Ce te-a determinat sa lasi „phantasmele“ si imaginarul pentru realitatea cea mai crunta?
Fantasmele nu s-au dus chiar de tot, ci se mai salasluiesc putin si in acest roman. Ca doar nu pot sa nu mai fiu eu insami . Dar realismul acestei carti de proza (si istoria recenta a Romaniei, cum este numita ea printr-o formula deja incetatenita) m-a provocat, m-a pus pe treaba altfel decit de obicei si mi-a impus o disciplina a cuvintelor si a frazelor care mi-a prins bine. Am studiat multi ani istoria comunismului romanesc si a urmarilor sale (in teza mea de doctorat despre memorialistica de detentie), asa incit eram, cel putin ideatic, pregatita pentru un asemenea roman de tip fresca. Dar mi-a luat mult timp sa il scriu si sa il finalizez, in asa fel incit sa fiu multumita si sa stiu ca mi-am facut treaba cum se cuvine.
Pe de alta parte, incepind sa-l citesc, ma gindeam ca e cartea pe care tu ai fi putut-o scrie dintotdeauna sau, ma rog, de cind ai inceput sa studiezi istoria recenta. Sint aici ecourile cercetarilor tale asupra totalitarismului in Romania, iar intrebarea mea este: de ce abia acum?
Tocmai acest lucru, asa cum il pozitionezi si tu, l-am explicat concis mai sus, fiindca stiam ca ma vei intreba asta. De ce abia acum? Oare te poti juca, ma pot juca, ne putem juca, aleatoriu, cu istoria Romaniei? Daca ar fi vorba de o antiutopie ori de un roman burlesc, da, fireste, te poti, ma pot si ne putem juca oricit. Dar pe mine m-a interesat un roman realist (desi nu unul canonic neaparat), o fresca, de fapt, fiindca asa am gindit-o si aceasta e formula pe care am mizat. Nu un roman pur si simplu, ci o fresca. Iar pentru asa ceva, un autor nu isi prea poate ingadui sa se grabeasca si sa fie Speedy Gonzalez. E chiar pe dos: trebuie pritocite lucrurile, rasucite pe toate partile, cu migala, pe indelete, cintarite. Mi-au trebuit 10 ani pentru asta si nu imi pare rau.
Tin minte – si sper sa nu ma insel – ca intr-o discutie mai veche a noastra, aveai o mica nemultumire fata de cercetatoarea Ruxandra Cesereanu care, la un moment dat, o punea in umbra pe scriitoare. E si o razbunare aceasta carte, o demonstratie de impacare a celor doua laturi, cercetarea cu literatura?
Haha, da, poeta din mine mai ales era oarecum inciudata ca respectiva cercetatoare R.C. (pe tema Gulagului, a imaginarului violent in general) e intr-atit de cunoscuta incit, uneori, o tine ascunsa in camara, la intuneric, pe scriitoarea propriu-zisa. Fiindca poezia si proza mea sint mai aproape de mine (omul si femeia Ruxandra) decit cercetarile mele pe istoria recenta si a mentalitatilor. Cercetarile mentalitare fac parte din latura mea rationala si academica. Poezia si proza fac parte din ceva mult mai profund din mine, din carnea mea psihica si sufleteasca (poate suna cam patetic spus, dar asta este!).
Cum ai lucrat pentru acest roman atit de atipic?
Am avut mai intii in cap o schema cu foarte multe personaje, clasificate in victime si opresori (le-as spune calai, dar imi suna tare atos si rigid, desi unele din caracterele din cartea mea exact asa ceva au fost!). Am gindit apoi o biografie concisa a acestor personaje si m-am concentrat pe o scena din viata lor, care scena sa fie emblematica pentru perioada comunista din Romania. Dar, ca intotdeauna, lucrurile nu s-au desfasurat tocmai dupa schema mea initiala, fiindca unele personaje au disparut (nu le-am gasit locul in fresca mea sau nu le-am putut finaliza o biografie, nu le-am putut incarna adecvat incit sa fiu satisfacuta ca autor), au aparut altele la care nu ma gindisem initial si care m-au stirnit ca viata povestita. Apoi am gindit o cronologie a acestei carti-fresca, adica biografia concisa a fiecarui personaj sa aiba o logica in lantul istoriei Romaniei si a comunismului, sa fie o veriga care duce la alta veriga, un pod care se leaga de alt pod, in asa fel incit ritmul romanului-fresca sa fie unul crescator cronologic si faptic, de la 1944 pina in 1990.
Cu ce text ai inceput?
Primul capitol pe care l-am scris a fost acela despre Anda (capitol care acum se gaseste cam la mijlocul romanului). Fiindca, desi am gindit cronologic etapizarea biografiei concise si epice a personajelor din fresca, nu mi-am impus sa si scriu aceste capitole, cap-coada, dupa insiruirea respectiva. Ci m-am lasat in voia inspiratiei epice legate de un personaj sau altul. Am actionat in scris dupa cum m-a captivat, fascinat si provocat un personaj sau altul. Stiam ca doar la sfirsit voi putea sa reorganizez capitolele, in functie de o cronologie si o arhitectura cu etaje. Caci mereu am avut in cap aceasta arhitectura, ca o retea simili-neuronala.
Ceausescu (Sosescu) este aproape simpatic in acest bestiar al tau. Parca ar fi Bertie din Discursul regelui. De ce asa?
Puteam destul de usor sa scriu un capitol despre Ceausescu intr-o ipostaza macabra ori fanatico-dictatoriala (tiranul fatis din decembrie 1989, de pilda). Dar mi-am impus, de la inceput, niste provocari in aceasta carte de proza: mi s-a parut mult mai greu sa sintetizez grotescul absurd al acestui personaj complicat, care a dominat istoria Romaniei atitia ani de zile. In plus, mai era ceva: fie ca ne convine sau nu, tiranii, opresorii, dictatorii sint si au fost si ei oameni, cu tot ce inseamna omenesc. Pentru mine, ca autor, a fost mult mai interesant si chiar ambitios sa fac portretul unui Ceausescu atipic (intr-o oarecare masura), care nu e neaparat Dracula sau Caligula sau Nero (asa cum a fost proiectat hiperbolic pina in 1989 si imediat dupa), ci un individ hilar care tine mortis sa le dea lectii de scris si citit scriitorilor! De fapt, lucrurile chiar asa s-au si petrecut in realitate, caci acest capitol a fost inspirat de lectura pe care am facut-o din discursurile oficiale ale lui Ceausescu catre scriitorii romani, in perioada 1970-1989.
Ai mascat in vreunul din personajele din carte propria ta poveste din acele vremuri?
Eu nu am fost o eroina (nu stiu ce alt termen sa folosesc in asa fel incit sa fie limpede ce vreau sa spun), ci o traitoare anti-comunista relativ pasiva. Nu am agreat comunismul si am incurajat ori chiar sustinut ideatic si sufleteste gesturile impotriva regimului, dar nu am avut gesturi de curaj fatis. Au fost destui altii care au fost viteji (pe buna dreptate) si au riscat tot (sau aproape totul), asa incit povestea lor s-a cuvenit sa o spun. Intre altii, am pus in roman povestea bunicului meu patern, Vasile Cesarean, care, in felul lui, a fost un soi de cruciat. Sau povestea profesorului Nicolae Margineanu (care a facut 17 ani de puscarie). Sau povestea Lucretiei Jurj (luptatoare in munti vreme de 4 ani, apoi timp de 10 ani – detinuta politic). Sau povestea lui Andras Visky (deportat in Baragan la 1 an si 9 luni), care astazi are o ironie teribila cind isi relateaza deportarea (pe linga tristete, vreau sa spun, are si aceasta ironie).
„Eu ma consider, in primul rind, poeta. Poeta pina in unghii sau din cap pina in picioare“ spuneai intr-un interviu mai vechi. Care este locul prozei in viata ta? Pentru ca, in definitiv, ai debutat cu proza (ma refer la volum publicat inainte de ’89, Calatorie prin oglinzi) si ai publicat multa proza.
Poeta e cea dintii. Prozatoarea e cea de-a doua. Dar asta doar intr-un fel matematic spus. Ambele sint la fel continute de si in mine, de fapt. Si ambele ma contin la rindul lor. Nu vreau sa judec(am) procentual. Nu sint negustoreasa cu scrisul meu .
Care mai e treaba cu poezia? Dupa experimente, erotisme, nevroze si imaginarii, aventuri poetice traite impreuna cu alti poeti, care mai este relatia ta cu poezia acum?
In aceasta vara strasnica (pentru mine) am scris o noua carte de poezie. De fapt e un singur poem amplu, cit o carte intreaga. Si, dupa multa vreme, mi-a izbutit un poem de tip manifest sau arta poetica sau oricum altfel i s-ar mai spune in acest sens. In care, zic si cred eu, port o batalie pentru poezie. Sper sa public in 2014 cartea aceasta. Nu e o carte nici baroca, nici nevrotica, nici delirionista. Se va vedea. Mai mult nu are rost sa explic ori sa comentez acum.
In 2013 sint 20 de ani de la primele tale volume de versuri, Zona vie si Gradina deliciilor. Cum iti imaginai atunci relatia ta cu literatura?
Acum 20 de ani credeam ca voi fi doar poeta si atit. Iata ca am fost multe alte lucruri. Dar in mod constant simt ca (literar vorbind) poezia este cel mai important fapt din viata mea. Si cred in ea la fel de puternic ca la inceputuri. La ea ma voi intoarce intotdeauna, intr-un fel sau altul. Desi prozatoarea din mine spune altceva . Voi si vom vedea, nu pot sa dau raspunsuri definitive, lucrurile se schimba de la o virsta la alta, de la o staza la alta.
Sper ca miscarile de protest de acum sa provoace o schimbare mentalitara in Romania
Si ca sa incheiem cercul, o intrebare din cealalta zona. Ai trait pe viu Revolutia (de mineriade nu stiu, dar as vrea sa aflu), cum ai caracteriza toata aceasta perioada tensionata si marcata de proteste? Iesi in strada sau privesti/sustii de la distanta?
In decembrie 1989 am stat angoasata in casa, asa m-a gasit revolutia. La Cluj si la Sibiu. Eram ingrozita de impuscaturi si credeam, in mod simili-apocaliptic, ca se vor petrece masacre (unele s-au si petrecut, de altfel). Activismul meu protestatar s-a concretizat acut in 1990, cind am vazut cu ochii mei si am participat la fenomenul Piata Universitatii 1990. Si la multe alte lucruri, in perioada 1990-1995. Era sa o patesc in Piata Universitatii, in toamna lui 1990, cind inca mai erau altercatii intre manifestantii care ocupau Piata U si politistii care o evacuau, dar am avut noroc si am scapat ca prin urechile acului. Protestele fac parte din normalitatea unei societati civile care sanctioneaza in felul acesta (in strada) matrapazlicurile si abuzurile politicienilor (de toate coloraturile si orientarile). Daca te referi (prin intrebarea ta) la miscarile de protest de acum, legate de Rosia Montana, sper ca acestea sa provoace o schimbare nu doar politica, ci si una mentalitara in Romania din mileniul trei. Simt si cred ca revolutia Rosia Montana va fi decisiva intr-un fel constructiv pentru tara aceasta.
Spuneai la un moment dat, intr-un interviu mai vechi, ca scrierile despre istoria recenta a romanilor reprezinta datoria ta morala. Fata de tara, fata de cei care au suferit. Ti-ai incheiat socotelile pe acest front?
Am facut cit am putut, sint aproape libera de-acum. Mai am in lucru de multi ani o carte despre evadarile din lagare si inchisori in secolul XX – dar e un eseu scris relativ lejer, mai degraba ca o carte de aventuri. Oricum, stiu ca prin aceasta carte imi voi incheia definitiv socotelile cu cercetarea mentalitara si voi ramine cu ancora bine infipta numai si numai in literatura mea .