Partea interesanta a istoriei imnurilor este ca ilustreaza mult mai des decit s-ar crede tocmai fluiditatea granitelor si a identitatilor nationale, usurinta cu care produsele culturale sint transferate, preluate si asimilate de un grup social – in cazul acesta, de cel pe care-l numim „natiune“. Mai mult, ele vorbesc nu o data despre colaborare, coabitare si apropiere acolo unde retorica oficiala vorbeste de izolare, diferentiere si distantare.
Daca ne oprim o clipa asupra imnului actual al Ungariei, de exemplu, o sa vedem ca el ne dezvaluie cite ceva despre istoria regiunii in general. Autorul muzicii, Ferenc Erkel, provine dintr-o familie maghiaro-germana din Gyula, iar tatal sau era unul dintre colonistii germani veniti in Banatul Mare in secolul al XVII-lea. Pe de alta parte, versurile acestui Himnusz sint scrise de un poet maghiar pe nume Ferenc Kölcsey, nascut in SzÞdemeter – localitate care azi se numeste Sauca si se afla in judetul romanesc Satu-Mare, ceea ce nu-i de mirare, data fiind istoria comuna, romano-maghiara, a Transilvaniei.
Iar daca am vrea sa subliniem mai apasat importanta culturii autohtone in acest domeniu strict formalizat si cu inalta incarcatura identitara, e suficient sa amintim ca spatiul romanesc e generatorul a cel putin doua imnuri nationale (chiar daca se pare ca nu si al celui romanesc). In afara de Pe-al nostru steag e scris Unire, imnul Albaniei si compozitia lui Ciprian Porumbescu, mai exista un imn national important cu origini romanesti. E vorba, cum se poate usor banui, de imnul Israelului, Hatikvah, ale carui versuri au fost compuse de Naftali Herz Imber, poet israelian nascut in Ucraina in 1856, care – ironia istoriei – a primit un premiu din partea imparatului Franz Joseph pentru un poem compus cu ocazia centenarului alipirii Bucovinei la Imperiul Austro-Ungar. Muzica in schimb e o adaptare facuta de Samuel Cohen dupa un cintec popular romanesc, Carul cu boi – sau, in alte variante, Cucuruz cu frunza-n sus (si el fiind, se pare, la origini un cintec italian de secol XVII ce a circulat in intreaga Europa).
Un bun exercitiu pentru caracterul deschis, intercomunicant, al acestor simboluri nationale il ofera imnurile citorva tari din fosta Iugoslavie. Acolo, dupa destramarea singeroasa a federatiei, fiecare stat a incercat sa-si evidentieze cit mai pregnant specificul propriu si diferentele fata de celelalte state din jur, ajungind nu o data pina la excese nationaliste. Si totusi…
Imnul Bosniei este compus de un sirb bosniac, fost iugoslav, care a studiat la Belgrad in perioada Iugoslaviei. Versurile imnului croat sint compuse, e drept, de un poet de etnie croata din secolul al XIX-lea, Antun Mihanoviº, insa melodia (altfel, o prelucrare) ii apartine lui Josif Runjanin, sirb ortodox din Croatia austro-ungara, care a mai compus, printre altele, si un cintec militar intitulat Vesel merge sirbul la armata. Imnul actualului stat Muntenegru e un cintec care a cunoscut de-a lungul timpului mai multe variante, una mai veche fiind pusa pe note de un sirb muntenegrean, Jovan Car, in secolul al XIX-lea, o alta de Sekule Drljeviº, un muntenegrean filogerman si colaborator al nazistilor, si o a treia de Nikola Hercigonja, muzician sirb din Croatia. In fine, versurile imnului Serbiei, scrise de un poet patriot sirb de secol XIX, Jovan Georgevici (care a studiat in Senta, Szeged si Timisoara), au fost puse pe muzica de un compozitor sloven din epoca, pe nume Davorin Jenko. Doar slovenii si macedonenii par sa aiba niste imnuri pe deplin autohtone in cuget, in vorbe si in muzica.
Daca exista un spirit national imanent, un fel de esenta a natiunii, e putin probabil ca ea sa rezide in imnurile nationale. Nu cred ca sufletul neamului sirb se ascunde intr-un cintec compus de un sloven sau ca exista o coarda nationala israeliana care vibreaza spontan la sonoritatile melodiei populare moldovenesti, cu profunde origini europene. Patriotismul tine de cultura, nu de natura, iar imnul e doar una dintre caramizile constructiei nationale. Partea frumoasa e ca, la o privire mai putin grabita, aceste simboluri spun adesea o poveste a comunicarii, nu a inchiderii in nationalism xenofob.
Iar cel mai simpatic dintre toate mi se pare un imn din Pacificul de Vest, cel al Statelor Federative ale Microneziei, citeva sute de insule ce acopera in total o suprafata de vreo 700 de kilometri patrati. Intitulat Patriots of Micronesia, el foloseste melodia unui cintec al studentilor germani din 1819, iar versurile imnului sint o traducere aproximativa a cintecului respectiv. Si sint convins ca si acolo oamenii il cinta cu aceeasi gravitate si insufletire precum cei de aici. Si precum studentii germani de pe vremuri, cu halbele de bere in fata.