Sinteti corespondent Radio Romania Actualitati pentru Orientul Mijlociu. De ce ati simtit nevoia sa adunati o parte dintre aceste corespondente de presa in volumul Revolta Orientului?
Reportajele difuzate la Radio Romania si articolele publicate in timp in diverse ziare au fost doar punctul de pornire. Am revenit asupra textelor, le-am dat mai multa consistenta, am adaugat notite facute la fata locului si care nu au avut initial loc in materialele jurnalistice, am adaugat texte noi. Am simtit ca pot spune mai mult intr-un volum fara presiunea spatiului restrins specific presei. In alte cazuri, ceea ce am putut obtine la radio cu ajutorul sunetelor de atmosfera de la fata locului am incercat sa transpun in cuvinte, in volum. Am vrut sa adun toate bucatile de puzzle ca sa construiesc o imagine de ansamblu, mai coerenta si ceva mai completa, asta in masura in care e posibil sa vorbesti despre spatiul islamic in doar un singur volum.
Cartea acopera o perioada destul de mare de timp, din 2006 pina in prezent. Cit de greu este pentru un jurnalist european, inclusiv din punct de vedere financiar, sa patrunda intr-o lume atit de tulbure precum cea islamica?
Preocuparea pentru regiune este foarte veche, dar acolo am inceput sa merg, in calitate de corespondent al Radio Romania, din 2004. Primul loc in care am ajuns a fost Iranul. De atunci pina acum cred ca s-au adunat peste 20 de „drumuri“ in regiune, uneori si pentru perioade de citeva luni, ca in 2005, cind am stat trei luni in Iran. Da, erau momente in care ma simteam singura si departe de tot ce imi este drag, dar deja, dupa scurta vreme, cind ajungeam acolo, parca ma intorceam acasa, strazile, aerul, mirosurile imi devenisera familiare. Nu stiu cum este pentru alti jurnalisti europeni… Unii colegi mi-au spus ca li se pare un spatiu complicat si greu de inteles, cu obiceiuri si cutume dificil de deprins. Mie una nu mi s-a parut asa de greu, pentru ca sint romanca si deprinderi de acasa s-au potrivit perfect acolo. De exemplu, obiceiul nostru de a sta mult de vorba inainte sa ajungem la subiect sau atunci cind plecam dupa o vizita si stam cam jumatate de ora in fata usii, pe punctul de a iesi, si mai gasim cite ceva de spus. Sint detalii, dar care pentru mine erau firesti, nu am suferit nici un soc cultural, asa cum imi spuneau alti colegi europeni, mai ales vestici, ca li se intimpla. Da, e drept ca nici nu e ca acasa, ca sint multe diferente si trebuia sa tin cont de tot felul de restrictii specifice locului, dar cumva le-am inteles fara efort, mai degraba organic. In ce priveste religia, oamenii acolo abordeaza religia si spiritualitatea, in general, cam la fel ca romanii. Pentru absolut toti cei pe care i-am intilnit, chiar si cei care ar putea fi definiti ca fundamentalisti, faptul ca eu sint crestina practicanta era un motiv de respect cita vreme asta nu imi afecta obiectivitatea si dovedeam curiozitate sincera si dorinta de a intelege. Ne respectam reciproc si atunci cind eram despartiti de alegeri diferite.
Revolta Orientului contine, pe linga relatari de la fata locului despre incredibilele increngaturi politice, religioase si militare din zona, si interviuri cu lideri de stat, ba chiar si cu lideri ai unor grupari teroriste. Cum de au acceptat aceste persoane sa discute cu un jurnalist din Romania?
Cei mai multi lideri locali vor sa „vorbeasca“, sa isi spuna povestea. Dar de cele mai multe ori sint reticenti cind vine vorba de presa occidentala, deoarece ei considera ca europenii au pus deja etichete pe cam tot ce se intimpla in Orientul Mijlociu. Altii sint convinsi ca cea mai mare parte a presei europene nu face decit sa serveasca interesele puterilor occidentale. Dar pentru mine a fost ceva mai simplu. In primul rind, Romania nu este vazuta ca o mare putere care trage sfori in regiune. In al doilea rind, in zona, oamenii inca isi mai aduc aminte de Romania de dinainte de ’89, cea prietenoasa cu Orientul. Apoi, eu eram acolo, spre deosebire de alti jurnalisti europeni, singura, fara echipa de producatori, cameramani etc., ca cei de la BBC sau CNN, lucru care ii facea sa nu ma perceapa ca pe o „europeanca ingimfata“ cum spuneau ei.
Romanii stiu mai putine despre Orient decit occidentalii
Ati anticipat doua dintre urmatoarele mele intrebari. Ati spus ca, in viziunea celor din zona, europenii le-au pus deja o eticheta. Din cartea dumneavoastra rezulta ca, intr-adevar, exista multe interpretari eronate despre Orientul Mijlociu in media romaneasca si chiar europeana. Una dintre prejudecatile comune se refera la faptul ca statele din zona sint unite exclusiv impotriva Occidentului. Dar inteleg ca lucrurile nu stau chiar asa. Statele arabe si islamice sint divizate si lupta de multe ori, fie pe fata, fie subteran, chiar una impotriva celeilalte. Cit de bine credeti ca inteleg romanii si europenii, in general, ceea ce se intimpla in Orientul Mijlociu?
Unul dintre motivele pentru care am vrut sa scriu un volum despre istoria recenta in Orientul Mijlociu a fost tocmai faptul ca zilnic, ani la rind, m-am izbit, si la noi, dar si in alte parti, de simplificari grosolane, de etichete, de lipsa de nuante. Dupa parerea mea, in Orientul Mijlociu tocmai nuantele iti ofera raspunsuri. Paradoxal, romanii stiu mai putine despre Orient decit occidentalii si in acelasi timp stiu mai mult. In fostele puteri coloniale, presa se preocupa constant de ceea ce se intimpla in Orient si Africa, prezinta fapte, pentru ca exista interese economice si politice si pentru ca sint in continuare legaturi intre fostele colonii si puterile europene respective. Cu toate astea, nu m-as hazarda sa spun ca europenii occidentali „inteleg“ pe deplin Orientul, pentru ca de multe ori vad aplicate valori si standarde europene pentru chestiuni care nu pot fi in nici un caz explicate cu termeni straini zonei. In Romania nu se intimpla asa, romanii nu primesc mereu stiri despre ce se intimpla in Orient si Africa de Nord, dar spatiul respectiv le este cumva familiar, poate ca este ceva vechi, cultural, care tine de influentele orientale in Romania sau e vorba de reminiscente ale legaturilor Romaniei comuniste cu Orientul. Cred ca romanii stiu cumva instinctiv cum sa „se poarte“, cum sa interactioneze cu cei din Orient, dar in rest, informatii concrete de acolo nu prea au, poate si pentru ca romanii nu au reflexul de a-i interesa ce se intimpla in Orient si in general in restul lumii, pentru ca inca nu sint convinsi sau nu inteleg ca ce se intimpla undeva departe ne afecteaza direct.
De altfel, romanii sint convinsi ca tara noastra are, in continuare, o relatie privilegiata cu statele din Orientul Mijlociu. Cit de adevarat mai este acest lucru? Din carte reiese ca, de exemplu, in Iran, Romania nu mai este atit de cunoscuta ca in perioada comunista.
Romania a avut o relatie privilegiata cu statele din Orientul Mijlociu si inca este un nume familiar. Dar, daca nu facem ceva sa pastram vie aceasta familiaritate, vom pierde. Deja generatiile care stiau de tractoarele romanesti sau de Nadia Comaneci se duc. Romania, cred eu, are mult de cistigat intr-un spatiu ca Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Cred ca ne putem strecura printre marile interese din regiune, cred ca putem sa ne construim un nou „brand“ acolo pe amintirea celui de dinainte de 1989. Dar pentru asta e nevoie in primul rind sa existe informatie, trebuie ca initiativele diplomatice sa nu ramina singulare si sa fie urmate de initiative economice si culturale. Cred ca putem, in timp ce ne straduim sa ne integram in Europa, sa pastram si familiaritatea cu Orientul, mai ales ca poate uneori ar fi mai usor pentru companiile romanesti, de exemplu, sa patrunda pe pietele orientale decit pe cele europene. Si asta pina nu e prea tirziu, pina nu se sterge amintirea a ce inseamna Romania si „produs romanesc“ in regiune. Pe linga faptul ca ar fi o pierdere culturala, in termeni foarte concreti, putem rata o piata de desfacere care poate fi foarte prietenoasa cu romanii.
O informatie pe care am gasit-o surprinzatoare in carte a fost cea potrivit careia a existat o misiune romaneasca, sub egida Uniunii Europene, care a activat in Fisia Gaza inca dinainte ca tara noastra sa fie membra UE. Cum s-a realizat colaborarea si cine au fost persoanele trimise in zona?
A fost vorba despre un mecanism al UE, si noi, ca si alte state candidate am participat la tot felul de initiative europene inca inainte sa devenim stat membru. Este firesc, pentru ca astfel se presupune ca statele candidate deprind reflexele, mecanismele, principiile si valorile UE. In general, in toate misiunile internationale de mentinere a pacii sau ca cea mentionata in volum, romanii s-au dovedit extraordinari. Si nu spun asta din vreo exaltare patriotica, militarii si jandarmii romani s-au dovedit bine pregatiti, ingeniosi, vin mereu cu solutii „out of the box“ si arata o adaptare si o intelegere extraordinara a zonelor in care au fost trimisi.
Din pacate, cu mici exceptii, Europa se opreste la concerte de caritate
Esenta Revoltei Orientului, asa cum am inteles-o eu, este ca nu trebuie sa aplicam, in evaluarea Orientului Mijlociu, grile de interpretare de tip occidental. Democratia are alte semnificatii in aceste state, libertatile sint altfel vazute. Cit de corecta este aceasta perceptie a mea?
Exact asta am incercat sa cuprind in volum. Exista o serie de valori universale care sint imuabile, dar, in rest, sa aplici termeni si ecuatii la care Occidentul a ajuns dupa secole si dupa o istorie derulata intr-un anume fel la un spatiu cu o istorie si conditionalitati complet diferite este absurd si mai ales contraproductiv, pentru ca te lasa fara raspunsuri sau cu raspunsuri gresite. Ideea cu care m-am tot intilnit in spatiul islamic este ca sint mai multe cai de a ajunge la o tinta anume si ca formula noastra occidentala nu este singura si ca ea a functionat pentru noi pentru ca a fost elaborata in timp, in anumite conditii, care nu se regasesc in spatiul islamic. E o cale sigura spre dezastru sa incerci sa aplici o formula straina intr-un spatiu care nu a avut nici o legatura cu elementele formulei respective.
Totusi, la finalul cartii, ramii cu sentimentul ca, in Orientul Mijlociu, e aproape imposibil sa fie vreodata pace. Dincolo de divergentele de ordin religios, nationalismul, mindria bazata pe mostenirea istorica, precum in cazul Iranului, urmas al Persiei, sau Egiptului, sint elemente care impiedica o coabitare fara violente in zona.
Cred ca la fel s-ar fi putut spune si despre Europa inainte de Uniunea Europeana. Eu nu cred ca pacea in Orientul Mijlociu este imposibila, este doar complicat de ajuns la ea, asa cum se intimpla cu toate lucrurile bune. Educatia este un mijloc infailibil. Daca in regiune ar fi finantate mai multe programe educationale, inclusiv din Europa, care oricum este la doi pasi de regiune si cea mai afectata de tot ce se intimpla acolo, lucrurile s-ar schimba mult in bine. O populatie cit de cit educata este mult mai greu de manipulat. In plus, pentru o multime de probleme ca imigratia determinata economic, pe care europenii incearca sa le rezolve la ei acasa si nu prea reusesc, solutiile nu sint aici, ci acolo. Nu e suficient sa trimiti ajutoare, ajutoarele sint un pansament temporar care nu vindeca boli. Este nevoie de programe de dezvoltare coerente, logice si eficiente. Din pacate, cu mici exceptii, Europa se opreste la concerte de caritate.
Multi romani nu stiu ca in unele dintre statele arabe, precum Liban sau Egipt, exista comunitati destul de consistente de crestini ortodocsi. Care este soarta acestora intr-o mare musulmana?
Crestinismul oriental este un subiect care imi e foarte drag. Radacinile crestinismului romanesc sint acolo, in Orient, si mi se pare ciudat cind multi romani nu asociaza Orientul decit cu islamul. Este cel putin paradoxal! Multi romani citesc Patericul, si eu nu inteleg cum de nu fac legatura cu Orientul de azi. Senzatia mea este ca acesti crestini din Orient sint cumva uitati de noi ceilalti. In ultima vreme, crestinii orientali par tot mai asediati. In Egipt sint tot timpul atacuri asupra bisericilor crestine, exista interdictia de a construi noi biserici. Nici in Liban situatia nu este prea calma, ramin in continuare deschise rani din razboiul civil. De Siria nici nu mai spun, razboiul civil de acolo ii afecteaza pe toti sirienii, dar crestinii in mod special se tem ca, dupa caderea lui Bashar al-Assad, se pot trezi cu forte politice radicale islamiste care sa le limiteze libertatea religioasa. In Iran situatia este mult mai buna, crestinii isi pot exercita in liniste religia, au biserici, au centre culturale, e drept ca unii dintre ei se pling ca sint uneori discriminati cind e vorba sa obtina o slujba. In tot Orientul Mijlociu sint locuri sfinte crestine care sint in pericol de disparitie din cauza conflictelor din regiune.
Au fost momente de tensiune si in care mi-a fost teama
De unde vine pasiunea dumneavoastra pentru Orientul Mijlociu? De ce ati dorit sa deveniti corespondent de presa pentru aceasta zona?
Undeva in adolescenta imi propusesem sa devin orientalist, sa studiez istoria religiilor, nici eu nu stiam clar ce vreau, doar sa aiba legatura cu Orientul. Nu stiu sa spun de ce, a fost ceva instinctiv. Era o lume misterioasa si plina de contraste care promitea surprize. Asa se face ca am si urmat o facultate de profil (Facultatea de Limbi Straine, sectia Limba Persana si Studii Americane, Universitatea Bucuresti – n.r.). Dar pina la urma am ajuns la concluzia ca nu aveam stare sa ramin doar in biblioteci, voiam sa vad la fata locului, sa simt si sa povestesc, si am putut face asta mai ales la radioul public. Asta am vrut: sa vad, sa inteleg si sa povestesc. Sa prind si informatia corecta si completa, dar si nuantele. Este un spatiu care nu inceteaza sa ma fascineze si sa imi arate ca mai am atit de multe de aflat… si de povestit.
Un spatiu fierbinte, periculos pentru jurnalisti. De cite ori ati simtit ca sinteti in pericol atunci cind ati documentat evenimentele relatate in volum?
Au fost momente de tensiune si in care mi-a fost teama, numai un nebun sau un mincinos spune ca nu ii e teama in astfel de situatii. Teama e oricum sanatoasa pina la un punct. Au fost citeva clipe pe care nu o sa le uit in razboiul din Liban, dintre Hezbollah si Israel, altele in timpul revoltelor din Iran din 2009, dupa alegerile prezidentiale, dar parca cel mai periculos a fost in Egipt in 2011, in timpul ciocnirilor de strada.
Galerie foto
