Bernard Pivot, una dintre marile personalitati culturale ale Frantei (a creat revista „Lire“ si a animat emisiuni celebre, precum „Apostrophe“ si „Bouillon de culture“), a publicat recent la Editura Albin Michel volumul Les tweets sont des chats, o compilatie a celor mai bune tweet-uri ale sale. El vede in acesta preocupare o alta maniera de a vorbi despre limba. „Multi nu remarca asta“, crede Pivot. „Tweet-urile pot fi caraghioase, picante, serioase, sa exprime o idee sau un sentiment, sa relateze un fapt. Sint totdeauna diferite, dar obligatoriu scurte, nu pot depasi 140 de semne. Aceasta constringere cuplata cu diversitatea imi permite un soi de elogiu rapid, concret, pasionat adus folosirii cuvintelor.“
In acelasi timp, tweet-urile sint pentru Bernard Pivot „un soi de autoportret, un jurnal intim“. „E frumos“, comenteaza „InRocks“, „dar asta nu ar insemna ca tweet-ul nu este o forma de literatura, ca profunzimea lui este interzisa aprioric?“
„Din negura timpurilor“, comenteaza revista franceza, „scriitorii par sa fi compus texte gata de a fi tweet-uite. Luati, de exemplu, haikuurile sau formulele lui Oscar Wilde. Pentru ginditori e la fel: aforismele lui Nietzsche ar fi niste tweet-uri geniale; de altfel, exista un cont de Twitter dedicat citatelor din Nietzsche. Dar ca sa te convingi ca tweet-ul poate deveni o adevarata forma literara, trebuie citita cartea The Black Box a lui Jennifer Egan“.
Egan, scriitoare americana recompensata cu premiul Pulitzer, a facut anul trecut un experiment: a scris un „twitter-novel“ ce a fost publicat pe @NYerFiction, contul revistei „The New Yorker“. Cartea lui Egan, o poveste de spionaj la feminin, a fost preluata, tweet dupa tweet, de „InRocks“, cu ocazia Salonului cartii de la Paris. „Gratie acestui format“, apreciaza „InRocks“, „Egan a semnat o pastisa a genului si a ironizat muscator raporturile femeie-barbat. Aproape genial“.