Inca de la A fost sau n-a fost?, tragi-comedia filosofico-metafizica virgula cu care s-a lansat in 2006, Porumboiu a fost interesat de imposibilitatea limbajului – inclusiv cinematografic – de a asigura comunicarea. Ca fiecare are adevarul lui dupa cum are si propria versiune asupra limbajului am inteles si din Politist, adjectiv (2009), care adincea maieutica (vezi spusele colonelului interpretat de Vlad Ivanov), introducind in discutie si tema morala a lui Platon (unul dintre „barbosii“ dupa ale carui citate isi construieste discursul jurnalistul Jderescu din A fost sau n-a fost?). Al treilea lungmetraj continua ce incepuse Politist, adjectiv, dar acum Porumboiu se ocupa de partile de propozitie, de sintactica cinematografului, ca si de filosofia lui, lasind etica pentru altadata (de relatia centru-periferie se pare ca s-a desprins; poate pentru ca e mai aproape de centru?).
Nu ai senzatia ca ai inteles tot ce ar fi comunicat autorul
Al treilea film il apropie pe Porumboiu de spiritualitatea si estetica asiatica, indepartindu-l de Vaslui (e si primul pe care cineastul nu l-a turnat la Bucuresti). Metabolism pare, mai degraba, Apichatpong Weerasethakul-ian (!) pentru nivelul de abstractizare, iar geometria sa si a la Antonioni il face sa foloseasca personajele ca pe niste instrumente, iar secventele ca pe niste demonstratii matematice. Nu mai regasim personaje atit de umane precum cele din A fost sau n-a fost?, ci un regizor pe nume Paul (Bogdan Dumitrache), o actrita pe care o cheama doar Alina (Diana Avramut), un alt regizor pe nume Laurentiu (Alexandru Papadopol), precum si pe producatorul filmului pe care il face Paul, Magda (Mihaela Sirbu). Toate aceste personaje nu discuta decit aproape numai despre cinema, dar conversatiile lor nu sint ilustrate de secvente in care sa vedem cum se toarna, de fapt, filmul lui Paul. Totul e la nivel de teorie. Aflam ca Paul a introdus o secventa nud in filmul care, de altfel, e unul politic, numai pentru Alina, care are rol secundar si cu care are o relatie. Dar Porumboiu nu e interesat sa ne arate decit discutiile care premerg sau au loc dupa respectiva filmare. Nu vedem nici filmarile, nici vreo secventa nud, nici materialul filmat; pina si secventa de sex dintre protagonisti ne e refuzata, auzind-o din spatele usii (alta aluzie la secventa din finalul lui Blow-Up).
Cuvintul „metabolism“ introduce si el ideea unui interval, a unei curgeri (si Heraclit, care se referea la „totul curge“ , il inspira pe Jderescu), a unei treceri, asa cum si ceea ce ne arata cineastul e intervalul, ceea ce se intimpla in momentele de respiro. Filmul nu e greu de inteles, dar nu poti avea senzatia ca ai inteles tot ce ar fi comunicat autorul. Iar acesta stie bine ca, folosind instrumentele pe care i le pune la dispozitie cinemaul, nu poate face mare lucru. „Pelicula e limitata, adica nu poti filma mai mult de 11 minute odata. (…) O rola are 305 metri si intr-un metru de pelicula sint doua secunde. (…) Un film are 90 de minute, dar nici o parte a lui nu poate avea mai mult de 11 minute“, ne spune Porumboiu prin intermediul lui Paul, care ii explica aceste lucruri Alinei. De altfel, Porumboiu exemplifica asta prin insasi structura filmului sau. „Limita asta a determinat un mod de a face cinema, un mod de a privi lumea, mai bine zis de a gindi lumea“, adauga Paul, care profeteste ca digitalul va revraji cinemaul, va crea conditiile surprinderii unei realitati mult mai fidele si va face ca „peste 50 de ani“ oamenii sa se uite in continuare la ceva ce numesc filme, dar acestea sa nu mai aiba „prea multe in comun cu ce numim noi azi filme“. Paul cauta „un obiect intermediar“ in secventa nud si vorbeste intr-o secventa antologica despre cum tacimurile „mijlocesc“ relatia dintre om si mincare. Asa sint si actorii, scenografia, imaginea s.a.m.d. din Metabolism: mijlocesc relatia dintre noi si autor. Dar are cinemaul legatura mai mult cu actorii, scenografia, imaginea s.a.m.d. decit cu ce e in mintea cineastului, daca insasi „bucataria are legatura mai mult cu gustul decit cu betisoarele si furculitele“? Poti sa iti pui multe intrebari si toate sa te faca sa te simti destept, dar spatiul ne ingradeste si pe noi. Nu mai avem loc sa scriem si despre endoscopie – pestera lui Platon in care nu vezi umbre, ci urme de ulcer mascate de saliva de la o tigara, asa cum nici pe ecran nu putem vedea cel mai adesea decit adevarul autorului acoperit de ceva (poate de „o umbra de nor“ haha!). E nevoie de un, pardon de expresie, verdict? Daca da, atunci acesta e un film grozav.
Cind se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism, de Corneliu Porumboiu. Cu: Bogdan Dumitrache, Diana Avramut, Alexandru Papadopol, Mihaela Sirbu