Vad limpede in jur: locuieste intr-un apartament de cinci camere, cu doua balcoane si doua bai, la un etaj inferior, in cea mai scumpa zona metropolitana cu putinta. Blocul, relativ vechi dupa standardele imobiliare – are vreo 40 de ani –, este totusi cit se poate de bine intretinut si nu se afla nici macar in coada listei pe care se regasesc cladirile cu risc seismic. Pe scurt: in fata mea se vaita un om fara bani, imbracat in pantaloni de pijama si maiou, care sta pe o comoara despre care nici n-are habar. „Locuiti aici doar dvs. cu sotia, nu?“ „Da, da!“ „Pai, zic, probabil incalziti cu centrala doar vreo doua camere, alea in care stati. De ce nu vindeti, va luati un apartament cu doua camere, iar cu restul banilor…“ N-apuc sa termin fraza: „Asculta, tinere, eu aici stau de patruj’ de ani, aici am sa mor!“. Tac si-mi blestem clipa de neinspiratie. Omul, cind are un singur punct de vedere in care crede cu convingere, poate deveni periculos.
Bugetul e mic. E de austeritate. Televiziunea publica din Romania seamana, aproape izbitor, cu personajul pe care vi l-am pomenit mai sus; unul cit se poate de real, gasit, cindva, intr-una din excursiile mele gazetaresti. Banuiesc ca si astazi, la citiva ani buni de la intilnirea mea cu el, domnul e bine-mersi, rupt in fund cu banii, imparat gol peste o comoara imobiliara; el e nefericirea ca profesie, in carne si oase. TVR e nefericirea ca profesie, in organigrame si bugete. Nu sta in virful unei comori masurabile imediat financiar, dar este mama unei agoniseli de-o viata, pe care astazi o reneaga cu foarte mult har.
TVR are o arhiva. Arhiva asta este, in buna masura, unica istorie filmata si montata, din finele deceniului al saselea si pina in 1990. TVR e proprietarul unei istorii de peste 30 de ani: un atu pe care multe televiziuni din Vest si l-ar dori. Cum procedeaza? Mai intii, la inceputul democratiei iliesciene, dispar (sa nu spun „furate“) de acolo tone de inregistrari; unele au fost prelucrate si folosite ulterior de alte televiziuni sau de producatori de filme romanesti cu iz de documentar. Altele, cele ramase, zac in anonimat. Cu mici exceptii.
Una dintre aceste exceptii a fost, pina de curind, emisiunea „Replay“. Exceptie, pentru ca „Replay“ s-a numarat printre foarte putinele productii editoriale realizate in TVR, care au folosit mina de aur numita „arhiva“. Ei bine, dupa cum deja stiti, „Replay“ nu mai face parte din grila TVR. Pe cine mai intereseaza trecutul? Cine mai pune pret pe momentele memorabile din fotbalul romanesc? A, e si filmat? Sa-l dam in ma-sa! Sa-i dam in ma-sa, odata cu trecutul si emisiunea asta prafuita, pe Dobrin, Balaci, Dinu, Camataru, Iordanescu, Ienei si pe toti ceilalti!
Mai demult ii spuneam unui bun prieten, plecat din TVR si mai demult, ca, de-as fi sef acolo, as face un canal special numai cu emisiuni din arhiva. Un soi de TVR Nostalgia, ca alt titlu mai inspirat nu-mi vine acum. Cu trecerea timpului, realismul propunerii mele se diminueaza exponential.
E bine totusi ca Radu Mazare apare atit de des la TVR; si ca simbata seara, in prime-time, avem meciuri din liga a doua la fotbal. Toate momentele astea vor intra si ele in arhiva. In arhiva cu imagini a unui schelet de dinozaur, umplut cu role de film.