Era serioasa, am citit in expresia faciala a enuntatorului, care, mare pasionat de fotbal, a adaugat, a autolamurire, daca in teatru e „ca la fotbal“. Daca eram, sa zicem, un fel de Piturca al FITPT? Similitudinea cu lumea fotbalului, care ii era foarte familiara, m-a amuzat, mi s-a parut chiar in spiritul editiei din acest an, care a fost deliberat „ludica“. Si am aprobat verbal asocierea indatoririlor profesionale ale selectionerului unui festival cu aceea a selectionerului pentru echipa nationala. S-a mai luminat putin cind a gasit puncte comune de discutie cu „vecina de la 8“ si am simtit ca, brusc, am crescut in ochii lui, iar imaginea pe care o avusese pina atunci despre arta scenica s-a imbunatatit substantial. Teatrul devenise pentru el, tipul de om care se simte mai bine pe stadion ori in sufragerie in fata canalelor de sport, din ceva plictisitor, poate chiar frivol, o „chestie“… umana si, pina la urma, nici chiar atit de inutila! Deodata eram „in diviza“!
Intrebarea vecinului chiar m-a pus la gindit, pentru ca treaba oricarui selectioner e, de fapt, una foarte complexa, ea inseamna tot ceea ce tine de facerea unei manifestari de anvergura. In acceptia specializata a termenului, selectionerul e sinonim curatorului, cuiva care isi asuma conceptul unui eveniment si ii da consistenta estetica. Selectia e procesul de elaborare a unui format festivalier care sa fie inedit, atit cit se poate, sa se potriveasca mediului cultural caruia ii e oferit, care construieste platforme de intilnire si de exprimare a noilor realitati teatrale. Cine-si inchipuie ca a face un festival e egal cu a-i aduna in pripa pe cei liberi la un moment dat e un ignorant. Pina si vecinul meu a inteles asta! Ca nu-i suficient sa-i chemi pe Mutu si Chiriches de la echipele lor straine de top, daca nu ai in vedere o strategie de joc.
Cel mai… Cea mai…
Despre FITPT au scris si vor scrie altii, eu vreau sa impartasesc acum citeva din secventele de culise, la care publicul nu are acces. Cel mai deranjant lucru din festival: telefoanele mobile! In ciuda anunturilor din sistemele de amplificare care difuzeaza inainte de inceperea fiecarui spectacol rugamintea de a le inchide, unele suna. Se intimpla peste tot in Romania, din pacate, spre exasperarea artistilor, siliti sa improvizeze (Pavel Bartos a inventat o secventa in care a jucat ca trebuie sa-si puna pe mut telefonul din culise), in orice caz, cu toata concentrarea scenica, scosi din stare. Dar si spre exasperarea spectatorilor, tulburati de melodiile rasunind din posete ori buzunare. Unica solutie sint sistemele de bruiere a semnalului, numai ca acestea costa, iar asezamintele culturale au multe alte prioritati presante ce tin de actul artistic.
Cea mai tare faza din ceea ce numesc eu „spectacolul salii“ a revenit unei doamne care, in timpul reprezentatiei Teatrului Act, cu „studiul gastronomic“ al lui Alexandru Dabija despre Capra cu trei iezi, minca cu delicatete sticksuri din punga fosnitoare mascata intr-o eleganta poseta. E-adevarat ca studiul ludic al lui Dabija presupune si miros de mincare, de sarmale, dar o ora si-un pic nu era chiar un capat de lume pentru controlarea papilelor gustative. Am un ex aequo, caci la Felii cu Ofelia Popii de la „Radu Stanca“ din Sibiu, o doamna eleganta, superincintata de ce vedea, simtea nevoia sa-i povesteasca companioanei sale, slava Domnului!, in soapta, ceea ce interpreta actrita! Comportamentul in salile de spectacole din Romania suporta multe imbunatatiri. Prin alte zari, daca ai intirziat, nu mai intri. Ti se ofera un loc intr-o incapere cu un ecran pe care poti urmari prima parte, iar la pauza, daca exista, iti poti ocupa locul de pe bilet. La noi, inca se confunda sala de cinematograf, concerte, stadionul, da, cu sala teatrului, operei ori filarmonicii.
Cehul Pavel Vangeli, marionetist de talie mondiala care a prezentat Swinging Marionettes, a crezut ca sint barbat! Mi-a marturisit asta, amuzat! Mi s-a mai intimplat o data, in 2008, tot la FITPT, cind Craig Marin de la Flexitoon New York pusese pariu cu Olga Felgemacher, colega de companie, ca sint barbat! Explicatia: numele meu nu e revelator in aceasta privinta, nu vorbisem la telefon, comunicasem exclusiv pe mail. Poate si tonul mesajelor sa fi contat.
Pornind spre Iasi, cei de la Zic Zac au luat cu ei o cutie gresita, alta decit cea in care aveau costumele. Nu mai era timp de adus de la Bucuresti lada corecta, asa ca in ziua spectacolului au rascolit in magazie, au cumparat materiale si au confectionat elementele necesare. Curat happening, pentru un spectacol independent de nota 10, cu o energie molipsitoare. Bravo, Andrea Gavriliu, Stefan Lupu si Gabriel Costin!
Cica autoironia e apanajul celor inteligenti, asa ca mai pot s-o spun si pe asta. La spectacolul lui Radu-Alexandru Nica cu Printul fericit, din seara deschiderii oficiale a FITPT 2013, salutind cunoscutii si prietenii de prin sala, un pusti m-a luat drept plasatoare si vroia sa-i vind un pliant! Zic, „in ciuda aparentelor, nu sint plasatoare!“. Doar aveam o tinuta haioasa, office, cu papion, adecvata unui eveniment pentru publicul tinar! Dintr-un unghi de vedere, si selectionerul e un fel de… plasatoare; doar ca el plaseaza iubitorilor artei scenice un format festivalier, un concept caruia ii da continut estetic.