Plecind de la scenariul lui Ioan Antoci, distins cu Premiul Krzysztof Kieslowski la una din editiile trecute ale atelierului european de scenaristica ScriptEAST (si rescris de catre regizor impreuna cu Gabriel Gheorghe), filmul il readuce pe ecrane pe Victor Rebengiuc intr-un rol imposibil de separat de Morometii. Si nu e doar faptul ca orice rol de taran (va) face Victor Rebengiuc in cinema, spectatorul isi va aminti mereu de filmul lui Stere Gulea, ci sint si cele citeva trimiteri reverentioase vizibile pe care Ciinele japonez singur le face. De pilda, atunci cind personajul lui Victor Rebengiuc, nea Costache, iese in tinda si ii striga vecinului de la poarta, interpretat de Costica Draganescu: „N-am!“, toata lumea stie unde bate – desi nu e „fonciirea“, ci niste bani de imprumut pe care vecinul ii vrea „pina miine“.
Nea Costache e genul de personaj care iti merge la suflet fara prea multe vorbe. Jurgiu, directorul de imagine Andrei Butica si scenografa Cezara Armasu construiesc in jurul lui o lume linistita si ocrotitoare, un sat de azi cu citeva centre de interes (primaria, circiuma), multa verdeata, freamat de frunze si lumina placuta, in ciuda prapadului care tocmai a trecut. E nevoie de ceva timp pina sa intelegem ca nea Costache nu e uricios cu vecinii care vor sa-l ajute, ci demn, si ca gospodaria fara curent in care sta nu e a lui. Filmul incepe dupa ce „sfirsitul lumii“ a avut deja loc – niste inundatii care i-au luat pe sus si nevasta si gospodaria, lasindu-l vaduv si sarac. Prima parte a filmului e mult mai reusita decit a doua. Descriptiva, ea incepe dupa inundatie (primul cadru, panoramic, ne arata un cimp plin de apa si niste oameni incercind sa mai salveze ceva dintr-o gospodarie distrusa) si alatura fragmente disparate ale existentei eroului, topite in existenta satului. E ceva de film documentar in minutiozitatea spontana (sic!) cu care regizorul schiteaza universul personajului si e mult respect in felul cum se apropie de tragedia lui. Din dialoguri putine si gestica retinuta, Victor Rebengiuc construieste un personaj care isi poarta crucea cu demnitatea fireasca a taranului care le duce pe toate – bune si rele, asa cum i le da Dumnezeu.
In partea a doua sosesc rudele
Cind fiul Ticu (Serban Pavlu), cumnata Hiroko (Kana Hashimoto) si nepotelul Koji (Toma Hashimoto) vin taman din Japonia, povestea se muta pe relatiile de familie. Costache si Ticu nu s-au prea inteles, nici nu au tinut legatura, iar acest moment trist e un bun prilej pentru a lega ce se mai poate lega. Aici, povestea nu mai convinge, iar daca se ciocnesc si civilizatiile, chiar ca nu e timp sa le rezolvi pe toate… Desi fac ceea ce trebuie, actorii nu reusesc sa insufleteasca pauzele din scenariu, dar filmul te tine datorita simpatiei cu care isi trateaza personajele. Sint lucruri nespuse care ar trebui spuse si parca nimeni nu face tot ce ar trebui facut, desi, pina la urma, lucrurile reusesc sa se lege ca la cinema, dupa o cauzalitate care tine si de bunele intentii ale realizatorilor. Fata de alte filme ale unor cineasti de virste asemanatoare, Tudor Cristian Jurgiu rezolva conflictul dintre generatii intr-un mod aproape intentionat brutal si printr-un optimism funciar care n-ar putea avea radacina in povestea in sine, cit mai degraba intr-o „declaratie de intentie“. Una peste alta, dupa Ciinele japonez ramii mai degraba cu o amintire sinestezica legata de prima parte a lui, decit cu, pardon de expresie, o concluzie sau un mesaj.
In acest timp, Keanu Reeves…
…se facea ca debuta si el ca de regizor. Ucigas cu suflet pur/The Man of Tai Chi, un proiect de care a tot tras in ultimii ani (mai ales cautindu-i finantare), e atit de prost incit s-a iesit din sala si la vizionarea de presa. Pastrindu-si rolul negativ (prin definitie mai palpitant decit celalalt), Keanu spune o poveste in care combina clasicul Fight Club cu filmele de arte martiale. Comisia de rating ar trebui sa introduca o noua avertizare: „Nerecomandat spectatorilor neinsotiti de prieteni“. Daca nu ai cu cine „te ride“, n-are nici un farmec.
Ciinele japonezde Tudor Cristian Jurgiu. Cu: Victor Rebengiuc, Serban Pavlu, Kana Hashimoto
Ucigas cu suflet pur/The Man of Tai Chide Keanu Reeves. Cu: Tiger Hu Chen, Keanu Reeves, Karen Mok