Aluziile trebuiau sa fie extrem, dar extrem de fine. Si, oricum, imbracate in straturi de prudenta. Trebuia sa faci o constructie de fraza care, la o adica, sa fie imbatabila daca o luai in sensul strict al cuvintelor. Asta in privinta aluziilor la cel mai inalt nivel. Mai jos, da, se mai putea glumi. Iar la glumele cu frizeri si ospatari puteai chiar s-o spui de-a dreptul. Asta e cadrul general.
Cum actiona cenzura pentru textele de umor din revistele studentesti?
La nivelul centrelor universitare, cei care dadeau viza erau mai luminati. Si existau presedinti de centre universitare (la Iasi era Doru Tompea, foarte luminat si deschis) care luptau sa lase ceva in urma lor. Stiau ca nu vor ajunge neaparat in aparatul de partid, ca vor face cariera universitara, asa ca nu exagerau cu restrictiile.
Era regimul de cenzura de la „Viata studenteasca” mai permisiv decit la alte reviste?
Categoric, da. Pina cind a venit, ca adjunct, Otilian Neagoe, actualul vicelider al senatorilor PSD. Era un tip incuiat, cu exces de zel, care taia din texte si dupa ce acestea erau taiate deja de cenzura.
Au fost cazuri in care ati avut probleme pentru pulsurile publicate in revista?
Da, pe cind eram student, chiar in ultimul an, am dat un puls despre un profesor cam boulean de la Agronomia din Timisoara, care a dat unor studenti un test in timp ce mergeau. Era un test in miscare. Si eu am dat titlul Intre legumicultura si peripatetizare. Proful nu a inteles aluzia la metoda peripatetica si m-a reclamat la Centrul Universitar de Partid. Unde o tovarasa zeloasa m-a cam urecheat. Dar nu mai aveau ce-mi face, eram deja in faza de redactare a lucrarii de licenta.
Cum vedeti acum presa umoristica din acea perioada?
In afara de „Urzica”, existau foile scoase pe la festivaluri studentesti, prin tabere, pe la galele Amfiteatru. Umor aveam, trebuia sa-l ambalam bine ca sa poata fi dat mai departe!