— Bai, vezi-ti de undita ta si nu ma tot invata cind sa tra... a, gura mamii lui, m-a pacalit...
— Ti-am zis sa nu te grabesti.
— Nu m-am grabit deloc, e de la momeala, am facut-o prea moale.
— Ti-am zis sa fierbi bine mamaliga.
— Uai, ma mai freci mult? Nu vezi ca si-asa is nervos?
— Ti-am zis ca la pescuit trebuie sa fii calm. Fii atent, ca iar iti cearca.
— Zi-mi cind sa trag, da’ sa-mi bag picioarele daca nu-l prind.
— Stai… stai… acum!
— Hopa! L-am luat pe asta. Minciocul, repede! Suuus cu tine!
— Crapustean.
— E mare golanul. Ia vezi, e mai lung decit mina?
— Cam cu doi centimetri. Are vreo patru kile.
— Sint curios daca are icre.
— Nu cred, ca au depus deja. Daca veneam acu’ doua saptamini, ii prindeam linga
stuf, ca se bateau la mal. Ia! Ooo, ce trasatura, nene!
— Nu e crap, ca trebuia s-o duca in lung. Pariu ca e caras.
— E crap, il simt. Hai la tata!
— Minca-ti-as gura ta, ce animal! Sigur e mai lung ca mina. Ia uite, ramine de-o palma.
— Sase kile pe putin.
— Ei, hai, mai taie. Patru jumate nu vrei? Lasa, ca-i cintarim la alimentara. Fa-i un semn, sa nu-i confundam.
— Ti-am zis sa-ti cumperi juvelnic. Un pescar care se respecta trebuie musai sa aibe juvelnicul lui. Au primit astia in bazar, din sirma impletita, o sa-mi iau si eu.
— Pai poti sa mi-l lasi mie pe asta si gata, avem amindoi. S-a lenevit dracanul, nici la rima nu mai vrea.
— Ce sa-i faci, e prea cald. Se da pe fund si nu mai maninca. Mai arunca niste nada.
— Eu nu prea is de acord cu naditul, ca se satura si nu mai pune botul.
— S-o crezi tu. Daca nu-i aduni, nu prinzi nimic. Vrei bere?
— Ar merge una rece.
— He he, de unde rece? Ia asa, ca macar e uda.
— Sa le torn si lor putin, poate vin sa bea, daca tot nu le e foame.
— O sa rizi, dar la Dragulea am prins cu bob muiat in tuica. Treispe kile in cinci ore.
— Banuiesc ca inainte de viitura, nu? Ca de cind a rupt a ramas numai chisoaga. Prindeau taranii tenul cu furca. Cica aveau si salau acolo.
— Vezi, vezi! Bravo, ai tras la fix. Da-i niste fir. Uau, asta e mascat rau!
— Somotei! Ii vad botul!
— La buchet de rime, vezi? Ti-am zis sa dai la buchet de rime. Stai usor, sa-i bag minciocul pe dedesupt. Nu-l brusca!
— Pfai, m-au trecut transpiratiile. Nu ma gindeam ca o sa prind somn aici. Sus, baiatu’!
— Asta sigur are peste zece kile, uite, e de doua ori cit mina. Nu cred ca ne lasa sa-l luam, ca pe bon scrie sub zece.
— Pai hai sa ne tiram pina nu apare paznicul.
— OK, eu string si tu vislesti. Cu mina asta ce facem?
— Arunc-o inapoi!