Lucian Dan Teodorovici: De-aici incolo totul conteaza
In urma cu citiva ani, mi-e greu sa stabilesc acum reperul clar, ma aflam intr-o camera de hotel cu Dan Lungu si Florin Lazarescu, prietenii mei scriitori, undeva in strainatate, invitati fiind la un festival literar. Si ne-am trezit vorbind „aiurea“ – abia acum, dupa incheierea primei editii a FILIT, ghilimelele devin obligatorii. Vorbind „aiurea“ despre un mare festival care ar putea avea loc in Iasi. Vorbind „aiurea“ despre cum am putea aduna aici scriitori mari si traducatori importanti din Romania si din toata lumea. Vorbind „aiurea“ despre un public care ar fi nerabdator sa participe la evenimente literare. Vorbind „aiurea“ despre Iasi ca despre o reala capitala culturala. Era o seara in care asemenea ginduri „aiurite“ s-au potrivit si n-au parut deplasate. Dupa aceea insa, au venit reticentele. Din diverse parti, apoi chiar si intre noi. Din fericire, o idee, odata pornita, isi creeaza propriile resorturi pentru a rezista. Iar atunci cind ei, acestei idei, i se alatura comunitatea locala, prin Consiliul Judetean, cind ei i se alatura oameni precum cei care au format apoi asa-numita „echipa FILIT“, cind ei i se alatura incredibilii voluntari (e nedrept spatiul tipografic, care nu-mi permite sa spun toate numele acestor prieteni extraordinari), cind totul prinde un contur tot mai clar, inceputul chiar nu mai conteaza. Conteaza acele cinci zile de FILIT, primele cinci zile de FILIT. Si conteaza bucuria, sarbatoarea. Si conteaza sa poti exclama, la final, uluit si incintat: 15.000 de spectatori au venit alaturi de literatura, vreme de cinci zile?! Iar de-aici incolo totul conteaza.
Radu Pavel Gheo: O oaza de cultura si normalitate
Privind (deja) retrospectiv, FILIT mi s-a parut o oaza de cultura si normalitate intr-o Romanie anomica si dezorganizata. Cumva, regret ca nu pot evalua festivalul detasat, din afara. Ca invitat insa, am trait intens vreme de cinci zile, prins intr-un valmasag de intilniri cu scriitori de forta, cititori pasionati si avintati (multi, foarte multi tineri) si cu traducatori de prima mina, veniti din strainatate, excelenti cunoscatori ai limbii si culturii romane. In ceea ce-i priveste pe scriitori, n-am simtit nici o clipa vreun conflict intre generatii. Mi s-a parut ca in aceste cinci zile Iasul a fost un regat al artelor si literelor, unul pe care scriitorii il viseaza adesea, fara mari sperante – desi acum am vazut ca se poate. Macar pentru o vreme. M-au impresionat organizarea „nemteasca“, fervoarea discutiilor, inalta tinuta a lecturilor si a spectacolelor artistice, competenta uluitoare a traducatorilor invitati, entuziasmul voluntarilor (o frumusete!), vremea superba, de vara indiana, parca pregatita anume pentru festival.
Nu m-a necajit nimic. Poate doar ca totul a trecut asa de repede.
Luiza Vasiliu: Un eveniment asa cum si l-au imaginat
„Ce frumos e orasul asta! E viu, si cosmopolit, si prietenos, am auzit pe strada oameni vorbind in franceza, in italiana, in spaniola, nu mi-a venit sa cred“, mi-a spus un prieten. „E o placere sa te plimbi prin Iasi, e si vremea asta si parca si lumina e alta“, mi-a spus alt prieten. „Fantastic, ati reusit sa umpleti un teatru intreg, au venit oamenii ca sa asculte o discutie despre literatura“, mi-a spus un scriitor. „Am fost azi la o intilnire cu elevii. Ce copii destepti, citisera cartea, mi-au pus niste intrebari care m-au lasat masca“, mi-a spus o scriitoare. „Pe mine nu ma intereseaza daca v-a fost greu sa organizati festivalul asta. Pentru ca, daca v-a fost greu, nu se vede si asta conteaza, de fapt, totul merge firesc, parca Iasul ar fi fost facut pentru un festival ca FILIT-ul“, mi-a spus o traducatoare. „Aaa, eu am zis de nu stiu cind ca FILIT-ul o sa fie TIFF-ul literaturii si uite ca nu m-am inselat“, mi-a spus o jurnalista. Si apoi multumiri, foarte multe multumiri, pentru aceasta prima editie a festivalului, ca si cum lumea ar fi asteptat de mult un asemenea eveniment si-acum ar fi bucuroasa ca-l primeste in sfirsit, exact asa cum si-l imaginase.
Florin Iorga: Incaltamintea corecta
Morala unei vechi povesti spune ca atunci cind iti arunci de citeva ori pe geam o veche pereche de papuci, iar acestia ti se intorc de fiecare data, inseamna ca destinul incearca sa iti spuna ceva. Si, mai ales, ca ai face bine sa il asculti, daca preferi sa iti mearga bine. Cam asa s-a intimplat si cu implicarea mea in bucataria FILIT.
Nu stiu cum s-a facut dar, desi am parasit „Suplimentul de cultura“ si, odata cu el, si industria editoriala, tot m-am trezit in mijlocul evenimentelor. O fi fost din cauza prieteniilor care nu au incetat sa ma lege de zona cartii. M-o fi recomandat experienta celor sapte ani in care am fost secretar general de redactie al „Suplimentului“. Sau poate ca baietii din conducerea echipei n-au gasit pe altcineva disponibil? In fine, cert este ca, dupa ce am insurubat o mapa de presa, un banner si un catalog, m-am trezit in brate cu „fonctia“ de secretar general de redactie al unui ziar care nu exista: „Cotidianul FILIT“. A trebuit sa il croiesc si pe acesta, pentru ca apoi – cu titlul de al doilea job – sa ma asigur citeva nopti la rind ca dimineata iese la ora corecta din tipografie. Credeti-ma pe cuvint, n-a fost deloc usor. Insa si satisfactia a fost pe masura. O sa rideti, pentru ca o sa va aduca aminte de gargara corporatista, insa am avut sentimentul acela de „to be part of something big“. Iar asta nu face decit sa ma convinga sa ma implic si la anul. Desigur, daca voi fi poftit din nou.
Imi place sa cred ca FILIT-ul este perechea de papuci la care nu trebuie sa renunt.
Alex Savitescu: De ce pot sa zic: „I Can FILIT“
Madlena pasiunii mele pentru carte e un gemulet mic, dintr-o incapere a Universitatii „Cuza“. Astazi se cheama Seminarul „Gheorghe Ivanescu“, acum 28 de ani nu avea nici un nume, dar gazduia citeva mii de volume. In 1985, maica-mea fusese mutata cu serviciul, printr-un „intelept“ ordin al Elenei Ceausescu, din Radiodifuziune direct in biblioteca Facultatii de Litere. Drama adultului dezradacinat, bucuria mea de vreo patru ani de-atunci inainte. Lumea fictiunii e cea mai mare placere pe care o poate avea un pusti de scoala primara, care de-abia descopera lumea, cind se duce „la mama la serviciu“. Mie mi s-a oferit atunci un „gugal“ plin de praf, cu carti aliniate pina-n tavan, la care ajungeai catarindu-te pe o scara. Am invatat sa folosesc si scara, si cartile dintr-o incapere semi-intunecata. Una cu un singur loc pentru lectura: geamul ala de 40 de centrimetri latime ori 80 de centimetri inaltime.
Mi-a venit sa rezum mica mea patanie biografica pentru ca zilele trecute am retrait bucuria literaturii, cum n-o mai facusem din anii aia de inceput. Cea mai mare chestie pe care o poate face un adult este sa se bucure ca un copil. Asta am simtit la prima experienta FILIT. Asa i-am vazut si pe membrii „trupei de soc“. De aceea, ii somez si ii indemn sa fie niste adulti responsabili: sa vina la anul in fata cortului de la Palat echipati in pantaloni scurti. Papionul din serile de gala e optional. Se aude, Dan Lungu? 🙂
Florin Irimia: Timpurile sint de partea noastra
Spre deosebire de Lucian Dan Tedorovici, Florin Lazarescu si Dan Lungu care au visat la acest festival de literatura, eu l-am visat propriu-zis, cum la fel am visat si prezenta mea intr-insul. Din primul vis, pe care l-am avut prin martie, nu mai tin minte prea multe detalii, cu exceptia unei scene frumoase, pe care se urcau tot mai multi oameni. Tin minte insa sentimentul covirsitor de bine cu care m-am trezit, sentimentul ca eram martorul la ceva important care se petrecea acolo. In al doilea vis, mai recent, vorbeam cu Lucian Dan Teodorovici si m-am trezit rizind. A doua zi, Lucian m-a sunat si m-a intrebat daca as vrea sa fac parte din echipa organizatoare. Am zis da pe loc si atunci mi-am amintit ca in vis chiar despre asta vorbeam, iar risul provenea de la bucuria includerii in proiect.
Dincolo de visele mele premonitorii, faptul ca festivalul a iesit de vis nu se datoreaza decit echipei devotate care s-a ocupat minutios de fiecare aspect al organizarii, si au fost, credeti-ma, foarte multe lucruri de organizat. Poate unii se vor intreba, sau deja s-au intrebat, cum a reusit o echipa atit de mica pina la urma sa puna la punct atit de multe detalii? In zilele festivalului, am avut ajutor din partea voluntarilor, carora deja le-am multumit pentru implicare si efort. Dar pina atunci? Cred ca un singur lucru: dorinta enorma de a face ceva cu adevarat important, dincolo de proiectele individuale ale fiecaruia, de a pune Iasul pe harta culturala a Europei in adevaratul inteles al acestei situari. Daca am reusit sau pentru cita vreme am reusit, numai timpul o poate spune, dar sint convins ca macar de data asta, ca sa-i parafrazez pe cei de la Rolling Stones, timpurile sint de partea noastra.
Anca Roman: FILIT mi-a aratat cit de multi sintem noi, cititorii
FILIT nu e dovada ca Iasul e la fel de bun ca Bucurestiul, ca e la fel de citit si de civilizat sau ca are replici pe care si le-a tot reprimat vreme de multi ani. Iasul nu e in defensiva si nu, FILIT nu este termen de comparatie. Festivalul nu a aparut de dragul concurentei, pentru ca – nu intimplator – acest stadiu s-a consumat deja. FILIT nu inseamna iesirea din provincialism a Iasului, nu e un argument, ci e o stare de degajare intelectuala, ce nu poate sa fie decit insemnul unei maturitati si al unei independente culturale depline. Odata cu FILIT nu mai e nevoie de nici o demonstratie, ci doar de trait pe cit de expresiv ne vine sa o facem.
Sa nu fi fost FILIT si sigur imi pierdeam inca mult timp intrebindu-ma daca voi mai da de oameni convinsi pina la capat de literatura, dincolo de cei care m-au obisnuit deja cu remarcile lor privind dependenta de lumea fictionala. Voi fi mai atenta insa de acum incolo la discutiile din autobuz – cine stie ce Salinger va pica intre doua vorbe sau ce Nabokov va aluneca intre doi oameni?! –, pentru ca mi-e clar ca literatura a venit printre noi. De aceea, stiu ca nu vom fi prea curind in pericolul unui soi de snobism intelectual, care ne-ar incuraja sa ii credem pe altii mai putin cititi decit noi, mai putin intelegatori, mai evazivi. FILIT mi-a aratat cit de multi sintem noi, cititorii.
Ioan Stoleru: Iesenii si-au platit una dintre datorii fata de oras
Festivalul International de Literatura si Traducere e genul de eveniment care ti-ar placea sa se intimple nu doar cinci zile, ci intreg anul. Cred ca ar fi placut si benefic pentru elevi, studenti, oameni de toate virstele, cititori si scriitori deopotriva sa aiba mereu o „casa“, asa cum a fost Casa FILIT, unde sa se intilneasca si sa discute. Ar duce si la cresterea vinzarii de carte, dar mai ales si mai important la o mai buna relationare si intelegere intre scriitor si cititor.
Unul dintre lucrurile care m-au impresionat placut la acest festival a fost cit de bine i s-a potrivit Iasului, ca o manusa. In sensul ca nu simteai ca ceva e diferit, neplacut, cum se intimpla de Zilele Iasului, dar stiai ca e acolo. Asta si datorita unei organizari bine gindite si puse la punct, dar si faptului ca orasul mereu a facut casa buna cu cartea.
Desigur, sint multe de invatat din aceasta prima editie care-mi place sa cred ca va deveni si-o traditie, insa cred ca ideea principala cu care vor ramine cei care privesc situatia in ansamblu e ca Iasului i s-a facut in sfirsit o dreptate. Orasul merita festivalul asta.
Corina Gologot: Se poate fara somn, dar fara FILIT nu
Imi era dor de FILIT. Asta se intimpla chiar inainte sa inceapa. Eram aproape sigura ca cele cinci zile de festival vor zbura prea repede. Si asa a fost. In prima dimineata de dupa FILIT am trecut prin fata Palatului Culturii si am vazut cum se demonta Casa FILIT. Mi-am spus atunci ca nu e posibil, ca FILIT-ul e prea mare ca sa aiba ceva provizoriu. In nebunia noastra, mai multi din echipa am gindit la fel. Zilele acestea tot glumeam intrebindu-ne daca nu cumva putem avea un cort permanent si sa fie al nostru. Din pacate, va trebui sa asteptam pina la anul.
Cu nostalgie, inca imi asez in minte amintirile de la festival, inca ma uit la fotografii, inca dau share articolelor din presa. Inca nu-mi vine sa cred ca am stat linga o echipa prea buna pentru a fi numita provinciala, inca nu-mi vine sa cred ca am avut aproape scriitori-invitati, care, la ei acasa, fie ca e America sau Ucraina, sint vinduti in milioane de exemplare.
Inca mai aud felicitari (!) din partea profesorilor de la facultate si inca mai savurez cite o cafea buna din partea voluntarilor, care mi-au devenit prieteni. Inca mai cred ca se poate fara somn, dar fara FILIT nu.
FOTO: Remus Susanu