Ce a surprins pe toata lumea este faptul ca in clasamentul lui Tarantino apare Lone Ranger: Legenda calaretului singuratic, blockbuster facut praf de critica si care s-a dovedit in aceasta vara unul dintre cele mai mari dezastre financiare din istoria Disney.
Lista lui Tarantino este pe masura personalitatii regizorului: un bizar amestec de filme ce insiruie pelicule laudate la festivaluri si productii mai putin apreciate din ultimele 12 luni. „Nu seamana cu lista de filme a unei persoane sanatoase la cap, ci mai mult cu una dintre compilatiile trasnite pe care le-ar crea Tarantino“, comenteaza site-ul Hollywood.com.
„Cind nu regizeaza western-uri explozive, se uita la drame indie“
Printre filmele listate de regizor nu prea surprinde pe nimeni prezenta lui Kick-Ass 2 (violent si avind un erou negativ numit The Motherfucker), dar nu putini sint comentatorii care au incercat sa inteleaga ce anume l-a incintat pe autorul lui Pulp Fiction la dezastrul artistic numit The Lone Ranger.
Prezenta in top a horror-ului Traind cu demonii si a recentului The Gravity nu mira pe nimeni: ambele filme fac parte din genuri agreate de Tarantino si, in plus, sint si ele apreciate de majoritatea criticilor.
Nici includerea lui A venit sfirsitul sau a lui Afternoon’s Delight (comedie neagra despre o casnica ce angajeaza o stripteuza ca bona) nu mira prea tare, dar putini sint cei care s-ar fi asteptat ca lui Tarantino sa ii placa o drama precum Inainte de miezul noptii sau comediile Drinking Buddies si Frances Ha. „La urma urmei, in aceste filme nu gasesti nici o sabie japoneza, nici un cadavru in portbagaj sau o doza copioasa de violenta gratuita!“, comenteaza Hollywood.com. „Se pare ca, atunci cind nu regizeaza western-uri revizioniste si explozive, Quentin se uita la o gramada de drame indie. Cine ar fi crezut!?“
In schimb, nu e de mirare ca Tarantino a inclus pe lista sa Blue Jasmine, ultimul film al lui Woody Allen si una dintre cele mai laudate productii ale acestuia din ultimii ani. Tarantino a dovedit si in trecut o slabiciune pentru filmele lui Allen – pe lista sa din 2011, filmul lui favorit a fost Midnight in Paris.
La citeva zile dupa aparitia acestui top, Tarantino clarifica preferinta lui pentru Lone Ranger intr-un interviu acordat revistei franceze „Les Inrockuptibles“: „Primele 45 de minute sint excelente. Urmatoarele 45 sint oarecum soporifice. (…) Pe urma insa vine scena cu trenul – incredibila! Cind am vazut-o, mi-am zis: «Cum, asta e filmul despre care toata lumea zice ca e o timpenie? Serios?»“.
Si, interesant, in „Les Inrockuptibles“, Gravity nu este trecut pe lista lui Tarantino, fiind inlocuit de Fruitvale Station.
Dar cel mai bun film al anului 2013 in opinia lui Quentin Tarantino nici nu apare in topul dat publicitatii. Vinerea trecuta, aflat la a 18-a editie a Festivalului International de Film Busan, in Coreea de Sud, celebrul regizor a declarat ca, in opinia sa, cea mai buna productie a anului este Big Bad Wolves, un film realizat in Israel.
Scris si regizat de Navot Papushado si Aharon Keshales, Big Bad Wolves spune povestea unei razbunari impotriva unui ucigas de copii. Este un film foarte apreciat, care luna trecuta a cistigat cinci premii Ophir, acordate de Academia israeliana de Teatru si Film.