Admit ca nu m-a atras niciodata sa ies cu gratarul in padure sau pe pajiste si sa ma las afumat ore in sir, in speranta unor halci de carne pe jumatate fripte, care sa-mi aline o foame mult mai usor de potolit acasa ori pe o terasa unde cei care prajesc mititeii sau ceafa de porc chiar se pricep s-o faca. Iar imaginile de 1 Mai exact asa ceva imi aratau: mult fum, halci de carne cu singe, iarba, praf, mult gunoi si muzica tare-tare, din toate partile. Dis-trac-ti-eeee! Distractie pe litoral, distractie in padure si pe cimp, distractie in piscine. Gratare, manele, sini si funduri rotunjite frumos, feminin, cefe si burti dizgratioase, rotunjite masculin. Asta a fost Romania de 1 Mai. Si Dumnezeu a fost iarasi roman, ca ne-a dat soare si caldura, ca sa putem petrece.
An dupa an, romanii par sa sarbatoreasca Armindenii in stilul care ne defineste ca natie: cel al unui popor rural care si-a uitat ruralitatea, care n-a apucat sa invete urbanitatea, dar caruia Dumnezeu, in nemarginita Lui bunatate, i-a oferit niste produse de nisa: manelele la gratar si distractie cu animatoare, la munte, la mare si-n orice imprejurare. Si asta face poporul atunci cind poate. Cind nu, sta si rabda si, eventual, se uita la televizor cum se distreaza altii cu manele, gratare si animatoare.
Am remarcat insa, cum au remarcat si altii, absenta completa a acelui 1 Mai muncitoresc de odinioara, cu manifestatii organizate de Partidul Comunist, la care oamenii erau adusi cu de-a sila, dupa care, pentru ca erau cuminti si scandau ce li se cerea, li se dadea liber la mici, bere si crenvursti cu mustar. Acum nu ne-a mai ramas decit partea cu libertatea de dupa. De manifestatie am scapat. Ai zice ca e mai bine. Si totusi, conform unui recent sondaj IRES, peste jumatate dintre romani cred ca 1 Mai se sarbatorea mai frumos inainte de 1989. Iar asta nu pot sa pricep. Manele, gratare si masini in padure, animatoare in cluburile de la mare si hipsteri la Vama, da, lucrurile astea le inteleg, chiar daca nu amintesc de telurile muncitorimii oprimate. Sint umane – mai ales pentru romani. Dar de ce si-ar dori romanii o sarbatoare ca inainte de 1989, cu manifestatii, pancarte mobilizatoare si care alegorice? Ar vrea sa mearga in coloane dresate, imbracati in uniforme si salopete, dirijati de activisti care sa le spuna cind si ce sa scandeze? Si inca o intrebare: daca asta isi doresc, ce ii impiedica s-o faca? De ce nu organizeaza nimeni un 1 Mai ca pe vremuri daca si-l doresc atitia? In alte tari, cum ar fi Grecia, de Ziua Muncitorilor au fost proteste, manifestatii, lupte cu fortele de ordine… desi cred ca si grecii au avut liber de 1 Mai. Poate ca lor nu le plac gratarele in aer liber.
Serios acum: de ce nu organizeaza sindicatele, muncitorii, nostalgicii ori acei 56% din sondajul IRES un 1 Mai muncitoresc de o ipocrizie autentica, asa ca pe vremuri? Sau chiar un 1 Mai veritabil? Unde-i clasa muncitoare nemultumita de conditiile de munca, de somaj si de oprimarea capitalistilor? Banuiesc ca si-a luat si ea liber de 1 Mai. Va fi judecat si ea in dulcele nostru stil local (caruia, din pricina activismului grecilor din ultima vreme, nici nu-i mai poti spune „balcanic“): „Bai fratilor, protestam, ca nu se mai poate… da’ nu acu’. Acu’ mergem la gratar si la bere. Sarbatorim. De protestat protestam mai incolo, cind mergem la lucru, ca doar n-om fi prostii lor, sa protestam cind avem liber“. Astfel renaste, usor modificat, reprezentativul cintec de pe vremuri, ce pun pariu ca-i misca pe nostalgici: „Muncitorii au pornit si-ntr-un glas s-au infratit! Si ei azi sarbatoresc Unu Mai manelaresc“. Frate, s-a facut gratarul ala?