Crinuta e mica si uraste sosetele albe. Are un izvor doar al ei, pe care l-a botezat Sischiri, si stie sumedenie de poezii cu vraji (era una cu „mustar, dosar, macar”…). In plus, alt temeinic motiv de invidie ascunsa, are bunici care stau intr-o casuta cu prispa, plina de comori: zahar cubic, sare zgrunturoasa si codite de cirese amare in „camera cealalta”, bufetul cu farfurioare in „camera roz” si-o puzderie de cosuri si geamantane, fascicole de carti si caiete vechi de scoala si fel de fel de plicuri cu scrisori vechi in „sandramaua” cu lut pe jos.
Bunicii mei s-au mutat la bloc si nu-mi lasau spre cotrobaiala decit citeva misterioase sertare rosii, pline cu suruburi, nasturi colorati, insigne si capete de creioane…
Mos Craciun se uita la noi si ride
„De dragul tau as lasa gladiolele rosii sa creasca, sa creasca si fiecare floare as inchiria-o unui printisor pitic sau unei dulci maimutici, iar seara i-as pune sa danseze pe masa mea acoperita cu satin roz.”
Eu n-am avut nici gladiole rosii in gradina, nici lalele, nici dalii sau garofite cu miros piparat… Doar un smochin cumva exotic, crescind asa, la citeva palme de trotuarul prafuit. N-am fost niciodata „la polog”, precum Crinuta, sa-mi pun miinile sub cap si sa inchipui balauri din norii pufosi, adormind in miros de fin fierbinte. N-am avut nici gradinita cu vizdoage, nici un mar batrin care sa faca mere dulci, nici ciine, nici coronita din sinziene, impletita migalos printre cosasii mititei din iarba…
Pina si ninsorile Crinutei au fost dintotdeauna mai frumoase, pentru ca ei mereu i se nazare ca ninge cu zahar farin dintr-o sita aflata-n palme de urias peste satul Anies. As da orice sa ma pitesc in bucataria ei in care lemnele trosnesc si miroase a coca, a zahar ars si a vanilie, abtinindu-ma din rasputeri sa nu pun mina pe cornuletele fierbinti, insirate ca niste soldatei pe tava neagra si, in timp ce Crinuta ma invata una dintre poeziile ei cu vraji (ceva cu „compas, popas, ramas”…), sa ma intreb in gind daca nu cumva sintem pitici intr-o casuta piticeasca si Mos Craciun se uita la noi si ride…
„De dragul tau m-as ascunde intr-o carte din biblioteca si-as astepta acolo cuminte sa ma gasesti, si tu vei citi, vei citi carte dupa carte, raft dupa raft si intr-o buna zi ma vei gasi si pe mine pitita dupa vreun tom cu scoarte uzate, vei sterge praful cu dosul miinii si ma vei privi cu ochii tai vii in care se scalda o lacrima de ghidusie si-un fir de tristete, dar eu voi fi atunci tare batrina…”
Cleopatra Lorintiu, Fetita care eram, Editura Intact, Bucuresti, 1992. Coperta si ilustratiile: Octavia Taralunga