Don Tillman, un genetician cu sindrom Asperger (desi el nu este constient de acest lucru, nici chiar atunci cind se documenteaza despre asta), tinar, aratos (seamana cu Gregory Peck in Sa ucizi o pasare cintatoare), practicant de aikido si cu o cariera promitatoare in fata, dar extrem de pretentios, cu tabieturi, fixatii si in general prea multe reguli (asteptari) in (de la) viata, isi propune intr-o zi sa-si gaseasca Sotia Perfecta. Nimic mai simplu, nu?
In cautarea sotiei perfecte
Tot ce are de facut este sa-si informeze cei doi prieteni, singurii pe care ii are, adica pe Gene si pe Claudia, un cuplu de psihologi cu mari probleme in casnicie, si apoi sa purceada la intocmirea unui amplu chestionar cu nu mai putin de patruzeci de intrebari (printre care una referitoare si la inaltime, greutate si indice de masa corporala) pe care il ofera spre completare oricarei femei dispuse sa-i faca pe plac.
Acum sa nu va inchipuiti ca nu exista suficiente amatoare, cum spuneam, barbatul ar putea fi la prima vedere o foarte buna partida, dar cele mai multe dintre ele, daca nu chiar toate, nu i-ar putea nicicind satisface absurdele pretentii. Ceea ce nu inseamna ca sarmanului profesor ii este harazit sa ramina celibatar toata viata. De fapt, ce zic eu? Chiar asta s-ar fi intimplat daca n-ar fi fost Rosie, cea din titlu, doctoranda in psihologie si, in timpul liber, barmanita intr-un local pentru gay.
O „ea“ cu multe probleme si defecte
Rosie are treizeci de ani, fumeaza, este vegetariana, consuma alcool, nu se pricepe deloc la gatit, nu sta prea bine nici la capitolul punctualitate, poarta bijuterii, altfel spus, nu intruneste nici macar conditiile minime pentru a putea aspira la statutul de Sotie Perfecta. Si totusi, ea ii va cadea cu tronc profesorului nostru. Se va indragosti de ea, fara ca, normal, sa-si dea seama de asta si cu acea daruire totala tipica indragostitului (la care se adauga si meticulozitatea specifica asperilor, dar si priceperea sa ca genetician) o va ajuta sa-si gaseasca tatal natural. Intr-adevar, dupa treizeci de ani de cind mama lui Rosie raminea insarcinata intr-o noapte de pomina de dupa terminarea facultatii, identitatea celui care a contribuit la aducerea micutei Rosie pe lume este inca invaluita in mister. Nu-i vorba, fetita a crescut cu doi parinti, deci nu absenta unei father figure o debusoleaza acum, ci faptul ca adevaratul ei tata a ales sa se faca nevazut. Ei bine, poate lucrurile nu stau chiar asa. Poate n-a fost vorba de o alegere sau, daca a fost, n-a fost vorba de alegerea lui. Poate ca omul a murit prematur sau poate ca hotarirea de a-l face disparut a apartinut de fapt mamei, care avea motivele ei. Sau poate ca tatal n-a plecat nici macar o secunda de linga ea, dar in tot acest timp, din cauza unui blestemat de profesor care i-a indus in eroare, n-a stiut ca, de fapt, chiar el este acela.
Cind dragostea iti da peste cap toata viata
Investigatiile ADN ale celor doi detectivi amatori ii poarta pina in indepartata America (actiunea se petrece in Australia, care este si tara autorului), ajungind sa cunoasca foarte multi oameni, obiceiuri, gusturi, mentalitati. La sfirsitul peripetiilor, cel mai schimbat va fi chiar profesorul Tillman. Schimbat in bine, se-ntelege. Obsesia identificarii genetice a tatalui femeii pe care o iubeste il va forta sa iasa din coconul lui confortabil (sau din zona sa de confort, cum i se mai spune), confruntindu-se cu tot felul de situatii care vor impune depasirea multor… rigiditati.
Dar cea care il schimba cel mai mult e Rosie sau, daca vreti, dragostea, cea care ii da peste cap toata viata aceea atent organizata, provocind haos si confuzie in fiecare celula nervoasa din creierul sau perfectionist, dar recompensindu-l din plin pentru curajul de a le accepta ca atare.
Nici Rosie nu ramine la fel ca la-nceput. In primul rind se lecuieste de complexul urii fata de tata, in al doilea rind, sfirsitul romanului o gaseste femeie maritata si locuind la New York impreuna cu proaspatul ei sot, acum profesor la Universitatea Columbia.
O comedie romantica numai buna de ecranizat
Autorul, aflat la debut literar cu acest roman, marturiseste intr-o nota amplasata la finele cartii ca a scris-o repede. Repede si bine, evident, reusind performanta de a ne amuza (mai ales prin comicul de limbaj… aspergian) in aceeasi masura in care ne face sa constientizam lucruri extrem de serioase si, poate, paradoxale. Cum ar fi faptul ca, desi sindromul Asperger nu este o boala, dragostea, care cu siguranta este, ne poate vindeca de multe afectiuni, reale sau inchipuite. Ca partenerul ideal nu e cel care bifeaza cele mai multe raspunsuri corecte intr-un chestionar conceput, realizeaza naratorul spre final, „nu ca sa-mi gasesc o femeie pe care s-o accept, ci ca sa gasesc pe cineva care sa ma accepte pe mine“, ci acela, exact, care-ti face sa-ti bata inima mai repede.
Proiectul Rosie are toate atuurile sau ingredientele unei comedii romantice. O screwball comedy. Chiar asta si este. Cu siguranta s-ar putea face un film dupa carte, lucru care i-ar suride nespus autorului. Nu neaparat pentru ca-i plac filmele (desi se vede ca-i plac, face o gramada de referinte la ele), ci pentru ca acest roman, ni se spune, a fost mai intii un scenariu. Si ca Cary Grant l-ar fi jucat impecabil pe Don. Sint de-acord. Iar in ziua de azi? Ma gindesc la Steve Carell, poate chiar la Luke Wilson. Cit despre Rosie, ea ar putea fi oricind Mila Kunis. Dar mai bine sa asteptam filmul. Sony a achizitionat deja drepturile.
Graeme Simsion, Proiectul Rosie, traducere si note de Ioana Vacarescu, colectia „Biblioteca Polirom. Actual“, Editura Polirom, 2013
Galerie foto
