– Fragment –
Sint doua reguli de baza in Ferentari – pe care le-am auzit repetate pina la satietate: prima e cam paranoica, sa nu?ti dai numele real si mai ales sa nu arati buletinul nimanui (de altfel, toti se cunosc dupa porecle), iar a doua – sa nu-ti dai adresa exacta si sa nu bagi in casa oameni cunoscuti la o bere. Prima regula am cam ignorat-o, insa de a doua m-am tinut.
Pina in seara aia. Eram beat, n-am mai rezistat presiunilor si am zis hai la mine, luam un pet si mai vedem ce facem.
Unde stai? s-a impacientat cind am intrat pe strada. Nu-mi zi ca la ghetouri.
Ai innebunit? Stau la apartamente, in partea cealalta. Blocul meu are o perspectiva superba, fiindca e situat exact pe buza, e ultimul bloc de familisti al strazii si in partea cealalta incepe estul salbatic al blocurilor de garsoniere, unde au fost izolati drogatii si boschetarii – si unde gunoaiele se arunca pe geam, tencuiala e cazuta si cercevelele geamurilor plesnite. Lumea care sta acolo e chiar cea de la fundul saraciei, traieste adunind fier vechi sau scormonind in tomberoane dupa peturi, zdrente si sticle. Imi aduc aminte de sfirsitul unui amarit de?asta; eram la chioscul de zarzavaturi de linga mine, televizorul minuscul din colt rula pe stiri si mamaia care vindea mi-a facut semn sa tac; era o stire cu un sarac care, impreuna cu un tovaras, a fost la furat de fier vechi in curtea Politehnicii. Fierul era ingropat in pamint si a trebuit sa sape – dar pamintul s-a surpat peste el; cind l-au dezgropat pompierii, omul era sufocat si mort, cu pieptul strivit ca un soarece. In dugheana, pe linga mamaie, mai era o batrina, ceva matusa, care statea pe un scaun – si amindoua titiiau si oftau, statea aici in Zeuri si a lasat pe drumuri patru copii mici, ca numai el aducea bani in casa.
Cind iau taxiul nu spun niciodata de la inceput ca stau pe strada asta, ci indic alta zona – si abia pe drum, dupa ce ma imprietenesc cu taximetristul, ii spun tinta reala a calatoriei. Estetic vorbind, contrastul dintre cele doua zone e splendid, fara cusur: intr-o parte parca un bombardament nuclear a distrus orasul si supravietuitorii salbaticiti si-au facut culcus acolo; in cealalta, la 15 metri distanta, si-a facut loc o civilizatie stingace cu miros muncitoresc – vezi geamuri de termopan alb, interfoane, chiar aparate de aer conditionat, plus o multime de plopi care ocupa spatiul dintre blocuri.
Cind ne-a vazut aparind, lui Vasi, colegul meu de apartament, i-a picat fata. Le-am facut cunostinta, Vasi (30+) a bilbiit speriat ceva si a disparut la el in camera – de unde n-a mai iesit toata noaptea. Apartamentul in care stau e confort trei, nedecomandat; in sufragerie se varsa ca-ntr-o gaura neagra tot – dormitor, baie, holul spre bucatarie de la intrare. Vasi sta in dormitorul minuscul din fund, eu in sufragerie si, prin forta lucrurilor, mai iese din camera, ba sa se pise, ba la bucatarie; la fel ca mine, se culca pe la 3-4 noaptea. In noaptea aia nu a iesit nici macar pina la buda, presupun ca a facut-o ca caprioara, in vreo sticla din camera.
Pe de o parte, Alberto arata intr-adevar fioros, cu voce ragusita si groasa, o matahala care miroase a puscarie, cu piramida nazala sparta ca fostii boxeri, tatuaj pe git sau freza old school cu par dat peste cap si facut cu ulei, ca mafiotii italieni; ma rog, poate asta nu e important, ci atitudinea de smardoi, de ris spart care se poate converti impredictibil in furie.
Pe de alta parte, Vasi e mai fricos. Desi sta cu mine de cinci luni in Ferentari, desi viseaza sa scrie scenarii singeroase cu cocalari si smecheri, nu iese din casa si nu se (mai) da scos nici mort la o bere in cartier; nu conteaza ca insist ca fac cinste fiindca berea e la jumate de pret decit in cele mai ieftine crisme din Centru. Ciudatel Vasi. Desi e mai cocalar el insusi, dintr-o familie de muncitori din curul Moldovei, desi ii place sa faca pe cocosul si sa dea talente in fata gagicilor sau sa-si sublinieze originea sanatoasa – evita cit poate sa intre in contact cu lumea din Ferentari si moare de frica la bagabonti.
?Si mie mi-e frica, dar ma scot prin inconstienta, chiar Vasi a observat-o o data, cind ne-am nimerit in mijlocul unui conflict. Barul de la Zeicani, care e in forma de L, are doua incaperi, una mare si alta mai mica, unde intra doua mese; deci un fel de separeu. Noi eram in separeu, la masa cu un hot semiboschetar pe care il stiam dinainte, un fost heroinoman de 40 de ani, care traia furind chinezarii de la tarabele din Piata Rahova. Un amarit deci, tratat de sus de clientii barului, si asta nu pentru ca statuse prin puscarii, ci fiindca nu tinea firma sus – mirosea a saracie si ratare, fusese parasit de nevasta si pe deasupra bea pina cadea sub masa, cum fac fostii drogati. In fine.
Omul ne-a povestit ca in seara aia s-a luat de unul dintr-o gasca din bar, aia au sarit la bataie si el a scos briceagul. Apoi au aparut oamenii patronului, care l-au dezinarmat si i-au dat interdictie, adica i-au luat brisca si i-au zis sa nu mai calce pe acolo. M-au dezinarmat, pufnea de necaz in rastimpuri, phoai ce mi-au facut. Dar, ca omul beat, si-a facut ambitie si nu mai vroia sa plece, insista sa-si termine berea, desi baietii de care se legase se tot plimbau pe acolo si ii transmiteau prin terte persoane (recte pustiul de 12 ani) sa se care.
La masa noastra a aparut un drogat facut bine, pe care tovarasul nostru il stia – si drogatul ne-a servit pe toti cu napolitane varsate, luate din alimentara. Zimbea ca un copil topit de fericire si, cind dezinarmatul l-a intrebat daca se baga pentru el, ala a clatinat speriat din cap ca nu, intr-un fel foarte comic si feminin, si apoi s-a intors in lumea lui, unde s-a apucat sa faca un balet bizar pe manelele care se auzeau in difuzor, ca sa scape de asta.
Apoi drogatul, tot baletind pe manele, s-a sustras discret din peisaj si dezinarmatul, pufnind de ciuda ca ce mi-au facut fratioare, s-a ridicat sa-si mai ia o bere – iar atunci Vasi a zis, panicat, eu plec; eu am insistat sa mai raminem de o bere sa vedem cum se termina, dar Vasi – nu nu, eu plec, si s-a ridicat foarte hotarit de la masa. Pe drum mi-a zis nu ai simtit pericolul? Ala vroia sa-i sfideze luindu-si inca o bere si sigur avea sa iasa un scandal din care riscam sa ne-o furam, ca eram la masa cu el. Ca imi lipseste instinctul de conservare, orice om intreg la cap ar fi plecat de acolo, e un clopotel interior care se declanseaza la faze de astea. Asa o fi, ce sa zic – cert e ca asta a fost ultima oara cind am mai iesit cu Vasi la crisma.
Dar sa revin la povestea cu Alberto. Primul lucru pe care l-a observat a fost jegul – ce mizerie, s-a oripilat, cum poti trai asa? Si apoi vreo cinci minute a incercat sa ma convinga sa ne apucam amindoi de curatenie, ca pe el il mai pun femeile sa faca curat prin vila si se pricepe.
Mi-a cerut sa pun muzica, apoi ceva porno si, beat, nu m-am mai gindit la situatie si am pus un porno intelectual cu shemale – pe care l-a gasit amuzant, ca uite ce mai femei cu pula, dar s-a plictisit repede si a zis hai mai bine sa punem muzica. Eu stateam pe fotoliul din fata calculatorului, el pe pat – si mi-a zis sa vin linga el. M-a luat pe genunchi si m-a pus sa-i pipai bicepsul, gros ca butucul, cu circumferinta cit trei de?ale mele.
Pupa-ma, a zis. Si eu am dat sa-l pup pe obraz si el a zis nu asa ba, pe gura – ceea ce, chiar asa beat cum eram, m-a lasat cu gura cascata, ca-si baga limba-n gura cu tipi. Vorbea incontinuu, dar acum nu-mi mai amintesc ce, ca eram destul de beat. De fapt, nu am stat mult la povesti, ca ne-am dezbracat si ne-am pus in pat.
A cautat un porno hetero pe calc, pe site-ul lui favorit, a cautat deci un porno cinstit – si, cum ne uitam la filmul ala, mi-a bagat mina-n chiloti, m-a prins de puta si a zis ce-ti mai face cocoselul? asa, smecher si dragastos nevoie mare. Si, dupa nici un minut, citi bani cistigi?
Cistigam 2.200, dar am avut atita minte sa mint ca 1.700.
Pai da si mie un milion de euro, ha ha. Si apoi, sa ma calmeze – sa nu-ti fie frica de mine, mi-ai intrat la inima si sa fim ca fratii, sa ne ajutam unul pe altul, ca eu sint amarit.
Ca el o sa tot vina la mine, sa mai scape de frai-so, ca s-a saturat de ala, iar dupa mine moare. Mi-a mai zis ca el nu s-a lasat futut in puscarie, dar ca pentru mine ar face-o, fiindca ma iubeste – vrajeala, incepeam sa ma obisnuiesc cu stilul lui lipicios.
AUTORUL
Adrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei in cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Master in lingvistica la Facultatea de Litere a aceleiasi universitati. In prezent face un doctorat despre manele la SNSPA Bucuresti. A lucrat ca profesor de limba si literatura romana (1997-2001, Liceul Industrial Tehnofrig din Cluj-Napoca), zugrav (2002, Paintech LTD din Auckland, Noua Zeelanda), jurnalist (2004-2010, „Evenimentul zilei“, „Prezent“, „Romania libera“). A debutat in revista „Fracturi“ (2002) si a publicat doua romane, pe bune/pe invers (Polirom, 2004) si Zero grade Kelvin (Polirom, 2009). Prezent cu traduceri in reviste din Belgia (DW B), Elvetia (Hétérographe) si Germania (Parsimonie). Este colaborator al platformei Criticatac.
CARTEA
Ca sa-si faca viata mai usoara, un jurnalist cu naravuri homosexuale se lasa de presa si de femei si se inscrie la un doctorat despre manele. Ca sa-si documenteze subiectul, se muta in cel mai sarac cartier din Bucuresti, Ferentari, un loc incremenit in anarhia anilor ’90, unde smecheria face legea, iar manelele se aud de peste tot. Acolo, se trezeste intr-o lume a contrastelor, cu smecheri si boschetari, cu smardoi si drogati – pe scurt, intr-o comunitate inchisa, dura, in care fraierii ca el nu prea au ce cauta. Tot aici il intilneste si pe Alberto, un fost puscarias, care provine dintr-o cunoscuta familie de interlopi. Desi are reputatie de bataus si scandalagiu, stie sa-si arate latura sensibila atunci cind are un interes. In plus, in detentie, Alberto a descoperit ca pot sa ii placa si barbatii, deoarece dupa gratii cea mai sigura moneda de schimb pentru protectie este sexul. Acesta este insa un subiect tabu in Ferentari. Romanul lui Adrian Schiop este o poveste de cartier pe ritmuri de manele, cu gasti, drogati si ramificatii mafiote.