Comunicam, pe la sfirsitul lunii martie, pe mail, cu un coleg de breasla din Germania, iar printre altele pomenesc despre starea de incertitudine generata de necomunicarea bugetului, despre expectativa in care se afla institutii, creatori, proiecte din pricina necunoasterii exacte a stipendiei. Intrebarea lamuritoare din partea conlocutorului a venit in logica clasica a comunicarii: „Dar e inca devreme, nici la noi nu se cunosc alocatiile bugetare pentru 2014 decit in august, septembrie!“. Cind subliniez ca ingrijorarea mea e cauzata de continutul filei bugetare pe 2013, crede ca m-am exprimat gresit si repeta „2014, nu?!“.
Uite bugetul, nu e bugetul
Oricum i-as explica, nu va putea intelege cum poate functiona un sistem in acest fel. Fara sa stii ce bani ai. Ii reamintesc ca in Romania majoritatea teatrelor sint de stat, aproape 40 la numar, deci functionarea lor e conditionata de subventie. Stagiunea e in plina desfasurare la inceputul fiecarui an calendaristic, iar din ianuarie pina la jumatatea lui aprilie, au trecut deja 3 luni si jumatate din cele 10 cite numara un sezon. Anul acesta, minivacanta de 1 mai si Pasti mai adauga vreo zece zile de rel=che financiar. Daca mai pui si ultima parte a lui decembrie, de regula ultimele doua saptamini, cind Craciunul si finalul de an muta centrul atentiei publice pe sarbatori, rezulta un total de patru luni si jumatate din zece in care anomaliile bugetare incurca tare de tot itele scenelor noastre. Amicul meu german e intr-o ceata totala. Nu poate pricepe si pace cum s-a lucrat, totusi, din ianuarie pina acum? Ce au facut cele 40 de teatre, atitea sute de angajati? Ii explic ca legislatia permite cheltuirea lunara a 1 pe 12 din cheltuielile aferente anului trecut. Suma e directionata prioritar pe salarii si utilitati. Ce mai ramine, pe productie. Din acest motiv, la care se adauga si unul legat de anotimpuri, evenimentele importante sint evitate in primul trimestru, cind inca nu ai bugetul, si in luna decembrie, cind nu mai apuci sa faci deconturile la vreme. Vara e si ea ocolita, fiind vacanta intre stagiuni. Ramin perioadele mai-iunie si octombrie-noiembrie, cind le planifica toti operatorii culturali. Una dupa alta, uneori una peste alta, fara posibilitatea de a evita suprapunerile. Ca sa-mi consternez definitiv interlocutorul, ii mai spun ca adesea afli cifra exacta pe care o ai la dispozitie pentru un festival chiar dupa desfasurarea lui. „Nu se poate! Post festum?“ Post festum si post factum!
Cei mai siguri bani sint cei adusi de acasa
E de notorietate situatia in care s-a aflat la ultimele doua editii ale Festivalului Shakespeare de la Craiova directorul Emil Boroghina: pentru a onora o parte dintre contractele cu marile companii teatrale din lume pe care le-a adus in Romania, a platit din banii proprii. Iar Constantin Chiriac, de la Festivalul International de Teatru Sibiu, la editia 2012, a fost informat cu citeva saptamini inainte de gongul deschiderii FITS ca i s-a redus finantarea promisa si a fost nevoit sa ajusteze programul intregii manifestari. O alta anomalie e ca, uneori, la anumite evenimente, reprezentantele diplomatice si culturale ale tarilor invitate contribuie cu mai multi bani decit cele autohtone. Spre lauda strainilor.
Un sistem care indeamna la lenevie
Pentru cine nu stie, veniturile proprii ale oricarui teatru se fac din vinzari bilete, chirii sala, prestari servicii etc. Dupa cum le si zice, reprezinta banii pe care un teatru ii incaseaza si cu care completeaza felia de la buget. Capitolul e individualizat si arata, in felul sau, cit de eficient e managementul financiar. Logic, firesc, nemteste ar fi ca veniturile proprii sa le poata cheltui un teatru asa cum crede ca e mai profitabil pentru folosul institutiei. Legislatia considera insa altfel. Nu ai voie, de pilda, sa stimulezi salarial, cu premii sau sporuri, personalul prin a carui munca sint produse creatiile artistice si adunate veniturile proprii. Teoretic, din motive de austeritate. Numai ca asta nu incurajeaza harnicia, nu e concurentiala, nu motiveaza, ci indeamna la lenevie, la „lasa ca merge si asa“. Conform aceleiasi „filozofii“ bugetare, sumele obtinute de un teatru de stat din chirii se impart pe din doua cu finantatorul: jumatate ia calea bugetului, jumatate ramine la veniturile celui care le-a incasat.
Legatura dintre contabilitate si… arta teatrala
Una si mai tare! Banii obtinuti din sponsorizari, mecenat, atrasi cu mare greutate in conditiile unei legi a sponsorizarii strimbe, care nu acorda decit o scutire fiscala minora, pot fi cheltuiti numai dupa ce institutia primeste aprobarea finantatorului pe o suplimentare de buget. Daca v-am pierdut pe parcurs cu atitia termeni financiari, sa conchid: banul public trebuie justificat, numai ca actuala birocratie infernala genereaza o multime de anomalii bugetare. Simplificarea procedurilor, flexibilizarea lor, o legislatie clara si stabila, care sa stimuleze atragerea de noi surse si sa motiveze angajatii, ar insemna primi pasi, citiva, spre modernizarea institutionala autohtona.
Chiar daca la prima vedere articolul de astazi pare mai apropiat de contabilitate decit de arta teatrala, va inselati. Cultura trebuie vazuta si ea in termeni de piata, de oferta si cerere spirituala. E o adevarata „arta“ sa reusesti sa navighezi printre anomalii bugetare de tipul celor enumerate. Pe care un european get-beget nu le va pricepe niciodata.
Galerie foto
