De fapt, Oblivion – care a intrat in fruntea box office-ului romanesc in weekendul premierei, incepe interesant, amintindu-ti de Solaris. Intr-o locuinta izolata, dar igienica si minimalista, care se iteste ca o ciuperca deasupra norilor, locuieste o echipa de tehnicieni – un el (Tom Cruise, „vesnic tinar si ferice“) si o ea (Andrea Riseborough, cu morga britanica, dar coafura ruseasca). Cei doi alcatuiesc o celula familiaro-profesionala, el repara drone, ea (ca femeia) e cu comunicarea. Zilnic, femeia da raportul sefei (Melissa Leo), care serveste ca pe o mincare tot mai rece aceleasi lozinci insufletitoare.
Intre kitsch si filosofie
Ce parea o introducere lenta se continua intr-o poveste propriu-zisa tot mai plicticoasa pentru ca regizorul Joseph Kosinski (care a debutat cu TRON: Mostenirea si care acum adapteaza propriile lui benzi desenate) nu are chef nici de actori multi, nici de o intriga mai substantiala. El vrea, te prinzi repede, ceva mai filosofic decit filmele de actiune create la Hollywood – si de unde sa ia filosofie decit tot de la altii, adica din bornele genului – Solaris si 2001: Odiseea spatiala? Ca sa sporeasca atmosfera clasica, imprumuta si de la Razboiul stelelor, baga totul la mixer (cu tot cu coada, asa cum ii place lui Jamie Oliver), iar rezultatul il orneaza cu doua frunze de ceapa verde. Nu stiu ce e mai kitsch – Tom Cruise cu muschii umflati sub dus (nu intimplator, agentiile de presa anuntau ca a vorbit pentru prima oara de Katie Holmes taman in preajma premierei) sau momentul erotic cu Andrea Riseborough intr-o piscina suspendata deasupra haului. Trece o jumatate de film pina apar Morgan Freeman si Olga Kurylenko, iar aparitia lor complica definitiv povestea si iti arunca mintea intr-un hatis pe cit de des, pe atit de inutil legat de tema identitatii si de trecerea timpului (pina si simpla enuntare ma face sa vad ca n-am inteles nimic din trama filosofica – basca din povestea in sine).
Imaginea si scenografia palesc in fata stupizeniei
Am vazut Oblivion dupa ce aflasem din „Evenimentul Zilei“ ca, din cauza oscilatiei Schumann, ziua de 24 de ore este astazi doar de 16 ore. Stiam ca timpul se micsoreaza, dar Oblivion m-a prins pe picior gresit. Sa ma fac critic de filme bune? Sa scriu numai de la festivaluri? Exista un nivel de saturatie pe care ti-l dau filmele comerciale, iar cineva care vrea sa vada aproape tot ce ruleaza ajunge de mai multe ori intr-un an la punctul cind simte ca nu mai poate duce. Filmele se repeta tot mai mult si nu il mai surprinde nimic (de aceea spuneam despre Beasts of the Southern Wild ca e o surpriza placuta – pina si pe Oprah Winfrey a surprins-o!). Deci, ca sa termin cu miortaiala, daca vreti sa vedeti Oblivion, singurul motiv ar fi scenografia lui Darren Gilford si imaginea lui Claudio Miranda, aflat la primul proiect de dupa Oscarul pentru Viata lui Pi/ Life of Pi. Dar imaginea & scenografia palesc in fata stupizeniei filmului. Daca vreti sa va dregeti, nu intrati la Admis pe pile/Admission decit daca din cele 117 minute ale acestei comedii fara umor care se leagana pe umerii necharismaticei Tina Fey vreti sa decantati cele aproximativ 10 minute in care apare Lily Tomlin.
Tarimul visurilor/Beasts of the Southern Wild. Regia: Benh Zeitlin. Cu: Quvenzhané Wallis, Dwight Henry
Admis pe pile/Admission. Regia: Paul Weitz. Cu: Tina Fey, Paul Rudd, Lily Tomlin
Planeta uitata/Oblivion. Regia: Joseph Kosinski. Cu: Tom Cruise, Andrea Riseborough, Morgan Freeman