Mama, sa-mi aduci DVD! Si daca nu poti DVD, vino tu!
Migratia e o ruptura identitara si afectiva, un circuit care nu se inchide niciodata.
Pe 10 decembrie, la Teatrul Odeon, a avut loc prezentarea unui capitol de proiect social cu inflexiuni artistice, coordonat de Miruna Runcan si C.C. Buricea-Mlinarcic, cu tema De ce plecam? Dar ce ramine acasa?. Proiectul e parte componenta a taberei de cercetare Dramaturgia Cotidianului, desfasurata anul acesta (e vorba de a treia etapa de lucru) la Tirgu-Jiu. „Teatralitatea de teren”, explorata si performata foarte putin in Romania, a fost in centrul atentiei unei echipe de cercetare – teatrologi si jurnalisti de la Universitatea Babes-Bolyai, Cluj – care, la fata locului, s-a concentrat pe problematica migratiei de munca si a vietii comunitatii. Cu toate tipurile de investigatie (reportaj, interviu etc.) focusate pe o experienta-tip pentru societatea romaneasca post-decembrista, proiectul e concentrat pe studii de caz care incearca un transfer de sens absolut necesar. E vorba de scanarea unei realitati devenite ritual social – migratia – si de aducerea ei in baza de date a unui proiect artistic. Pe baza rezultatelor taberei, la Odeon au fost prezentate un spectacol lectura dupa textul lui Mihai Gadalean, Balul pensionarei, un videoreportaj si o expozitie de fotografii, toate avind drept numitor comun societatea migratorilor furnizati de zona Tirgu-Mures. Oamenii pentru care a parasi tara nu are cum sa fie mai rau decit a ramine.
Lumea pestrita a celor care pleaca duce cu ea toate visele de mai bine. Dar cei care stau acasa la ce viseaza?
Proiectul antropo-teatral, initiat si sustinut cu incapatinare de catrei cei mai activi cercetatori teatrali din Romania – Miruna Runcan si C.C. Buricea-Mlinarcic –, implicati in programe care depasesc studiul de biblioteca, merita cea mai mare atentie. Demersul jurnalistic aplicat se bazeaza pe o radiografie sociala de care teatrul contemporan nu are cum sa faca abstractie.
Trei sint firele rosii ale proiectului accentuate de Miruna Runcan: dimensiunea de contaminare, constind in conectarea unor oameni din zone care interfereaza (media, teatru) fara sa stie ca au, de cele mai multe ori, preocupari comune. Cea de-a doua dimensiune vizeaza „recitirea” realitatii asa cum este ea, iar cea de-a treia incearca sa argumenteze in favoarea unei reactii legate de implicarea sociala programatica. Atit timp cit teatrul va fi un tirg de haine vechi, va avea un grad de interesare si diseminare zero.