La noi insa gogoasa nationala s-a umflat inca o data, ca in nenumarate alte momente in care strainii au atins ce-a mai ramas din mindria patriotica a romanilor: o frustrare imensa a unui popor altfel apatic social, o sensibilitate de falsa primadona. Posturile de televiziune si ziarele de la noi si-au umplut ecranele si paginile cu titluri emotive (fiindca doar de atita mai e in stare jurnalismul romanesc). Pe site-ul Realitatea TV aparea titlul „Cristian Mungiu, luat in ris de francezi: regizorul cerseste de la Steven Spielberg“. Cei de la „Adevarul“ scriau ca „Francezii isi bat joc si de romanii care ne fac cinste: Mungiu, vazut ca un cersetor“. Romania TV titra: „REVOLTATOR: Francezii l-au umilit pe Mungiu, facindu-l «cersetorul lui Spielberg»“. „Romania libera“ punea si ea un titlu similar: „Cristian Mungiu, RIDICULIZAT de FRANCEZI. Regizorul roman, CERSETORUL lui Spielberg“. Batjocoriti, luati in ris, ridiculizati, umiliti – cam asa au perceput presarii nostri acele biete secunde de emisiune. Si cite majuscule, Doamne, cite MAJUSCULE!
La un moment dat, ca sa puna motul la penibil, s-a trezit si Consiliul National al Audiovizualului ca vrea sa sesizeze autoritatea analoaga din Franta, Conseil Supérieur de l’Audiovisuel, in privinta acestei jigniri nationale sau ce-o fi fost ea. Din fericire, o parte dintre membrii CNA s-au opus ideii. Din nefericire, majoritatea au fost de acord, asa ca presupun ca acum francezii de la CSA citesc inflamata sesizare romaneasca si nu stiu daca sa rida, sa plinga sau sa ridice din umeri.
Trista, cruda realitate: romanii se mindreau – si poate ca se mai mindresc si acum – tocmai cu simtul umorului, care i-a sustinut in vremuri de restriste. Se pare ca era tot un cliseu, fara mare acoperire in realitate. Sau poate ca percepem doar umorul care ii atinge pe altii, nu pe noi. Ne place bascalia, o, ce ne mai place! – cu conditia sa nu fim tinta ei.
Caci, pina la urma, nu de Cristian Mungiu ii durea pe revoltatii romani. Altfel ar fi inteles usor ca prezenta acestuia intr-o emisiune precum „Les Guignols de l’Info“ e o atestare a succesului sau international. Ceea ce a durut a fost inversarea sensului unei metonimii care, in alte conditii, ne umplea de satisfactie. Ma gindesc cum debordeaza de mindrie la cite o stire ce ne anunta ca romanii au cucerit nu stiu cite medalii la olimpiadele internationale de matematica, informatica, chimie s.a., ca romanii (sau Romania) au cistigat nu stiu ce premii internationale, ca au surclasat alte natii in indiferent ce domeniu. In momentele acelea ne simtim cu totii matematicieni, informaticieni, chimisti de renume mondial, inventatori si sportivi imbatabili, si mai uitam ca de fapt sintem ceea ce sintem: cetateni apatici intr-un stat slab si sarac, ce a exportat milioane de muncitori si zeci (sute?) de mii de cersetori. Ne cream o imagine de prestigiu gratie celor citorva romani ce obtin succese individuale. Ne identificam cu ei si cu ele. Nu si cu cersetorii romani care impinzesc Europa.
Numai ca exact acestia creeaza imaginea Romaniei in lume. Nu regizorii, informaticienii sau matematicienii exceptionali, fiindca astfel de personalitati are aproape fiecare tara. Pe strazile din Paris, Viena, Londra sau Berlin nu te abordeaza la fiecare colt regizori romani care sa-ti ceara un euro, fiindca vin din Romania si mor de foame. Este exact ceea ce au explicat, in felul lor, inversind perspectiva, realizatorii emisiunii frantuzesti care ne-a ranit mindria rupta in fund: imaginea unei tari in lume nu e data de exceptiile fericite, ci de majoritatea vizibila in strainatate. A fost o oglinda in care refuzam cu incapatinare sa ne uitam, de parca, respingind realitatea, am reusi s-o anulam. Insa, oricit de harnici, de cinstiti, de geniali si de civilizati am fi in ochii nostri, realitatea ramine cea care este: avem un tata in puscarie, o mama bolnava si daca ne-ar da cineva niste euro, mare bine ne-ar face, mersi bocu, bogdaproste, sa va dea Dumnezeu sanatate, mesio Stivan!