Poate ca viata in cartierul Gentilly din New Orleans, unde locuieste, e mult prea tihnita? Oamenii prea bine-crescuti (sau morti de-a dreptul, cum ii considera el)? Rolurile, asteptarile de la fiecare dintre ei prea bine definite? Poate e tocmai faptul ca totul merge prea bine, ca rotitele se invirt prea fara cusur si perfectiunea da nastere la o imensa lehamite? Greu de pus punctul pe i. Cert e ca, intr-o dimineata, „pentru prima oara dupa ani de zile, mi s-a ivit posibilitatea cautarilor“, spune Jack, alias Binx, undeva pe la inceputul cartii, dupa care detaliaza: „Cautarea este acel lucru pe care l-ar intreprinde oricine daca n-ar fi cufundat in rutina zilnica a propriei vieti“, insa tot el recunoaste ca nu stie ce anume cauta.
Intre traditie si cautarea noului
Simbolul autoritatii, al „vechii ordini“, al lucrurilor-in-matca-lor este matusa naratorului, Emily, o doamna la 65 de ani, „militaroasa atit in privinta infatisarii, cit si a conceptiilor“. Matusa Emily considera ca nepotul ei (ramas orfan de tata – mort in al Doilea Razboi Mondial – si in relatii nu tocmai apropiate cu mama sa care s-a recasatorit) se iroseste. „Fiecare om“, spune ea, „trebuie sa traiasca pe potriva luminii cu care a fost inzestrat“, ceea ce nu se intimpla in cazul nepotului.
Dupa parerea ei, Jack e mult prea inteligent, „ager“ cum se exprima ea, ca sa fie doar broker si nu o data i-a reprosat ca nu se inscrie la Facultatea de Medicina, pentru a putea avea si el o meserie onorabila. Cit despre cautari, ele reprezinta, evident, o mare pierdere de vreme, caci ce (rost are) sa cauti cind totul este clar, la vedere si tot ce trebuie sa faci este sa-ti imbratisezi privilegiul de a te fi nascut intr-o familie cu traditie, bani si reputatie?
Razboi, hoinareala, filosofie si… secretare
Jack nu e la prima abatere, desi traiul pe care il duce acum nu e, din perspectiva sa, o abatere. Reintors din razboi, se imprietenise cu doi tipi simpatici cu care a haladuit o perioada prin America, bind, facind autostopul si filosofind, „intr-un stil destul de ales, despre femei, poezie si religii orientale“. Dar curind se plictiseste si de asta, asa ca s-a intors cuminte in New Orleans, unde „s-a facut“ broker si a inceput sa iasa cu secretarele in oras, la un film sau, in cel mai bun caz, sa mearga cu ele la tarmul oceanului. Secretarele s-au tot perindat prin viata lui, iar ultima, cea mai recenta, se numeste Sharon Kincaid, originara din Alabama, „o minunatie anglo-saxona, cu obrajori ca doi bujori“, de care admite ca s-a indragostit, cu toate ca sint destule lucruri care nu-i plac la ea, cum ar fi, de exemplu, ca citeste (si-i place) Peyton Place.
La polul opus felului de a fi al lui Sharon – adica al unei bune dispozitii solide, al unui optimism lipsit de orice dubiu – se afla Kate. Kate e fiica vitrega a matusii Emily, are 25 de ani, e singura, depresiva si, in pofida acestor lucruri, o fata frumoasa care ar merita un sot grijuliu si in general o viata mai buna. Este nevoie de o tentativa de sinucidere din partea femeii pentru ca Jack sa-si concentreze atentia asupra ei, insa odata ce a facut-o, atentia ramine constanta.
In rind cu lumea
Pina la sfirsitul romanului, Jack o va cere in casatorie (oare pe ea o cauta?). Spre disperarea ei, dar si a matusii Emily, ea va zice „da“ si astfel o nunta se va pune pe roate. Mai mult decit atit, sfirsitul romanului ne va aduce la cunostinta ca naratorul s-a inscris in cele din urma la Facultatea de Medicina, pe care este hotarit sa o absolve, iar animozitatile dintre el si matusa lui au fost date uitarii, ca de altfel si cautarea, oricare ar fi fost ea.
Dar oare a gasit Jack ce cauta? In original, titlul romanului este The Moviegoer, adica Cinefilul, „cel care merge la film“, si cu toate ca nu ma dau in vint dupa schimbarea titlurilor originale, trebuie sa recunosc ca Mirajul fericirii nu este o alegere neinspirata, cu atit mai mult cu cit la finalul cartii nu ne dam prea bine seama care parte a vietii lui Jack a stat sub semnul acestui miraj. Cea in care naratorul mergea adesea la film, o curta pe Sharon si-si punea neintrerupt intrebari existentialiste sau cea in care a renuntat la intrebari, s-a casatorit si se pregateste sa devina medic? Greu de dat un raspuns, desi, daca e sa ma intrebati pe mine, raspunsul ar fi si una, si alta.
Walker Percy, Mirajul fericirii, traducere de Catalina Antonia Stoenescu, colectia „Biblioteca Polirom. Esential“, Editura Polirom, 2013