Cind ai plecat?
Am plecat in 2001, cu o bursa de Masterat Shelbrook, in Quebec, in Canada, si nu am plecat ca sa ramin. S-a intimplat asa, ca m-am implicat in proiectul acesta „Respiro“, care este o revista de arta online, si, lucrind, la un moment dat l-am cunoscut pe actualul meu sot, Paul Doru Mugur, care este editor al revistei, si s-a intimplat sa ramin la New York. Eu nu as fi vrut sa ramin, mie nu mi-a placut deloc in New York, dar nu am avut ce face, pentru ca sotul meu voia sa faca cercetare acolo.
De ce nu ti-a placut?
Venind din Canada, primul lucru pe care l-am vazut a fost Times Square, noaptea. Noaptea, Times Square e un fel de orga de lumini care se misca foarte repede, cu tot felul de reclame, beculete, o foarte mare agitatie. Mi-am zis: „O, my God, am ajuns in iad!“. E un alt ritm, e ca si cum ai trai pe o alta planeta. E foarte greu sa te obisnuiesti, mai ales dupa ce vii din… din Romania poate ar fi fost mai usor, dar din Canada, unde este atita spatiu deschis, unde vezi cum rasare soarele… e foarte diferit de New York.
Ce-ai studiat in Canada?
Am facut un masterat in Études Françaises, Comunicatii-Jurnalism, pentru ca eu eram jurnalista cind am plecat.
Si scriai inainte de a pleca.
Da, scriam, am continuat sa scriu si dupa ce am plecat.
Ce a reprezentat literatura in timpul sederii tale acolo? Un refugiu? Un hobby?
Ce reprezinta oriunde si oricind. Un mod de a intelege lumea si de a te intelege pe tine insuti. Nu are legatura cu timpul si cu spatiul, e ca un fel de iesire din timp si spatiu de fapt.
Scrii in engleza?
Da, am inceput sa scriu in engleza destul de tirziu, pentru ca sint de parere ca, pentru a incepe sa scrii intr-o alta limba decit cea materna, trebuie sa-ti schimbi mai intii gramatica mintii, adica sa intelegi ce se intimpla in jurul tau, sa intelegi valorile, oamenii, sa rezonezi cu oamenii… iar asta e greu. In Canada, am inceput sa scriu in franceza in citeva luni, totul era asa, o armonie si era foarte usor sa intri in rezonanta cu cultura franceza, ma rog, franceza in versiunea québécoise, dar franceza totusi. In engleza e altfel, limba e mult mai colturoasa, cultura e mult diferita de spiritul nostru latin. Si de aceea mi-a luat mult timp. Am inceput sa scriu pentru ca am inceput sa interactionez cu lumea in context profesional, cultural, uman. Deci mi-a luat vreo zece ani pina sa scriu o poezie in engleza, proza nici acum nu pot scrie in engleza, e foarte greu.
Cum a fost la inceput, cind ai decis sa ramii in SUA?
Nici acum nu am decis sa ramin, tot sper ca o sa ma intorc, de fapt amindoi speram ca ne vom intoarce. Ceea ce ne tine acolo este acest proiect de cercetare al lui Doru, care, se pare, se desfasoara pe un termen nelimitat. Asta este visul lui, iar eu il respect. Si pentru mine, America a fost un fel de incubator in care am crescut altceva in mine diferit de ceea ce eram si este o sansa cumva sa te dezvolti altfel, sa vezi altceva, sa intelegi, sa intelegi lumea din diferite puncte de vedere. Ce sa zic, sper sa ne intoarcem… Eu nici acum nu sint cetatean american, desi puteam sa aplic pentru cetatenie inca de acum cinci ani. Nu am facut-o pina acum pentru ca, sincera sa fiu, eu ma consider romanca, nu americanca. Probabil la un moment dat va trebui sa iau si decizia asta.
Dar experienta lingvistica?
Cum sa spun, sint mai multe straturi. Bineinteles ca eu vorbeam engleza si mi-a fost mai usor decit in franceza, pentru ca totul este mai simplu. Si din punct de vedere gramatical, dar si pentru ca e mai simplu sa te exprimi in engleza. Dar este foarte greu sa faci ca o limba corecta si simpla sa rezoneze cu ceva complex dinauntrul tau. E foarte greu sa traduci in simplu ceva complex. Suna altfel, nu e latin, nu e armonios, e foarte diferit. Dar este cu atit mai provocator. Nu am facut ce fac alti scriitori romani, sa incep sa-mi fac relatii, contacte, sa cultiv anumite persoane doar ca sa fiu promovata. Eu de fapt nici nu ma consideram scriitoare, ma consideram doar un om care scrie. Nu pentru egoul lui, ci pentru ca vede in scris o unealta de intelegere a lumii. Pentru ca mi-a lipsit jocul acesta, de marketing si politic, nici nu am fost foarte implicata in viata culturala, am mers efectiv la lucruri care ma interesau. Nu am interactionat decit in calitate de consumator. Ulterior, am organizat tot felul de evenimente in engleza, si prin revista „Respiro“, si in cluburi de poezie, si la Institutul Cultural Roman, si in alte contexte, insa a fost un drum lung si greu in engleza.
Spuneai ca nu ai fost interesata sa-ti faci relatii. Intr-adevar, acest cuvint are o conotatie negativa in limba romana, pe cind englezescul networking este o obligatie pentru un artist care traieste in NY.
Da, networking, acesta este cuvintul. In franceza exista références si este la fel de important, ai nevoie de références. Daca nu ai referinte, conexiuni, este foarte greu. Sigur, poti sa-ti faci aceste legaturi fara sa fii agresiv, fara sa promovezi sau sa aderi la valori care nu te intereseaza. Ca si politica… eu niciodata nu mi-am facut o politica din asta: uite, asta trebuie sa fac, ma duc la reading-ul astuia pentru ca da bine sau a venit nu stiu cine si trebuie sa merg sa vorbesc cu el. Uite, sa-ti dau un exemplu: am citit ceva de Andrei Codrescu si mi-a placut. A facut si un film care mi-a placut, despre spiritualitate in America. S-a urcat in masina si a facut turul Americii in cautarea spiritualitatii. Mi-a placut foarte mult si i-am luat un interviu. Lui Andrei Codrescu i-au placut intrebarile si schimbul nostru de idei pe e-mail si, la un moment dat, cind a venit la NY pentru o lectura la Institutul Cultural Roman, m-a invitat sa vorbesc despre el. Am fost foarte onorata sa-l prezint pe Andrei Codrescu publicului roman. Dupa aceea eu am avut nevoie de o referinta pentru al doilea volum al meu de versuri, Stare nediferentiata, care a aparut la Brumar in 2006, si i-am trimis volumul rugindu-l sa-mi scrie citeva cuvinte. Si i-a placut si mi-a scris. Dar asta nu a fost networking, a fost natural, spontan. Dar nu zic: „Uite, ma duc la Norman Manea ca sta in New York si are trecere“. Nu fac asa ceva. Imi place Norman Manea, dar nu vreau sa ma duc la el ca la un nume mare si nici nu s-a ivit un prilej sa-l cunosc.
Ai publicat, in traducere, poezie si in SUA. Cum este aceasta experienta?
Eu nu m-am gindit sa-mi traduc poeziile. Dar traducatoarea care a lucrat pentru antologia de poezie contemporana pe care a facut-o Paul Doru Mugur, sotul meu, impreuna cu editorul Ed Foster, Claudia Serea…
…care este si ea scriitoare…
…care este si ea scriitoare, mi-a spus: „Uite, imi plac foarte mult poeziile tale si, daca esti de acord, as vrea sa le traduc si sa incercam sa le publicam in reviste“. Si mi-a tradus asa, printre picaturi, azi trei-patru, miine trei-patru si le-a trimis la reviste. Ea a plecat de 20 de ani, scrie direct in engleza, este foarte bine ancorata intr-un poetry club local – locuieste in New Jersey – si este integrata in cultura americana. Asa ca le-a trimis la revistele pe care le stia. Si asa s-au strins toate. Si atunci mi-a spus: „Uite ce e, le avem pe toate, eu incerc sa ti le trimit la diverse edituri“. Si le-a tot trimis. Dupa vreun an, cineva din Alaska a zis: „Imi place si vreau sa-l public“. Asa s-a intimplat. Ii sint foarte recunoscatoare Claudiei pentru asta.
Traiesti din scris?
Nu, este cumplit. Uite, Savianei Stanescu, dramaturg – de succes, in masura in care succesul este cuantificabil –, i se joaca piesele si totusi nu poate trai din scris. Daca nu ar preda la universitate, nu stiu cum s-ar descurca. Asta stiu din conversatiile mele cu ea. E foarte greu sa traiesti din scris, oriunde. In America o fac poate 20 de persoane, in Romania cred ca o singura persoana.
Tu?
Eu practic medicina chineza, acupunctura, ierbologie, chi cong.
Te-ai specializat acolo?
Da, acolo, am facut un masterat in asta.
Si a fost greu?
A fost foarte, foarte, foarte greu. In primul rind, scoala este foarte scumpa si tot ce cistiga sotul meu se ducea pe scoala. Apoi au venit copiii si ca sa cistigi din asta este foarte greu, pentru ca sint multi acupunctori si dureaza pina iti faci clienti, pina se duce vorba despre tine. Daca mai esti si tinar si fara experienta… Acum pot spune ca traiesc din asta, dar primii trei ani au fost foarte grei. Exista citeva posturi in spitale, dar sint foarte putine programe in care poti sa intri. Si tot asa, ai nevoie de relatii ca sa intri acolo. Dar eu pot sa spun ca am incredere in ceea ce fac si ma consider norocoasa pentru ca am clienti, asta este foarte important.
Cum ai decis sa te specializezi in medicina orientala?
Venind in America din Canada si din Romania, era clar ca nu as fi putut face jurnalism. Era o alta cultura, eu nu aveam nici o baza, nu stapineam bine limba, trebuia oricum sa fac ceva. Si am vrut sa studiez ceva mai profund decit literatura, studii de limba etc. Iar ideea de a face Medicina a fost intotdeauna prezenta in mine, numai ca, atunci cind a fost sa aleg facultatea, ai mei nu m-au sustinut. Acum ma bucur ca nu am facut Medicina-medicina, pentru ca asa am sansa de a face o forma de arta. Eu cred ca ceea ce fac acum este o forma de arta, pe cind Medicina este ceva foarte algoritmic, cel putin in America, mai standardizat decit in Romania si oriunde in lume si trebuie sa existe un standard of care in medicina traditionala pe care trebuie sa-l respecti. Adica vine un pacient bolnav de un anumit tip de cancer, tu trebuie sa-i dai asta si asta si asta. Daca tratamentul nu functioneaza, atunci ii dai asta si asta si asta. Bineinteles ca esential este cum dozezi si cum faci, este si asta o arta. Dar nu prea ai marja de manevra, nu ai nici timp pentru ca este o presiune foarte mare sa vezi cit mai multi pacienti. Ei, bine, eu am acest lux de a sta o ora cu aproape fiecare pacient in parte si de a discuta cu ei. Unora le citesc si poezii, trebuie sa vezi de ce are nevoie fiecare. Uneori, in timpul tratamentului, ajung la un nivel metafizic cu pacientii. Si le spun: trebuie sa-ti corectezi dinamica sufletului sau trebuie sa-ti corectezi dinamica emotionala sau te doare spatele, iti dau aceste exercitii. Daca un pacient are o problema fizica, ma opresc la un nivel fizic. Daca insa are o problema mai complexa, trebuie sa privesti mai departe si sa iei in calcul toata dinamica vietii sale.
Si personajul principal din romanul Saman este interesat de cultura orientala.
Da, personajul din cartea mea intilneste in viata sa diferite puncte de reper orientale, cum ar fi Korosi Csoma Sándor, nascut in apropiere de Aiud, care a plecat pe jos pina in Tibet sa descopere radacinile limbii maghiare si care pina la urma a scris primul dictionar din lume englez-tibetan si care este facut sfint, foarte putina lume stie de el in Romania. El este primul care localizeaza geografic Shambhala, tarimul mitic unde fiecare locuitor este iluminat. Dar nu cred ca eu eram interesata neaparat de oriental. Eram interesata mai ales de partea nevazuta a lucrurilor. Iar religiile si cultura orientala au diverse abordari ale acestei teme. Personajul meu este interesat atit de crestinism, cit si de orientalism, de cum sa faci legatura cu nevazutul. Asta se intimpla si prin poezie, si prin iubire, si prin intelegere, analiza. Fiind o cultura veche – si medicina, fiind foarte bine conturata de-a lungul a sute de ani – probabil este cel mai bun instrument de lucru cu omul.
„Samanul exista in orice persoana, doar ca nu e adus la suprafata“
Saman este debutul tau in proza. Multe date reale, nume reale – sau poate doar asemanatoare cu niste nume reale – si ceva autobiografie…
Da, este si autobiografie. Intr-un fel de scrisoare pe care le-am trimis-o cronicarilor impreuna cu cartea am pus asa, un fel de disclaimer, in care spuneam ca personajele din carte sint reale sau inventate, dar asta este mai putin important, important este ca miscarile interioare ale personajului principal sint deliberat asemanatoare cu realitatea. Adica reproduc dinamica mea interioara in diferite puncte ale existentei. Altfel, nu stiu cum am ajuns la Saman, este un mister si pentru mine, cind am inceput sa scriu nu ma gindeam ca o sa ajung la Saman. Am vrut initial sa-i pun titlul Adunarea si desfacerea norilor. Pentru ca fiecare capitol este ca un fel de inchegare de sens, ca o adunare de nori, urmata de o desfacere de sens. Protagonista renunta la un sens, cauta un altul. Sint citeva capitole ca o inspiratie-expiratie, adica aduni si lasi, aduni si lasi si cauti altceva. Dar am ajuns la Saman pentru ca sint niste nivele la care se petrece actiunea, de la cel al realitatii imediate la cel metafizic. Exista niste puncte de trecere intre aceste nivele, puncte de fluidificare pentru suflet, cum le numesc eu. Samanul este ultimul punct de trecere. Spre partea de saman care exista in fiecare din noi. Samanul este cel care face legatura intre lumea de aici si lumea de dincolo, pe care nu o vezi. Este un axis mundi. Am ajuns la un moment in existenta mea in care mi-am descoperit samanul. De fapt, el era acolo, prin poezie. La fel cum exista in orice persoana, doar ca nu se stie de el si nu e adus la suprafata.
Interviul integral va fi difuzat in cadrul emisiunii „Nascut in Romania“, la Radio Romania Cultural, in a doua saptamina din luna octombrie.
Galerie foto
