Nici Ministerul Culturii, nici Institutul Patrimoniului, nici Uniunea Compozitorilor sau vreo alta institutie din bransa nu au gasit util, pentru a nu spune civilizat, sa raspunda „Suplimentului de cultura“. A trecut o luna de la vestea inserata cu prioritate in presa de la Botosani ca membrii Comisiei patrimoniului si-au dat totusi avizul pentru salvarea casei de la Mihaileni si includerea ei intre monumentele istorice ale Romaniei. Urma „doar“ o semnatura a ministrului Culturii si publicarea deciziei in „Monitorul Oficial“, dar de la „doar“ si pina la o semnatura pe hirtie pare sa fie drum lung in Romania. Sau cineva, acolo „sus“, asteapta Festivalul Enescu pentru a anunta triumfator gestul salvator? Ma indoiesc…
Pina una-alta revin la „tratamentul“ lui George Enescu in anul mortii sale, asa cum apare reflectat in documentele Europei Libere, devenite disponibile cercetatorilor gratie digitalizarii si punerii on-line a Arhivei radioului pastrate la Budapesta.
Un raport transmis autoritatilor americane la 2 august relata ca „in ziua de 8 iulie 1955, corpul lui George ENESCU a fost scos din cavoul provizoriu in care se gasea si depus intr-un cavou obtinut pe veci de la familia BRANLY. Acest transfer a fost efectuat in cel mai mare secret si la deshumare nu au luat parte decit: Preotul Virgil PÂRVANESCU, Dra Lucia MANESCU, Doamna BEDITEANU, sotia agentului comunist al Legatiei RPR din PARIS […], un inspector de politie si un magistrat. […] Cavoul a fost complet inchis, iar piatra cimentata. Locul a fost obtinut pe veci, dar nu se poate sti daca, la un moment dat, el nu va fi deshumat in cazul in care Doamna ENESCU se hotaraste sa plece in Romania. Nici o inscriptie si nici o data nu indica ca acolo a fost inmormintat cel ce a fost George ENESCU. Pe mormint se afla o cruce de flori albe si mauve, iar la capatii citeva muscate inflorite. […]
Trebuie sa adaugam ca, ducindu-ne de mai multe ori la cimitirul Père Lachaise pentru a obtine datele de mai sus, ne-am izbit de un secret absolut, personalul cimitirului punindu-ne in vedere ca are dispozitii precise de la Prefectura de Politie sa nu dea nici un fel de informatie cu privire la George ENESCU si transferarea sa“.
Cum se stie, nici Securitatea, nici autoritatile de stat nu au reusit sa o convinga pe sotia compozitorului sa se intoarca in tara si Enescu odihneste in continuare in pace, la Paris, in vecinatatea altor mari compozitori.
La 15 septembrie 1955, documentele RFE inregistreaza initiativa unui grup de romani de a inalta la Paris un bust al lui George Enescu. In acest scop s-a creat un „Comit de Initiativa“, al carui presedinte a fost Yehudi Menuhin, iar secretar Ioan Velicu. Un alt raport, inaintat autoritatilor americane la 29 iunie 1956, inregistreaza ceremonia dezvelirii monumentului, care avusese loc la 19 iunie, „in localurile Scoalei Normale de Muzica din 114bis, Bulevard Malesherbes“. Din comitetul de initiativa au facut parte 20 de personalitati ce ar merita toate amintite. Intre ele se aflau Georges Auric, Yvonne Astruc, Nadia Boulanger, Bruno Walter, Alfred Cortot, Edmond Fleg, Marcel Dupré, Bernard Gavoty, Antoine Goléa, sotia lui Arthur Honegger, Dr. Albert Schweitzer etc.
Aproape toti acesti muzicieni, in frunte cu Menuhin, au participat si la solemnitatea dezvelirii bustului, la care, insa, „nici un membru al Legatiei comuniste a RPR-ului din PARIS nu a fost de fata…“. Ceremonia a fost deschisa de muzicologul si violonistul de origine romana Antoine Goléa, ce-i fusese elev lui George Enescu si care a tinut sa remarce, intre altele, ca „ultimele zile ale acestui mare muzician au fost triste si el a murit in saracie, asa cum s-a intimplat si cu un alt geniu muzical, Béla BARTÓK. […] Omagiul cel mai meritat ce i se mai poate aduce este de a se relua cit mai curind pe scena Operei Mari din PARIS opera sa Oedipe, precum si de a se continua sa se patrunda si sa se inspire din geniul sau, ce l-a impartasit cu atita generozitate tuturora“.
Yehudi Menuhin a luat cuvintul in continuare, „asezat sub bustul lui ENESCU si extrem de emotionat…“. Referindu-se la discursul lui Antoine Goléa, „Yehudi MENUHIN a exclamat: «Nu, nu este adevarat ca a fost uitat si ca a murit in saracie; nu s-a putut face mai mult pentru George Enescu pentru ca el era de o mindrie extraordinara; el si-a avut socotelile sale cu Dumnezeu si nu cu oamenii». […] In incheiere, Maestrul Alfred CORTOT, in citeva cuvinte, si-a aratat mindria de a fi putut lua parte la dezvelirea bustului lui George Enescu, de care l-a legat o viata intreaga de prietenie si admiratie“.
Documentul de arhiva mai precizeaza ca bustul „este opera sculptorului francez Jules REY. El este din bronz si de o inaltime de 80 cm, reprezentind pe George ENESCU la virsta de 40 de ani…“. „La incheierea ceremoniei, Yehudi MENUHIN a fost fotografiat sub bustul lui George ENESCU, inconjurat de un mare grup de refugiati romani ce luasera parte la aceasta solemnitate. […] N.B. Nu s-a putut inregistra aceasta manifestare deoarece unul din oratori, Antoine GOLÉA, s-a opus categoric oricarui fel de inregistrare.“
Era o adunatura, „straini haini si clica de fugari“, cum s-a spus la Bucuresti sub cupola Academiei…