Acest succes nu face decit sa consfinteasca un adevar devenit evident in ultimii ani: intr-un deceniu plin de pusti vrajitori, adolescenti vampiri, hobbiti si inele magice, genul fantasy a devenit, in sfirsit, mainstream.
In afara cercului de fani
Pina acum doua decenii, productiile fantasy – literare sau cinematografice – se bucurau de un succes consistent. Doar ca pareau arondate unei comunitati inchise, compuse din ceea ce americanii numesc „geeks“, „nerds“ sau „dorks“. Mai precis, baieti (in majoritatea lor) lipsiti de viata sociala, care isi petrec vremea cu o sabie de plastic in mina in timp ce joaca interminabile partide de „Dungeons & Dragons“, care stiu pe de rost seriile Star Trek si vorbesc fluent elfa si klingoniana. Astazi, fanii fantasy-ului nu mai corespund unui stereotip, acesta s-a impus la o scara mai larga.
Un merit deosebit il are si serialul Urzeala tronurilor, lansat de HBO cu mare tam-tam. Seria bazata pe romanele lui George R.R. Martin a reusit sa cistige un numar urias de telespectatori care, in mod normal, nu urmaresc fantasy. Urzeala tronurilor, la fel ca Harry Potter si Stapinul inelelor, capata caracterul unui succes „crossover“, presupune depasirea limitelor de public.
Poarta spre „povesti nemuritoare“
„De ani de zile ii bat la cap pe citiva prieteni sa citeasca romanele lui Martin“, povesteste Stephen Dabuno, un „geek“ din Statele Unite. „Odata ce i-a prins serialul, toti au citit si cartile.“ Astfel de fenomene au pentru mase „un rol similar cu al drogurilor usoare, care nu sint decit calea spre cele puternice, in cazul de fata spre cultura fanilor“, crede autorul blogului CNN „GeekOut“. „Sint multi cei care nici nu s-ar uita la un roman fantasy in librarie, dar care nu rateaza nici un episod al serialului pe HBO.“
Poate ca nu s-ar fi ajuns, in 2013, la o asemenea acceptare a culturii fantasy daca in ultimii zece ani genul nu ar fi inregistrat citeva succese de marca la marele public. Au fost mai intii aventurile lui Harry Potter, care au trimis pustii inapoi la lectura. Au urmat triumful imens al adaptarii Stapinului inelelor (singurul fantasy care a primit Oscarul pentru cel mai bun film), dar si fenomenul Twilight. Toate acestea au contribuit la deschiderea publicului mainstream spre „povestile nemuritoare“ ale triburilor de „geek“-si.
Nici nu se terminase bine primul sezon al seriei Urzeala tronurilor, ca toata lumea vorbea despre el, blogurile si retelele de socializare luasera foc, iar mari reviste sau emisiuni TV foarte populare analizau noul fenomen. „E aproape deconcertant“, scrie autorul lui „GeekOut“. „La urma urmei, fantasy-ul era pentru «tocilari». Nu scoteai o fata la un film fantasy, iar bunica ta nu citea Dragonlance. Dar carti cum sint Urzeala tronurilor sau Harry Potter au schimbat totul.“
La inceputul lunii aprilie, chiar inainte de premiera oficiala a noului sezon al Urzelii tronurilor, unul dintre sefii HBO, Michael Lombardo, a facut o declaratie care i-a surprins pe multi: „Poate ca nu ar trebui sa spun asa ceva, dar acest nivel de piraterie este un soi de compliment“. „Inseamna ca exista cerere si, cu siguranta, nu a avut un impact negativ asupra vinzarilor de DVD-uri.“
Dincolo de discutiile despre impactul real al download-urilor, regizorul serialului, David Petrarca, a explicat in februarie ca pirateria nu a facut decit sa amplifice „buzz“-ul cultural provocat de serial. „Si un astfel de «buzz» nu poate decit sa ajute seria sa supravietuiasca.“
„Peter Jackson este de vina!“
Asta crede Ian Bogost, profesor specializat in media digitala la Georgia Tech. „Imensul succes al filmelor din seria Stapinul inelelor nu numai ca i-a invatat pe spectatorii neantrenati in ce fel sa guste o fantezie epica pe marile ecrane, dar a si dovedit Hollywood-ului ca fantasy-ul a ajuns cu adevarat un gen cu priza la publicul larg.“
Rezultatele nu s-au lasat asteptate, iar noul interes pentru fantasy se traduce deja in cifre impresionante. Astfel, vinzarile cartilor de gen au crescut cu 20% din 2005 (cind Festinul ciorilor, al patrulea roman din seria Cintec de gheata si foc, a aparut pe piata) pina in 2010, cind fenomenul Twilight a ajuns la apogeu.
In ce priveste filmele, situatia e putin mai delicata, o productie de gen inghite un buget urias. Cu toate acestea, filmele fantasy au dominat, ca niciodata, decada. Iar faptul ca producatorii au intuit cistiguri mai mari decit daca ar fi descoperit comoara lui Smaug este un fapt dovedit de sumele imense investite.
Un serial ca Urzeala tronurilor „inghite“ citeva milioane de dolari pe episod (si bugetul creste de la un sezon la altul), Peter Jackson a transformat Hobbitul intr-o trilogie, iar HBO pregateste o ambitioasa adaptare a romanului Zei americani al lui Neil Gaiman sub forma de serial scump, cu sase sezoane.
Prezent „special“, viitor optimist
Multi sint cei care se intreaba daca nu cumva actualul boom va insemna si apogeul fascinatiei acestui gen asupra maselor. Se cuvine sa ne intrebam: este fantasy-ul doar moda zilei si va trece ca oricare alta? O parte din responsabilitatea mentinerii genului in constiinta publica le revine editorilor si producatorilor, care sint provocati sa gaseasca noi opere capabile sa tina treaza atentia. „Care este noul Harry Potter?“ sau „Care va fi noul Twilight?“ sint intrebari frecvente astazi. Fara astfel de noi productii de succes, fantasy-ul, cred unii, se va intoarce „la radacinile lui mai putin mainstream si mai putin profitabile“. Dar este evident faptul ca si creatorii de gen au stiut sa invete lectiile succesului din ultimii ani. Astazi, fantasy-ul este mai matur si mult mai bun. Cit despre fani, acestia sint optimisti.
Cuvinte noi
Vocabularul popular s-a imbogatit si el de pe urma Urzelii tronurilor. Frecventele scene din primul sezon in care personajele isi explica motivatiile in vreme ce fac sex cu prostituate a nascut termenul de „sexpozitie“ – expunerea de informatii pe un fundal de sex si/sau nuditate.
Global Language Monitor a trecut termenul „dothraki“ pe locul al patrulea pe lista celor mai frecvent folosite cuvinte inspirate de televiziune. De asemenea, dupa al doilea sezon, mass-media a inceput sa utilizeze expresia „Game of Thrones“ pentru a defini situatii conflictuale precum dezbaterile juridice privind legislatia din sanatate in SUA, razboiul civil din Siria sau luptele pentru putere din guvernul chinez.
De asemenea, serialul este, pare-se, responsabil de cresterea consistenta a cererii pentru ciini husky sau lupi, la fel cum Harry Potter a generat un interes pentru bufnitele albe, cu un deceniu in urma.
Un Tolkien american
Cind a scris primul roman din seria Cintec de gheata si foc, la inceputul anilor ’90, George R.R. Martin era deja un autor consacrat de literatura SF si horror. De asemenea, in urma sa avea o bogata cariera in televiziune, unde lucrase la seriale precum noua Zona crepusculara sau Max Headroom si fusese producator executiv al seriei Frumoasa si Bestia (difuzat cindva si la noi, pe Pro TV).
Apoi a dorit sa isi incerce mina pe tarimul dominat de Tolkien. Martin a vrut initial sa scrie „un mare roman“, in care sa includa tot ceea ce sefii de la Hollywood ii explicasera ca este imposibil sa aplice in serialele TV: conflicte cu mize globale, sex si violenta explicite, batalii uriase si o multime de personaje. O reteta menita sa sparga tiparele si cliseele romantice inspirate de Europa medievala, un cocktail care, in ochii editorului, a sunat a bestseller.
Avind in vedere actuala notorietate a ciclului lui Martin, pare greu de crezut ca, initial, Urzeala tronurilor, primul roman din ciclu, a fost aproape o dezamagire – cartea nu a atins nici pragul de jos al topurilor. Dar volumele urmatoare au reusit sa cistige din ce in ce mai multi fani, astfel ca al patrulea volum, Festinul ciorilor, a debutat direct pe locul 1 pe lista celor mai bine vindute carti, in 2005.
Cartile din ciclul Cintec de gheata si foc s-au vindut in peste 15 milioane de exemplare in intreaga lume si au fost traduse in 40 de limbi. „Forbes“ a estimat ca George R.R. Martin se afla pe locul 12 in topul mondial al celor mai vinduti autori, iar revista „Time“ l-a declarat „Un Tolkien american“.
In numeroase ocazii, Martin a declarat ca Urzeala tronurilor a fost in mare masura inspirata de Razboiul celor doua Roze. Specialistii in istoria britanica chiar pretind ca multe personaje din saga seamana mult cu participantii reali la batalia fratricida ce a decimat nobilimea engleza in secolul al XV-lea.
„Multi sint criticii care au descris seria mea de romane drept o fictiune istorica despre o istorie care nu s-a petrecut niciodata, asortata cu ceva vrajitorie si condimentata cu dragoni“, spune Martin. „E un compliment. Intotdeauna am privit fictiunea istorica si fantasy-ul drept doua surori, doua genuri separate la nastere.“
Martin marturiseste ca s-a inspirat din opere fantasy precum cele ale lui Tolkien, Jack Vance sau Robert E. Howard, dar, in acelasi timp, si din romanele istorice ale lui Thomas B. Costain, Mika Waltari, Howard Pyle si, mai ales, Maurice Druon.
Seria celor sapte romane ale lui Druon, Regii blestemati, se apropie cel mai mult de universul descris in Urzeala tronurilor. „Regi de fier si regine sugrumate, batalii si tradari, minciuni si desfriu, familii rivale, blestemul Templierilor, lupoaice, pacate, sabii si damnarea unei mari dinastii… Toate scoase din paginile istoriei“, descrie Martin saga scrisa de Maurice Druon.
Genul fantasy. Scurta istorie
Avindu-si originea in mituri si romanele fantastice din secolele trecute, literatura fantasy (cu numeroasele sale diviziuni: heroic, dark, sword & sorcery, high etc.) a inceput sa se formeze ca gen distinct in primele decenii ale secolului XX, prin operele lui Robert E. Howard (Conan, Kull), Abraham Merritt, Clark Ashton Smith, Lovecraft, Fritz Leiber. S-a dezvoltat odata cu literatura SF, mai ales dupa aparitia revistelor dedicate genului.
In anii ’50, genul sword & sorcery devenise deja popular, insa nici macar fanii nu se asteptau la uriasul succes al trilogiei Stapinul inelelor, scrisa de J.R.R. Tolkien.
Cartile profesorului Tolkien au aparut in Anglia in anii ’50, dar impactul lor s-a facut resimtit mai ales in urmatoarea decada, cind au cistigat o imensa popularitate in SUA, in sinul miscarii hippy. Stapinul inelelor a schimbat profund genul si l-a propulsat in atentia unui public mult mai larg decit cel al entuziastilor din fandom.
Aceasta notorietate l-a cam speriat pe Tolkien, dar a atras atentia editorilor. Literatura fantasy capata astfel un nou avint, apar noi autori de mare valoare, dar, in acelasi timp, creste si cantitatea de „maculatura“.
Editorii Judy-Lynn del Rey si Lester del Rey (ultimul el insusi un autor de F&SF) dau cu adevarat lovitura in 1977, cind scot pe piata cartea lui Terry Brooks, Sabia lui Shannara. Este punctul de plecare al unei serii foarte populare (si foarte lungi), dar care nu este, in opinia multora, decit un fan-fiction, mult prea inspirat de Tolkien si dubios din punct de vedere literar. Cu toate acestea, in prima luna de la lansare, cartea se vinde in 125.000 de exemplare si devine primul roman heroic fantasy care intra pe lista de bestselleruri din „The New York Times“.
Shannara, impreuna cu alta serie de succes, Cronicile lui Thomas Covenant Necredinciosul, inaugureaza „era marilor fantezii comerciale“. Una cu un urias impact fiindca, brusc, epic fantasy devine subgenul cel mai important din fantasy. In anii ’90 debuteaza alte serii importante, precum Roata timpului a lui Robert Jordan si, mai ales, seria Cintec de gheata si foc a lui George R.R. Martin, care este un alt tip de fantasy, mai realist, mai adult si mai putin idealist.
In ce priveste filmul, fantasy-ul a intrat in atentia producatorilor inca de la inceputurile cinematografiei, prin adaptarea celor mai renumite povesti sau mituri. Dar genurile heroic fantasy sau sword & sorcery, in ciuda unei popularitati confortabile in librarii, nu au fost usor de transpus pe marile ecrane, spre deosebire de SF.
Daca vreme de decenii producatorii s-au rezumat in general la adaptarea povestilor cunoscute, genul sword & sorcery se dezvolta mai ales dupa anii ’70, impulsionat si de succesul Razboiului stelelor si al noilor efecte speciale.
In anii ’80 sint lansate citeva filme de gen foarte reusite (Conan Barbarul, Dark Crystal, Legend, Willow s.a.), dublate de multe productii cu un buget redus. Cu toate acestea, fantasy-ul pe marile ecrane nu reuseste sa „decoleze“ cu adevarat decit la inceputul anilor 2000, cind sint produse inevitabilele Harry Potter si Stapinul inelelor.
Galerie foto
