Cind am stabilit aceasta intilnire, la telefon, pareati foarte obosit. Apoi, ca sa ne vedem, ati avut nevoie de mai multe aminari. M-a surprins lucrul acesta, pentru ca, la televizor, sinteti o persoana foarte activa si energica.Sint singurele momente in care ma odihnesc putin, poate de asta vocea mea e calma si obosita. Am avut mult de lucru de la inceputul iernii si pina acum si inca nu s-a terminat. Am doua campanii in Cluj si in Sibiu – "Pentru copii care nu au", asa se cheama –, in care actorii Teatrului National din Sibiu, impreuna cu Magicianul, au reusit sa povesteasca cite ceva despre Sfintul Nicolae, despre Sfintul Andrei si sa-i roage pe copii sa se gindeasca in aceasta iarna la cei care nu au. Mai exact, daca o jucarie le-a ramas mica sau s-au plictisit, sa o daruiasca din tot sufletul copiilor care nu au avut sansa lor. Proiectul a fost dus pina la capat de studentii facultatii din Sibiu. Am fost pe drumuri si toata lumea ma astepta in Bucuresti. Chiar in centrul capitalei, ca in fiecare an, ArCub organizeaza un eveniment pentru cei mici, cei mari, pentru cei care cred in Mos Craciun. Vocea imi este obosita, dar sufletul mi-a ramas tinar.
Chiar asa, cum reusiti sa acoperiti, si aici sint rautacios, distanta care devine tot mai mare pe masura trecerii anilor intre dumneavoastra si copii?
Totul este foarte simplu: atit timp cit ai fost adoptat de catre cei mici, si nu de acum, ci, iata, de peste 15 ani, nu mai ai incotro. Nu poti sa raspunzi decit cu sufletul si cu inima la inocenta celor mici. Pe copii nu poti sa-i pacalesti si nu ai voie sa ii pacalesti.
Cum va privesc: ca pe Mos Craciun sau ca Magicianul?
Nu, Mos Craciun exista, eu cred in el, si el va veni cind trebuie sa aseze darurile. Eu voi fi Magicianul. Daca o sa ma intilnesc cu Mos Craciun, o sa-i spun ca toti copiii au fost cuminti, cu siguranta el stie foarte bine ce cadouri sa le aduca si sa le puna sub brad. Dar nu trebuie sa uitam ca o scrisoare a ajuns si la pruncul Iisus, care poate l-a influentat pe Mos.
De altfel, ce-i drept, am remarcat ca lumea va striga, pe strada, „Magicianul”. Cum le raspundeti?
Da, ma striga. Magicianul e un personaj care a intrat cu „nesimtire” in casele oamenilor duminica de duminica, si atunci, chiar daca am avut probleme ca n-o sa fiu acceptat, iata ca lumea ma striga si acum Magicianul. Si cred ca asa imi va ramine numele, asa voi intra in istorie.
Simtiti ca o piedica aceasta imagine, atunci cind jucati in roluri „pentru adulti?
Nu, niciodata, nu a fost nici cind eram pe ecrane. Nici nu s-a pus problema, cred ca toata lumea a inteles acest lucru. Avantajul meu este ca, totusi, am crescut niste generatii pe care le-am obisnuit cu aceasta zona teatrala si foarte multi care au venit la Regele Lear, la Cluj, mi-au spus ca au venit la teatru pentru ca i-am influentat intr-un fel sau altul. Ceea ce inseamna foarte mult. Sigur, am facut-o inconstient. Nu am incetat niciodata, in tot acest timp, sa joc teatru pentru adulti si nici nu voi inceta. Consider ca ceea ce am incercat cu cei mici a fost doar o continuare a teatrului.
Cum ati intrat in lumea copiilor?
A fost o intimplare. Sau un accident. Mi-aduc aminte ca lucram o piesa, Mincinosul, la TVR, aveam niste colegi care venisera din teatru si care mi-au propus sa particip la o emisiune pentru copii. Mi-a placut atit de mult sa ma joc, incit dupa a doua emisiune, am facut un filmulet la Bran care se numea Spaima zeilor. Atunci redactorul-sef mi-a spus: „Nu vei mai putea scapa de aceasta imagine a Magicianului”. Eu am luat-o ca pe o gluma si iata ca sint 15 ani in care lumea imi spune Magicianul pe strada.
Ati dezvoltat si un proiect care pleaca de la combinarea celor doua universuri, copilaria si teatrul. Despre ce este vorba?
Da, se cheama Jocul de-a teatrul. Se desfasoara la Teatrul National pentru copii. Nu ma intereseaza sa merg intr-o gradinita, ci ma intereseaza sa aduc copii aici, la teatru, ca mai tirziu sa cunoasca drumul. Copiii participa activ in proiect. Am considerat inca de la inceput ca un copil nu are rabdare doar sa priveasca. Si atunci, copilul intra pe scena, el devine personajul pozitiv, iar noi, oamenii mari, sintem personaje oarecum negative.
Sinteti nascut in apropierea Craciunului. Ati declarat ca cele mai frumoase aniversari au fost pe vremea cind lucrati la televiziune, cu copii. De ce?
Pentru ca eu nu ma gindeam atit de mult la ziua mea de nastere, dar imi aduceau aminte copiii. Era o mare fericire pentru mine ca ei sa fie in preajma mea. Eu uitam ca e ziua mea si ei imi spuneau „Magi, e ziua ta”.
Mos Craciun de la Pro Tv: „Copiii nu pot fi pacaliti”
Cum ati ajuns cel mai cunoscut Mos Craciun din Romania?
Faptul nu mi se datoreaza mie, ci Pro TV-ului, care a inventat aceasta emisiune anuala ce a devenit deja o traditie – „Mos Craciun exista” – si care a impus aceasta credinta, anume ca Mos Craciun intr-adevar exista, in carne si oase, ca il puteti vedea. Aportul meu vine din citeva mici date care-l compun pe acest mos: un Mos Craciun mai hitru, mai habauc citeodata, usor de impresionat si caruia ii mai dau si lacrimile din cind in cind.
Lacrimi reale sau…
Reale. Mi s-a intimplat de citeva ori, auzind copiii la telefon. Chiar de curind, a sunat o fetita care mi-a spus ca are o singura jucarie si nici un prieten. Am intrebat-o cu ce isi umple timpul, ce face toata ziua. Iar raspunsul ei m-a lasat fara cuvinte: „Imi spal hainele si o ajut pe mama sa faca curat”. M-a impresionat atit de tare, incit mi-au dat lacrimile cind am auzit-o. E adevarat ca nu s-a vazut nimic pe ecran, pentru ca am ochelari si un machiaj corespunzator, dar asta am simtit.
Revenind la modul cum a pornit toata povestea, n-as putea sa spun exact. La un moment dat, mi s-a propus sa fiu Mos Craciun. Eu facusem pe vremuri, demult, foarte demult, inainte de a aparea Pro TV-ul, o reclama in care eram Mos Craciun. Nu stiu daca mi se trage de acolo sau nu.
Pentru ce produs era reclama?
Asta nu mai tin minte exact. Dar imaginea e importanta, nu mesajul reclamei. Si ca imagine eram, probabil, foarte aproape de un Mos Craciun pe care ni-l inchipuim cu totii. In plus, am avut si sansa de a fi actor, si atunci jonglez putin mai usor cu datele de caracter: vocea pe care o are Mos Craciun nu este vocea mea, ci o voce compusa, anumite ticuri pe care le are Mos Craciun apartin personajului, asa cum imi imaginez eu ca este el. Si probabil ca foarte multe dintre lucrurile care apar la acesta sint lucruri pe care eu mi le-am inchipuit in copilarie.
Pe de alta parte, trebuie spus ca sinteti cel mai cunoscut dintre Mos Craciuni, dar, daca citim presa, observam ca sinteti mai cunoscut drept omul de la meteo. Cum va explicati acest lucru?
E foarte bine asa, pentru ca Mos Craciun nu trebuie sa fie cineva anume. Daca personajul care apare la Pro TV e perceput, macar o citime, ca fiind Mos Craciun, inseamna ca partida e cistigata si atunci trebuie lasata asa. Misterul e bine sa ramina si sa dureze. Mi se intimpla un lucru senzational. Vin colegi si imi spun: „Uite, fiica mea are opt ani”. Atentie, opt ani! „A vazut la tv emisiunea ta si a inceput sa aiba indoieli asupra existentei lui Mos Craciun. Pina anul trecut spunea ca nu exista, dar dupa ce te-a vazut la televizor, a spus ca s-ar putea totusi sa existe.” Acesta a fost cel mai mare compliment pe care l-am primit, ca Mos Craciun este treapta cea mai inalta pe care o poti ajunge.
O intrebare cliseu: e mai greu de lucrat cu copiii?
Da, e mult mai greu. Copiii nu pot fi pacaliti. Adultii accepta conventia mai usor. Dar copiii foarte mici nu accepta sa te prostesti, sa nu fii adevarat, sa minti. Se plictisesc imediat. Eu am experienta fiicei mele, care are doi ani si opt luni, si am fost cu ea la teatrul de copii. Cind lucrurile nu erau tocmai in regula pe scena, imediat le taxa si se plictisea, si spunea ca nu e adevarat ce se intimpla acolo. E o responsabilitate foarte mare pentru actori, deoarece la aceasta virsta se creeaza anumite mecanisme in mintea copiilor si ele se vor perpetua. De aceea, trebuie sa le dai lucruri foarte bine gindite si foarte adevarate, ca joc, relatie pe scena si altele.
Dumneavoastra aveti o experienta bogata cu copii, la televiziune. Ati fost prezentatorul emisiunii „Tip-Top Minitop”, de la TVR.
Da, am facut „Tip-Top”, am facut si „Ping-Pong in familie”, am facut si niste filmulete pentru copii, pe vremuri. Cind am venit in Bucuresti, de la Arad, am venit la Teatrul pentru copii „Ion Creanga”.
Inca din momentul in care mi-am asumat aceasta conditie, a trebuit sa ma modific si eu ca actor. Pentru ca actorii din teatrele de copii sint speciali.
Un astfel de actor, daca joaca vulpea, chiar trebuie sa-l convinga pe copil ca e vulpea. Copilul, cind incepe sa capete constiinta relatiei sale cu desenul animat, cu personajele din povesti, transpune deja personalitatea umana in personajul respectiv. Pentru ca el merge si la gradina zoologica, vede ca rinocerul nu vorbeste. Dar in desenul animat, vorbeste. Accepta acest lucru, dar numai atunci cind tu, actorul de pe scena, reusesti sa-i transmiti ca esti rinocer, nu un om care se preface ca e rinocer. De asta spun ca e mai greu.
A fost optiunea dumneavoastra sa lucrati cu copiii sau asa s-au dres lucrurile?
Am venit la Bucuresti in 1990, cind s-a deschis orasul. Am venit la „Ion Creanga” in primul rind pentru ca acolo venise director Grigore Gonta, care avea un program de repertoriu extraordinar, cu spectacole senzationale. Apoi a revenit la conducerea teatrului Cornel Todea, cu care am lucrat foarte bine. Dar am facut si spectacole care nu erau pentru copii.
La un moment dat, am optat pentru televiziune. Sincer, nu a fost o dorinta a mea dintotdeauna sa lucrez cu copii, dar s-a intimplat sa fie asa. Mi-a placut acest lucru, nu m-a frustrat in nici un fel si am descoperit dupa aceea ca e un univers fabulos.
Sinteti Mos Craciun si in particular sau doar la televizor?
Da, uneori sint Mos Craciun si in particular, dar asta nu s-a intimplat foarte des.
V-a pus vreodata vreun copil in incurcatura, dintre cei care au intrat in emisiune?
De foarte multe ori. Mi s-a intimplat sa ma blocheze si citiva parinti. L-am auzit intr-o zi pe tatal unui copil soptind timbrat: „Cere, bai, imprimanta”. Mi s-a parut odios sa faci asta. Nu intelegeam ce se intimpla. L-am rugat pe parinte sa plece si sa ma lase cu copilul la telefon. Sint si parinti din astia, din pacate, parinti care fring niste visuri ale copiilor. Copilul acela avea parca patru ani si vroia probabil o masinuta sau o jucarie, in nici un caz o imprimanta.