Derek Cianfrance, care a semnat in 2010 Blue Valentine (o poveste de dragoste infasurata armonios pe doua planuri temporale), isi ridica simtitor stacheta, dar nu ajunge la ea. Ar vrea un film ca o procesiune, o opera ampla si profunda care sa urmareasca in timp relatiile dintre tati si copii, precum si efectele pe care un gest necugetat le are in perspectiva, cum platesc fiii pentru parinti s.a.m.d.
Dar scenariul scris de Cianfrance impreuna cu Ben Coccio si Darius Marder nu are amplitudine nici pe lung, nici pe lat, nici substanta suficienta si nici sarm pentru a acoperi o perioada temporala de 16 ani in 140 de minute astfel incit sa nu-ti provoace crize de cascat. Iti dai seama de asta din primele 20 de minute care se scurg fara pic de ritm si cu gauri pe unde scapa aerul. Te plictisesti pina intri propriu-zis in actiune (nu credeam sa spun asta despre un film cu Ryan Gosling…).
Un loc prea indepartat
A Place Beyond the Pines suna fals si pretentios inca de la primele cadre, cind il urmarim pe Gosling cu parul oxigenat si filmat din spate, indreptindu-se spre cortul unde va face cascadorii cu motocicleta si cind primele sale dialoguri cu Eva Mendes (iubita din viata reala) sint o palida replica la spontaneitatea scenelor cu Michelle Williams din Blue Valentine. Gosling si Mendes sint atit de artificiali, incit parca s-ar admira tot timpul, cu coada ochiului, in oglinda. Nu poti sa nu remarci – regizorul si scenaristii sint de vina – actorii dincolo de personaje, tocmai pentru ca personajele sint subrede si neconvingatoare. E greu de crezut ca un regizor care a avut rabdare cu povestea din Blue Valentine (chiar daca si acolo miroseai amor propriu si dorinta de a face un film independent „cool“) poate pierde din vedere lucruri esentiale pentru un film cel putin credibil, printre care acela de a construi mai atent personajele, si ca poate da dovada de atita lipsa de simt cinematografic.
Iar ideea asta cu fracturarea povestii in trei pune capac filmului pentru ca ii scoate si mai mult in evidenta inconsistenta. Cind personajul lui Ryan Gosling, Luke, e inlocuit de tinarul politist interpretat de Bradley Cooper, parca incepe alt film.
Totul se da peste cap, personajele se schimba, povestea se modifica, doar lipsa de ritm ramine aceeasi.
Poti sa intrevezi in tentativa lui Cianfrance o dorinta de a infatisa conditia umana, o poveste gen Povesti din LA/Crash (2004) in care destinele oamenilor se influenteaza unele pe altele, numai ca filmul lui Paul Haggis avea un scenariu cu mult mai riguros. De fapt, scenariul era coloana lui vertebrala. Au fost critici americani care au spus ca partea a treia din A Place Beyond the Pines, care se concentreaza pe copiii celor doi eroi, 15 ani mai tirziu, ar fi cea mai inconsistenta, dar eu cred ca au dormit si s-au trezit cu mintea odihnita. Desi e mai convingator decit Ryan Gosling (poate pentru ca e mai putin cazut in propria admiratie), Bradley Cooper nu are virsta potrivita sa joace un barbat la doua virste diferite. Daca il tii proaspat ras si il machiezi, poate parea mai tinar, dar cind il vezi 15 ani mai tirziu ca arata aproximativ la fel, de ce sa te lasi captivat de poveste? Cu Eva Mendes sau cu Ben Mendelsohn (care e bun, el il joaca pe partenerul de spargeri al lui Luke) e acelasi lucru. Acesta e doar un exemplu nenorocit de lucruri care, adunate, te indeparteaza si mai mult de acel loc din spatele pinilor, in caz ca exista cu adevarat.
P.S. Imi pare rau, mi-am stors creierii, dar filmul acesta nu ma inspira sa gasesc vreun titlu.
Destine la rascruce/A Place Beyond the Pines. Regia: Derek Cianfrance. Cu: Ryan Gosling, Bradley Copper, Eva Mendes, Ray Liotta, Ben Mendelsohn