu am nici o indoiala ca sint in locul in care trebuie sa fiu. Danemarca e o tara curata, mica si claustrofoba, dar cind fac aceste filmulete cu gradinite si vreme urita, oamenii le baga in seama. Mi se fac in continuare oferte sa lucrez in strainatate si aceasta idee ma atrage foarte mult pentru ca, pe undeva, responsabilitatea e mai mica. Sint scenarii gata scrise – copiii altora. Pe de o parte ma atrage ideea, pe de alta nici nu mi se par atit de importante.
Dupa Numai dragostea/It’s All About Love, ati avut senzatia ca trebuie sa gasiti drumul inapoi? Era un film anti-Dogma.
Da si nu. Mi-a si placut. Mi-a placut ca mi-am luat o distanta. As fi tentat sa iau distanta din nou. Despre It’s All About Love as putea vorbi ore in sir.