Colectia istorica in cauza este compusa in cea mai mare parte din informatii provenite din transcrierile unor interviuri efectuate in diverse birouri ale Europei Libere cu emigranti, refugiati politici si diverse alte persoane, venite in calatorii de serviciu sau ca simpli turisti, din tarile est-europene; altfel spus, la vremea respectiva, mai ales in anii 1950-1960, de dincolo de Cortina de Fier, dintr-o zona inchisa ermetic pentru redactorii postului de radio ce emitea in opt limbi, pentru statele din asa-numitul bloc sovietic, intre care, cum se stie, si Romania.
Indiscutabil, documentatia si informatia puse la dispozitie astazi liber de Arhiva Open Society sint pretioase din nenumarate puncte de vedere, dar ele trebuie privite in mod absolut necesar cu ochiul istoricului si cu filtrele clasice de apreciere si judecata, insumate in formula clasica sine ira et studio. Mai mult, informatiile fiind culese sau transmise de persoane individuale, in timp de (intens) razboi propagandistic Est-Vest, si neputind fi, in cele mai multe cazuri, verificate, trebuie sa se ia in seama o doza importanta de subiectivitate, mergind, posibil, uneori pina la, inclusiv, o intentie precisa de dezinformare a interlocutorului occidental.
Cu aceste citeva ginduri m-am grabit – atunci cind am aflat de posibilitatea consultarii on-line a arhivei – sa fac citeva sondaje, aleatorii, in lumea documentatiei referitoare la cultura si, desigur, muzica si muzicieni, in primul rind despre George Enescu.
Primul document ce-i poarta numele este o nota inregistrata la 25 iunie 1951, de la o sursa apreciata „in mod obisnuit de incredere“ si in care se afirma, nici mai mult, nici mai putin, decit ca „distinsul compozitor roman si rezident la Paris este considerat de catre exilatii romani anticomunisti din Paris ca situindu-se in mod cert in tabara procomunista. Se spune ca Enesco se afla sub influenta sotiei sale, o procomunista ardenta, si se adauga ca el participa la activitatile culturale de propaganda ale Ambasadei Romane comuniste din Paris“.
Enescu „procomunist“ pare astazi o gluma (proasta), la fel ca afirmatiile ca atitudinea sa ar fi fost o consecinta a influentei Marucai si ca maestrul ar fi participat la activitatile ambasadei de la Paris. Dar documentul atesta o stare de spirit in sinul comunitatii extrem de divizate a romanilor din Paris in 1951, anul in care un diplomat roman primise „sarcina“, in aprilie, de a-l convinge „sa se inapoieze in tara“.
Intre documentele relevante culese de americani si puse la dispozitia redactiei romane a Europei Libere, in epoca, se afla si o nota cu informatii de la inceputul lunii mai 1955, avind ca sursa „persoane in contact cu Dna Enescu si considerate a fi de incredere“. Informatiile, inregistrate intr-un document oficial la 27 mai, afirma ca „Aurel BEDITEANU, romanul care a fost expulzat de autoritatile franceze pentru activitatile sale ilegale procomuniste si care a incercat sa-l faca pe Enescu sa se reintoarca in Romania, a luat faimoasa vioara Guarneri si un numar de partituri muzicale apartinind faimosului muzician roman, la doar citeva ore dupa moartea acestuia. S-a aflat in mod convingator ca BEDITEANU, care a fost de fata in momentul mortii lui Enescu, a impachetat aceste obiecte in doua valize, pe care le-a incarcat in masina lui particulara, plecind spre o destinatie necunoscuta. De cind BEDITEANU a fost expulzat si a parasit Franta in noaptea de 7 spre 8 mai, nu se stie daca a luat cu el vioara si manuscrisele in Elvetia sau daca, inainte de plecare, a avut ragazul sa lase valizele la Legatia comunista romana de la Paris. Se crede, totusi, ca guvernul comunist roman va primi, oricum, de la BEDITEANU, mai devreme sau mai tirziu, Guarneriul si manuscrisele“.
Ca Aurel BEDITEANU a colaborat cu autoritatile romane ca agent al Securitatii si ca a transportat valize cu documente enesciene la ambasada de la Paris inca din 1954 nu mai este astazi nici un secret. Documentele au fost publicate in 2011, din arhiva CNSAS, in volumul lui Ladislau Csendes, George Enescu – un exil supravegheat?, aparut sub egida Casei Radio si a Muzeului „George Enescu“.
Acelasi document american citat din arhiva Europei Libere aminteste si de „cartea de aur“ (de condoleante) deschisa la moartea lui George Enescu si continind „sute de semnaturi“. Documentul inregistreaza textul semnat de „delegatia comunista romana“, I. Dranceanu, Blanica, Constantinescu: „Prin pierderea marelui compozitor si violonist George ENESCU, poporul roman perde (sic!) un mare artist atit de mult cintat si iubit de acest popor. Amintirea scumpului nostru maestru va ramine vesnic nestearsa in toti oamenii Patriei marelui Maestru, Republica Populara Romana“.
Voi reveni pe marginea acestei arhive si a documentelor ei, dar un gind mi-a trecut fulgerator prin minte citind textul diplomatilor romani… ce s-o mai fi petrecind cu casa lui Enescu de la Mihaileni, Botosani?