Ioan Stoleru
Ioana Parvulescu este conferentiar universitar la Facultatea de Litere din Bucuresti, unde preda literatura romana moderna si a fost timp de 18 ani redactor la „Romania literara“. Preocuparea sa pentru Caragiale s-a concretizat in doua eseuri, In Tara Miticilor. De 7 ori Caragiale si Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale. Romanul din care ne-a citit, Viata incepe vineri, a fost tradus si in suedeza. „Este un roman despre personaje care isi inceteaza intr-un fel simbolic viata si incep o viata noua. Cred ca in vietile fiecaruia dintre noi sint asemenea momente cind ni se pare ca viata s-a sfirsit si iti supravietuiesti tie“, l-a caracterizat scriitoarea.
Attila Bartis, nascut in Tirgu-Mures, s-a mutat impreuna cu familia in Ungaria la virsta de 16 ani. Printre distinctiile sale se numara Premiul Tibor Déry, Premiul Sándor Márai, Premiul Attila József, Crucea de Cavaler a Republicii Ungare, Premiul pentru cea mai buna Carte Tradusa (SUA) si Premiul Szép Erno. Una dintre piesele sale de teatru, Romlás, a fost montata recent la Teatrul National din Iasi, sub titlul Prapadul. A citit un fragment in maghiara din Tihna, dupa care l-a lasat pe translator sa continue.
Filip Florian, autor distins cu Premiul pentru Debut al „Romaniei literare“, Premiul de excelenta pentru debut in literatura al Uniunii Nationale a Patronatului Roman, Premiul Uniunii Scritorilor pentru cel mai bun debut in proza, Premiul „Manuscriptum“ acordat de Muzeul National al Literaturii Romane, a fost tradus si in SUA, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Ciela, Bulgaria, Slovacia, Marea Britanie si Egipt. Romanul din care ne-a citit, Toate bufnitele, a fost ales cea mai buna carte a anului 2012 (beletristica) la Gala industriei de carte din Romania.
Ioana Parvulescu: „Intr-un fel, orice scriitor contribuie la rescrierea istoriei“
Doris Mironescu a subliniat faptul ca cei trei scriitori au vorbit despre afecte, despre relatii de familie, sentimentale si intr-un anume context istoric, propunind aceasta nota comuna ca tema a discutiei, lumea interioara, spatiul intim si istoria in care traim. In continuare, moderatorul i-a intrebat pe invitati daca literatura poate sa ne spuna ceva despre trecut, daca scriitorul are vreun drept sa vorbeasca despre lumea care a fost, in masura in care nu o poate face un istoric. „Are toate drepturile, asta e sansa lui, sa spuna ce-i da prin minte si are libertate absoluta de a se juca cu povestile in ce fel vrea el. Iar un fundal istoric exact pe care oricine il poate recunoaste poate oferi credibilitate unei povesti inchipuite, inventate. In rest, e o chestie de obsesie. Daca nu iei o tema in brate, dar la trinta, daca nu te obsedeaza, altfel nu-i vad sensul“, a marturisit Filip Florian. Acesta s-a mai referit la cartea Tihna a lui Attila Bartis, spunind ca a fost tratata drept cartea emblema a literaturii maghiare a desprinderii de comunism, fara sa aiba povesti despre respectivul trecut. Ioana Parvulescu este de parere ca la cartile bune nu-ti dai seama ce e realitate si ce e fictiune. „Se amesteca atit de bine lucrurile si de multe ori fictiunea pare mai buna decit realitatea“, a completat autoarea, concluzionind ca, intr-un fel, orice scriitor contribuie la rescrierea istoriei. In opinia lui Attila Bartis, scrisul este una dintre luptele pentru afirmarea libertatii, iar persoana care scrie trebuie sa se intoarca in propriul trecut, sa se invinga si sa isi cunoasca cit mai bine povestile din trecut, astfel incit aceste experiente sa caracterizeze persoana care isi asterne slova.
Dupa ce Ioana Parvulescu a marturisit ca „meseria romancierului e viata, pentru ca trebuie sa fie atent la viata si din ea isi face cartile“, discutia s-a orientat spre etica povestitorului. Attila Bartis a amintit astfel despre cum un pasaj din Apocrifele lui Lazar, o carte a sa, a determinat un calugar franciscan sa iasa din congregatia din care facea parte. Filip Florian a inchis discutia, adaugind ca in momentul in care un scriitor se gindeste dinainte la ce va crede cititorul, triseaza.