Realitatea romaneasca a luat viteza, a luat-o undeva hat inainte, iar batrinul meu sistem de recunoastere si evaluare s-a gripat definitiv. E drept, oamenii pe care ii cunosc, cu care ma intilnesc zilnic sau mai rar ori cu care comunic intr-un fel sau altul par neschimbati, dar asta e si mai trist: inseamna ca toti prietenii si cunoscutii mei sint in aceeasi oala, oala cu tombatere. Intre timp realitatea care conteaza, cea de la televizor, e undeva in alte emisfere. Acolo, in Romania televizuala – singurul lucru care pare sa mai lege poporul roman –, a avut loc o alta revolutie, iar eu, noi am ramas de caruta.
Mi-am dat seama de asta intr-o seara, pe la o ora mai inaintata, cind acea Romanie incepe sa-si ridice poalele in cap. M-am ridicat de la computer si, cum voiam sa-mi odihnesc un pic creierul, am inceput sa fac browsing pe canalele TV. Browsing nevinovat, fara filme lungi, fara emisiuni interesante de pe canale straine, care te intepenesc in fata ecranului pina vezi cum eclozeaza oul pinguinului. Nu, nimic din toate astea. Canale romanesti. Realitatea de la noi de-acasa.
Pe primul canal pe care am nimerit se lamenta Roxana. Care Roxana? Roxana si-atit, ca Rihanna. Sau Joiana. OK, sint rau si invidios: cind cineva e prezentat doar cu numele mic, e limpede ca vorbim de o vedeta de prima mina. Dar cine era Roxana? Am aflat doar ca divorta – sau voia sa divorteze –, ca avea (sau trebuia sa aiba?) un copil, ca mama soacra, care intrase in direct, ii dadea sfaturi atit de lungi, incit emisiunea devenise una cvasiradiofonica. Dar n-am aflat cine era Roxana. Am trecut pe un alt canal, unde Roxana dadea un spectacol… sau era intr-un club? Oricum, era Roxana. Vedeta. The Roxana, cum zic americanii. Doar ca, lucru’ dracului, nu era Roxana aia. Era alta Roxana. Asta era blonda, cealalta bruneta. Dar tot vedeta. Vedeta in ce? Ce se intimpla in Romania? Iar pe un alt canal era Andreea. O Andreea, alta decit cea pe care o stiam si alta decit cea cu care o confundam pe cea pe care o stiam. Intre timp, pe un alt-alt canal, la faimosul spectacol pacatos, un barbat imbracat ca un bebelus, in pampersi si cu bratele goale si paroase, se intindea, chipurile, sa suga de la sinii siliconati ai unei alte vedete, nu mai stiu care si nici de ce era vedeta. Sau era asistenta de vedeta? Nu pricep.
E clar, eu vin din alte vremuri. Vin din epoca Loredanei Groza, iar mai apoi a Ginei Pistol si a Nicoletei Luciu, care acum s-a asezat la casa ei. Mai stiu ceva despre Sexy Bomba, Sexy Braileanca si Piticu’ Porno. Ultimii trei stiu ce faceau. Erau si ei vedete, in felul lor.
Intre timp insa lumea showbizului romanesc a luat un avint care m-a lasat, cum spuneam, undeva intr-un trecut vechi si aproape uitat. Tresar de bucurie cind mai aud cite o stire despre Zina Surprizelor si o salut ca pe o ilustrata venita cu intirziere dintr-o epoca datata, unde stiam macar ce face o vedeta care a devenit vedeta. Mai tineti minte? Anna Lesko picta, cinta si ardea. In flacari. Andreea Marin facea emisiuni TV. Monica Gabor-Columbeanu modela sau modelliza sau cum i-o mai zice. Pina si Nicoleta Luciu, asistenta, asista, daca asa s-o zice la asistentele de talk-show-uri. Acum nu mai asista nici macar Bianca Dragusanu (un nume pe care uite ca l-am retinut – e drept ca printr-o asociatie de idei blasfematoare cu scriitorul transilvan Ion Codru-Dragusanu).
Se strica lumea, maica! Miine-poimiine o sa deschid televizorul si n-o sa mai recunosc pe nimeni acolo. Doar pe nu stiu ce moderatori sau pe Mitica de la Liga. Dar la barbati cine naiba se uita?