De unde aveti un reportofon asa mic? Se gasesc aici de cumparat? O sa-i fac o poza. Obisnuiesc sa inregistrez tot felul de idei, iar acesta e mic si practic. Are si microfon?
Da, si e foarte fidel. Sinteti in plin turneu de promovare cu La vie d’Adèle: Chapitre 1 & 2. Sint plicticoase aceste interviuri pe care le dati unul dupa altul?
Uneori sint foarte placute pentru ca imi dau posibilitatea sa cunosc oameni interesanti.
Cei mai multi pun, probabil, aceleasi intrebari.
Nu neaparat. Chiar daca seamana, intrebarile nu sint formulate la fel si in acelasi context. Imi place sa vad oameni noi si tratez interviurile ca pe o sedinta de casting. Vezi multa lume si, la un moment dat, apare cineva care iti ia ochii. Nu are legatura cu nationalitatea – american, francez sau roman –, ci tine de personalitate. Nu are legatura nici cu agresivitatea sau cu gentiletea respectivului jurnalist, ci tine de structura fiecarei persoane in parte.
Vi s-a intimplat sa cunoasteti jurnalisti pe care i-ati fi putut folosi in vreun film?
Da, mai ales ca jurnalistii sint de multe ori actori profesionisti. (Ride.)
Credeti? Adineaori discutam cu niste colege care erau speriate sa va cunoasca. Auzisera ca puteti fi dificil.
Asta e o inventie.
Spuneti ca doriti ca filmele dvs. sa nu arate ca-n viata, ci sa fie viata, dar nu credeti ca ramine mereu ceva ascuns in spatele celui mai fidel realism?
Sigur, omul e un mister. Ramine mereu ceva ascuns, plamadit din emotii si senzatii. Expresiile, in schimb, nu sint ascunse. Nu ma deranjeaza faptul ca nu pot arata absolut tot. Ce nu imi place, in schimb, e sa pretind ca arat. Nu-mi plac mastile, imitatiile, falsurile. Fac tot ce e posibil pentru a evita aceste lucruri. Nu am o reteta, incerc si eu.
Acest proces incepe, banuiesc, cu alegerea subiectului, continua cu scrierea scenariului, apoi cu castingul. Ce cautati intr-un actor?
Generozitatea, libertatea de spirit, libertatea, indrazneala, curajul.
Libertate de spirit inseamna si intelepciune, inteligenta?
Nu pot judeca inteligenta cuiva, nici intelepciunea, dar pot vorbi despre generozitate si libertate interioara.
Aveti nevoie sa lucrati cu actori inteligenti sau inteligenta e o piedica in colaborarea cu actorul?
Nu stiu. Lucrul de care am nevoie e sa simt persoana respectiva. Atractia aceasta e dificil de explicat. Cu cit exista mai multa alchimie intre mine si actor, cu atit imi e mai de folos.
Ce va urma dupa acest film provocator? Veti impinge indrazneala mai departe sau va veti retrage in povestea lui Héloïse si Abélard care am auzit ca va preocupa? De fapt, asta era ultima intrebare, dar nu m-am putut abtine.
Nu va grabiti, este timp. Nu avem limite pentru interviu. Am atitea filme in cap incit nu imi ajunge o viata sa le fac pe toate, nici macar pe DV. Si cind ma gindesc ca n-o sa am timp pentru toate…
De aceea Adèle…are trei ore?
Nu, asta e ritmul meu. (Ride.) Dar nu caut sa provoc, ci sa arat ceea ce consider ca e frumos, sperind ca spectatorul va impartasi aceeasi emotie cu mine. Daca La vie d’Adèle… e provocator, va asigur ca nu mi-am propus-o. Despre Héloïse si Abélard am chiar mai multe scenarii. Nu spun ca va fi un film realist, ci unul care va reprezenta viziunea mea asupra lucrurilor care s-au intimplat – si nu neaparat a povestii lor de dragoste, pentru ca sint si alte elemente.
Religia?
Ma intereseaza foarte mult spiritul celor doua personaje. Amindoi au fost niste oameni cu totul iesiti din comun, extraordinari. E suficient sa citesti scrisorile pe care si le-au scris. E ciudat ca ma intrebati despre ei pentru ca in Franta aproape nimeni nu stie de Héloïse si Abélard, si nimeni dintre tineri. Serios! De altfel, nici nu s-a mai facut in Franta vreun film despre ei. Au facut americanii unul in anii ’80, foarte subtire de altfel. Deci riscul nu e prea mare… (Ride.) Exista opere in germana, multe carti aparute in Germania, Anglia sau SUA, dar foarte putine carti in Franta.
Veti folosi actori neprofesionisti?
Depinde cum se vor potrivi cei doi interpreti. Nu resping nici ideea de a lucra cu actori profesionisti.
La un neprofesionist aveti orgoliul de a-l fi descoperit si cizelat?
Chiar si cind e actor profesionist am acest orgoliu, orgoliul de a-l fi scos din ce a mai facut pina atunci. Asta daca e deschis, pentru ca sint si actori care au blocaje.
Va deranjeaza mult sa vedeti ca cele doua actrite din Adèle…vi s-au pus acum impotriva?
Doar una dintre ele se afla in aceasta situatie. Unul dintre colegii dvs. din presa mi-a spus azi ceva interesant: ca Léa (n.r.: Léa Seydoux) respinge acum munca la film pentru ca, din pricina educatiei si a mediului in care traieste, nu adera la personaj.
De ce nu l-a respins in timpul filmarilor?
S-a intimplat de-abia acum pentru ca a vazut pe ecran o imagine care a facut-o sa se simta inconfortabil.
Dar n-a avut aceasta respingere la Cannes, ci patru luni mai tirziu.
Poate pentru ca trecutul ei, mediul in care traieste, influentele persoanelor din preajma ei au facut-o sa adopte aceasta atitudine.
De ce nu sinteti suparat si pe Adèle Exarchopoulos?
In primul rind pentru ca e foarte tinara si nu judeca la fel ca Léa. Nu e un copil rasfatat.
Cred ca acest scandal va vinde filmul.
Eu nu cred si va asigur ca nu este asa. Un film trebuie vazut pentru ceea ce este. E pacat ca acum, in momentul premierei, nu pot fi martorul bucuriei din jurul filmului. Nu este un sentiment prea placut.
De aceea ati reactionat si dvs. un pic cam dur?
Putin, da. Dar inca nu m-am linistit.
O sa treaca.
Sper.
E adevarat ca lucrati la o versiune cu 40 de minute mai lunga?
Da, cred ca o sa fie mai interesant asa. Simt nevoia sa imi retusez toate filmele. Aceste 40 de minute contin scene frumoase care trebuie sa se regaseasca in film.
Inclusiv 20 de minute de sex (n.r.: prima varianta contine mai multe secvente de sex, printre care una de 10 minute)?
Nu! (Ride.) Daca ar fi continut sex, le-as fi pus de la bun inceput. Dar pe DVD as putea monta numai scenele de sex si as obtine doua ore – iar lumea nu se va uita la film decit pentru sex!…
In Franta reactiile sint cele pe care le doreati?
Reactiile au fost foarte epidermice. Sint multi cei asupra carora filmul actioneaza vreme indelungata, ceea ce mi se pare interesant. Sint multi cei care imi scriu marturisind ca au visat filmul sau ca au visat personajele, sau ca si-au adus aminte de prima lor dragoste – chiar si de suferinta provocata de faptul ca n-au fost iubiti asa cum doreau. Speram ca filmul sa placa oamenilor si sa ii faca sa reactioneze, dar nu am prevazut ca reactiile negative vor fi si ele la fel de puternice.
Latura sociala e foarte apropiata de cea sentimentala. Exista aceasta latura sociala si in romanul grafic de la care ati plecat?
Nu. Personajul lui Adèle era complet diferit. Banda desenata era mai ales un manifest militant si am folosit-o ca pe o sursa de inspiratie, adaptind-o liber. Personajele, ca si povestea, nu au ramas aceleasi. In banda desenata se si murea. Intr-un film pui ceea ce doresti sa exprimi, iar diferenta sociala e ceva ce ma preocupa, in special diferenta din dragoste. E o realitate care ma afecteaza, dovada ca diferenta sociala dintre Adèle si Emma care, intr-o poveste de dragoste creeaza o ruptura, in crearea unei opere artistice duce de asemenea la o ruptura.
Adèle si Emma au acest sentiment de excludere care e si social, nu doar sexual, iar ascensiunea sociala e ferm atasata evolutiei sentimentale.
Personajul Emmei e mult mai conditionat de codurile mediului. Ea este intr-o masura mai mare prizoniera mediului din care provine, pe cind Adèle e mult mai libera. Adèle suporta consecintele mediului din care provine prin intermediul privirii Emmei, dar ea nu are probleme cu mediul social al Emmei. O ia pe Emma asa cum e. Emma e cea care o respinge pe Adèle.
E interesant pentru ca s-ar parea ca reactiile dvs. fata de cele doua actrite urmeaza proiectiile pe care le aveti pe personajele lor.
Nu e o proiectie, ci o realitate. Filmul e o proiectie. Ceea ce se petrece in afara lui raspunde foarte puternic ideii de separare sociala, de ruptura sociala.
In Tunisia sinteti integrat mediului de acolo sau sinteti vazut ca un francez care a facut un film cu lesbiene?
Tinerii de acolo au un spirit mult mai liber decit institutiile si clasa politica. Sint mult mai inteligenti, mai liberi si mai destupati. Daca voi arata filmul in Tunisia? Ce sa zic, el se vede si va fi vazut… (Ride.) E de la sine inteles (n.r.: regizorul sugereaza ca filmul poate fi piratat de pe internet).
Cum va simtiti in mediul cinematografic francez?
Imi vine sa spun ca ma simt nelalocul meu peste tot – in Tunisia, in Franta… Cred ca e un lucru care imi este propriu. Daca sa te simti nelalocul tau peste tot e ca si cum te-ai simti in largul tau peste tot, adica in regula cu tine insuti – atunci da, cu asta sint de acord. Ma gestionez destul de bine. Ce e dificil e sa traiesti in mijlocul oamenilor. Mediul cinematografic francez nu il cunosc si nu il frecventez. Tehnicienii cu care lucrez au inceput sa lucreze alaturi de mine, iar actorii pe care ii folosesc sint adesea debutanti.
Va pare rau ca ati debutat in regie la 40 de ani?
Am asteptat mult pina sa debutez. Am fost si sint suparat pe CNC-ul francez care pretinde ca ii ajuta pe tinerii cineasti. Pe mine m-a facut sa astept mult si m-a ajutat atit de putin, chiar si la acest film. De fapt, la acest film nu m-a ajutat chiar deloc.
Nu i-ati spus nimic doamnei Bredin, directorul CNC, mai ales ca ati intilnit-o in aceste zile si la Bucuresti?
Nu as fi avut ce sa-i spun in afara de a o pune in fata adevarului a ce reprezinta CNC-ul pentru mine. Dar sint prea politicos pentru a face acest lucru. Nu cred ca e vorba de mine, ci asta e revelator pentru un sistem care functioneaza prost.
Deci vi se pare ca ati pierdut timpul pina la 40 de ani?
Sigur ca da.
Care sint primele amintiri pe care le aveti de la virsta de 6 ani, cind ati ajuns din Tunisia la Nisa?
Imi amintesc chilotii invatatoarei. Serios. Aveau culoarea roz si erau un pic transparenti. Asta se petrecea intr-o vreme cind se purta un gen de chiloti… Sinteti tinara, dar o sa va desenez: aici era fusta, iar chilotul depasea lungimea fustei si era bordat de dantela. Iar cind scria la tabla… Nu, nu va pot spune cum o chema, e o doamna in virsta acum.
Totusi, asta nu e prima mea amintire din Franta. De fapt, cea dintii si cea care m-a impresionat cu adevarat a fost cind, odata ajunsi la noua noastra casa, am intrat in liftul strimt, iar eu am crezut ca acolo urma sa locuim si m-a lovit claustrofobia. A doua amintire a fost balconul apartamentului nostru, care era foarte inalt. Deci primele mele amintiri din Franta au fost claustrofobia, ameteala si chilotii invatatoarei. Chilotii erau refugiul meu. Intotdeauna ma asezam in primul rind ca sa o privesc pe doamna Mathias, voila…
Reclama inedita
Aflat in plin turneu de lansare in lume, Adèle: Capitolele 1 si 2 beneficiaza de o reclama inedita: in luna septembrie, cele doua interprete ale toridei povesti de dragoste semnate de Kechiche, Adèle Exarchopoulos si Léa Seydoux, au apucat sa spuna intr-un interviu dat in SUA ca regizorul le-a tratat „oribil“ si ca, desi genial, a fost un adevarat tiran pe platou (asta dupa ce si sindicatul tehnicienilor se plinsese ca filmarile au tinut de doua ori mai mult decit trebuia). Presa din intreaga lume a luat foc, iar Kechiche a pus o mina de paie peste el declarind ca Léa Seydoux (nepoata patronului companiei Pathé) nu e decit un copil rasfatat si ca ea l-a batut la cap s-o ia in film, desi el banuia ca nu s-ar fi descurcat. (Nimic despre Exarchopoulos, care provine dintr-un mediu muncitoresc.)
Galerie foto
.jpg)
.jpg)
