Apoi, la vremea potrivita, a iesit la pensie si pina asta-vara a fost un pensionar linistit: traia in blocul lui din centrul Bucurestiului, n-avea treaba cu nimeni, saluta politicos doamnele si isi rumega zilele pe care le mai avea de trait la cei 88 de ani ai sai.
Acum sase luni nimeni n-avea habar de toate astea. Doar ca, nu demult, cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc au inaintat la Parchetul General o cerere de punere sub acuzare a pensionarului Visinescu pentru crimele savirsite in anii regimului comunist. Citiva jurnalisti au reperat domiciliul fostului comandant de inchisoare si, in scurt timp, ziaristi si reporteri TV s-au repezit pe el, intrebindu-l citi oameni a omorit, cum batea detinuti si ce mai facea el pe-acolo, prin inchisoare.
Bineinteles ca omul s-a suparat. La un moment dat a lansat un pumn in directia reporterilor, iar imaginile cu gestul lui au fost reluate in bucla si pe posturile de televiziune, si pe internet. Uite tortionarul, miine-poimiine face nouazeci de ani, dar tot mai stie sa loveasca!
Ma intreb ce-o fi in mintea fostului comandant de inchisoare. Uite, azi esti linistit, iti vezi de viata ta, cita o mai fi, n-ai treaba cu nimeni, nu deranjezi pe nimeni, si miine da navala peste tine haita de ziaristi si toti te intreaba, te acuza, te hartuiesc… Colac peste pupaza, afli ca ai devenit asa, peste noapte, urmarit penal. De ce? Cu ce-ai gresit?
Cred ca Alexandru Visinescu s-a gindit la lucrurile astea. S-a gindit, desigur, ca nu si-a facut decit datoria, asa cum si-o faceau toti. Ca a ascultat ordinele superiorilor, si pe alea scrise, si pe alea nescrise, subintelese, pe care le subintelegeau toti. Ca trebuie sa fi fost ceva aranjat, un fel de conspiratie, de le-a casunat acum tuturor pe el. Reporteri, punere sub urmarire penala, oameni care vin si-i scriu pe bloc „Tortionare, esti acasa?“, „Visinescu criminal – judecat la tribunal!“. El, criminal? Cu ce-a fost mai rau decit altii? Decit tovarasul Draghici, de exemplu, consateanul lui, care macar a fost destept si a fugit in Ungaria? Sau decit tovarasul Nicolschi? ??i la el au venit reporteri, l-au filmat, si tovarasul Nicolschi n-a patit nimic, a murit linistit. De ce sa pateasca el, Visinescu? Si tovarasul Enoiu… Si tovarasul general Plesita… Si mai sint si altii. De ce s-au legat toti acuma de el, de Visinescu?
Pina la urma, ce-a facut asa de rau? A slujit regimul comunist, da. Toti l-au slujit. Toti. Si tovarasul Iliescu, si tovarasul Nastase, si tovarasul Basescu, si tovarasul Priboi, si ceilalti tovarasi, ca-i vede la televizor – fiecare a slujit regimul pe unde a fost. Astia mai tineri nu stiu, dar daca ar fi trait pe vremea aia, ar fi facut la fel, ca si ei slujesc azi, dar la altii. Iar cei care s-au descurcat mai bine pe vremea lui sint azi sefi, oameni de afaceri, invirt milioanele, fac legile… pe cind el, Visinescu, care a stat la locul lui si n-a avut treaba cu nimeni, uite, el e anchetat penal. Dintre toti aia… ca el ii stie, si pe cei mai batrini, si pe astia mai tineri, de-ai lui Ceausescu. Nu le-ar fi rusine! Sa chinuie in halul asta un om batrin!
Si, daca si-o fi zicind asa ceva Alexandru Visinescu, are – in felul lui – dreptate. Daca lucrurile se opresc la el, are chiar mai multa decit am vrea. Pentru ca au trecut aproape douazeci si patru de ani de la Revolutia din Decembrie si intre timp zeci, poate chiar sute de fosti tortionari au murit de moarte buna in paturile lor, dupa ce au fost platiti generos de regimul democratic pentru ca au omorit oameni in timpul regimului comunist. Alte sute, poate chiar mii isi culeg in continuare pensia generoasa sau – cei mai intreprinzatori – sint oameni de afaceri, politicieni, patroni de presa. Fostii ofiteri de Securitate care bateau si torturau nu doar in anii 1950, ci si in 1970-1980, militienii care au omorit in bataie oameni acuzati de te miri ce, ofiteri de armata care coordonau impuscarea fugarilor la granitele cu Iugoslavia sau Ungaria – unde au disparut aceste mii si mii de oameni care au slujit regimul si care nu si-au facut decit datoria?
De aceea ar fi bine – pentru constiinta noastra morala – ca punerea sub acuzare a lui Visinescu sa reprezinte un inceput, fie el si tirziu, iar vilva iscata in jurul lui sa nu para doar un fenomen mediatic de vara, nascut din lipsa de subiecte. Acesta ar fi lucrul cel mai important: ca nu cumva cazul Visinescu sa ramina singular. Altfel el o sa devina tortionarul care ne-a linistit constiintele, tapul ispasitor care spala pacatele tuturor, in timp ce restul criminalilor vor trai in continuare printre noi, cu constiinta la fel de impacata ca a noastra. Poate chiar mai impacata, pentru ca, la urma urmei, ei si-au facut datoria. Noi inca nu.