Onoarea de a conduce ceremoniile ii revine in fiecare an altui violoncelist de notorietate, elev sau apropiat al lui Rostropovici, si, de-a lungul timpului, pe scena de la Kronberg s-au succedat David Geringas (in 2008), Mischa Maisky (2009), Natalia Gutman (2010), Ivan Monighetti (2011), Young-Chang Cho (2012). Anul acesta, onorurile au fost date de Julius Berger si de compozitoarea Sofia Gubaidulina, autoarea evocarii sau, formulat mai academic, a unei Laudatio in memoria lui Slava.
Anuarul Academiei Kronberg 2012, impartit celor ce am fost de fata, aminteste promisiunea facuta cindva de Mstislav Rostropovici, cu umorul sau proverbial: „Cind voi ajunge in ceruri, ii voi cere lui Beethoven sa scrie un concert pentru violoncel“. La intilnirea precedenta, la ceremonia din fata statuii violoncelistului, in centrul Kronbergului, Julius Berger ii parafraza si el cu umor spusele: „Daca Beethoven nu a scris un concert pentru violoncel in timpul vietii, este numai fiindca Slava s-a nascut abia in secolul XX“.
Rostropovici s-a nascut in 1927, iar generatia sa, maturizata artistic in lumea sovietica postbelica, in contextul plin de tensiune al ultimei faze a stalinismului, a fost cumva silita sa se orienteze spre lumea clasicilor. In conversatiile sale cu ziaristul si criticul muzical Claude Samuel, publicate in volum, intr-o prima editie la Paris in 1983, violoncelistul atragea atentia, intre altele, ca „…in Rusia, noi ne-am multumit sa murmuram cu un respect profund numele lui Mahler, fiindca stiam ca Sostakovici era nebun dupa el; nu auziseram nimic de Mahler, dar ii citeam partiturile ca iesiti din minti. Practic, pentru generatia mea, istoria muzicii occidentale s-a oprit la Wagner. Desi ni se spusese uneori cum a putut sa se dezvolte la Leningrad, pentru putinii privilegiati, muzica de avangarda in anii ’20, faptul nu era decit un element de memorie pentru acei citiva dintre noi care incercam sa facem o crapatura in zidul interdictiei“.
Maturitatea acestei generatii pe plan civic, politic avea sa survina – pentru a-l parafraza pe Celibidache –, atunci cind s-a intimplat, fiindca nu s-a intimplat intotdeauna, dupa alte citeva decenii, pe fundalul stagnarii brejneviste; o stagnare ce a urmat unei scurte epoci de destindere, in care muzicienii si publicul rus au avut ocazia sa auda in concert, pentru prima oara, sub bagheta lui Leonard Bernstein, capodopera lui Igor Stravinski – anul acesta centenara – Le sacre du printemps…
Rostropovici insusi avea sa devina un promotor al modernitatii abia tirziu, dupa stabilirea sa in Occident si recunoasterea internationala a calitatilor sale. Cei mai multi dintre cei ramasi in Uniunea Sovietica au preferat sa evite vreo angajare politica directa, unii mergind pina la asumarea unui grad de marginalizare voluntara, prin cultivarea unei spiritualitati muzicale cu nuante religioase, mistice. Intre acestia s-a aflat compozitoarea, contemporana cu Rostropovici, Sofia Gubaidulina care, in 1997, la aniversarea de 70 de ani, ii dedica o lucrare originala, impresionanta, compusa pentru violoncel si cor, Cantica Soarelui Sfintului Francisc din Assisi.
Gubaidulina a fost, deci, cea care a rostit la 27 aprilie, la Kronberg, traditionala Laudatio, intr-o evocare ce a spus mult despre admiratia sincera si nemarginita pe care i-o poarta lui Rostropovici. Ea a evocat „capacitatea lui extraordinara, fenomenala, de a iubi – de a iubi muzica, lumea, oamenii, relatiile interumane, sunetul unei corzi“ –, „devotiunea sa artistica deplina“, „felul de a cinta la violoncel cu cea mai mare pasiune, cu energia lui unica, spectrul larg al opiniilor sale, sufletul bun si, mai presus de toate, puritatea lui morala“.
La peste 80 de ani, in mod surprinzator, Gubaidulina a dat de inteles ca simte nevoia unui angajament public cu valente morale si politice in fata a ceea ce a numit „amenintarile“ timpului, „problemele insolubile aparute la orizont: criza financiara mondiala, teama globala de teroristii «lumii terorii», pe care nici o tehnologie nu este in stare sa le combata decisiv“. Cauza subiacenta ar fi „decaderea morala globala, atrofia mentala“, de unde si apelul ei catre tineri de a urma exemplul lui Rostropovici, omul caracterizat de „bogatia si fatetele unei minti deschise, energie extraordinara, dragoste pentru oameni, talent, puritate morala si capacitatea sa de a-i incarca pe ceilalti cu toate aceste calitati…“.