Dramaturgia brechtiana nu este foarte ingaduitoare cu regizorii si actorii, teatrul epic impunind rigori ce vin din celebrul efect de distantare, asa ca, de cele mai multe ori, abordarea scenica devine modalitate de a demonstra intelegerea organonului brechtian, atit de detaliat exprimat in manualul propriu de poetica teatrala si montarile realizate de Brecht insusi. Chiar in asemenea conditii, dintr-un punct de vedere limitativ, regizorul Alexandru Dabija a imaginat solutii scenice inspirate, pentru o mizanscena cu amprenta. Optiunea repertoriala e cit se poate de potrivita pentru TGST: un autor german, o trupa rodata in diverse stiluri interpretative, prin workshopuri si colaborari cu regizori importanti, foarte diferiti ca metoda de lucru, care au gasit in micul, dar vajnicul teatru timisorean de expresie germana un teren artistic fertil, propice unui asemenea proiect. Lui Dabija i-au fost alaturi colaboratori de talie egala, intr-o echipa exersata deja in colaborari anterioare: scenograful Dragos Buhagiar, coregraful Florin Fieroiu, triada aceasta, cel de-al treilea, de fapt primul fiind Dabija insusi, dovedind o creativitate aparent infinita. Autentic brechtian, spectacolul are citeva linii care il individualizeaza, care ii dau forta si atractivitate estetica.
Dinamica scenica
Dinamica scenica vine in primul rind din jocul actorilor, din mecanismele invizibile ale acestui mic ansamblu care da de fiecare data noi probe de functionare impecabila si spre care ar trebui sa priveasca, si nu numai sa priveasca, ci sa ia si notite, multe alte trupe din tara. Har, disciplina profesionala, buna masura in rol, acord fin in relatia cu partenerii de scena, mentinerea constanta a ritmului pe tot parcursul spectacolului, controlul vocalitatii, corporalitatii, care sint fara cusur, acestea ar fi, in citeva cuvinte, calitatile care individualizeaza trupa TGST din acest moment. Pentru exersarea vocalitatii, de pilda, actorii de la TGST au, pe model european, un antrenor de voce, asa cum la Royal Shakespeare Company, pentru fiecare noua productie exista un voice coach, acel expert care se ocupa doar de partea vorbita in scena, pronuntie, accente, pauze, respiratie etc., de acest algoritm atit de complicat in esenta lui de a spune un text in scena.
Cind zic dinamica ma refer si la acel crescendo vital in orice productie, care trebuie sa evolueze spre un punct culminant si sa descreasca, atit pe ansamblu, cit si pe momente, un crescendo care sa mentina receptarea activa de la inceput pina la final, evitind caderile de ritm, acele burti nefaste care, la vizionare, pierd atentia privitorilor in favoarea altor zone de meditatie, dar si supraaglomerarea. Meritul acestui crescendo e deopotriva al lui Florin Fieroiu si al interpretilor.
In Nunta micilor burghezi, dinamica e data si de coregrafia obiectelor de mobilier, imaginata riguros si executata ca la carte de actori. Nu-i un simplu truc care iti aminteste cu placere de gagurile din filmele comice vechi, e un element cu putere semantica, intrucit indica discrepanta, constrastul dintre aparenta si esenta unei lumi, mic burgheza, de scapatati carora veniturile banesti nu le-au schimbat stilul de viata, nu le-au adus si maniere. Mic burghezii acestia ramin intr-o zona vecina cu trivialitatea, cu primitivismul gastronomic, al mincatului si bautului excesiv si al sexului instinctual. Mobila pe care a construit-o Mirele cu grija, trudind singur cinci luni, interval dezvaluind nemilos pacatul, prin rotunjirea evidenta a burtii Miresei, care a cedat poftelor viitorului sot ce nu a mai rabdat pina in noaptea nuntii, se dezarticuleaza odata cu mica lume adunata la o nunta ce degenereaza intr-o serbare aproape orgiastica. Spre deosebire de montarea de la Iasi cu O noapte furtunoasa, de-acum citiva ani, unde Dabija a scapat friiele trivialitatii, aici controlul granitelor dintre „cu perdea/fara perdea“ e ferm, sexualitatea bruta ca barometru al apetentei personajelor pentru exces fiind sugerata mai discret, printr-un accent in fraza, o atitudine scenica, un gest, un dans etc.
Umorul grotesc si atentia la detalii
Nunta micilor burghezi e un spectacol cu umor. Textul de tinerete al lui Brecht trage spre grotesc, registru impus scenic prin stilul de joc, machiaj si dezmembrarea elementelor de decor mobil (scaune, mese, chaiselongue), ca semne ale viciilor structurale ale comunitatii.
Jocul actorilor e fara repros, cu totii, indiferent de generatie, fac foarte bine si roluri de compozitie, sint intr-o excelenta forma fizica, muzicala. Cu totii sint machiati strident, au fetele fardate cu o argila care li se coscoveste, machiajul fiind un indicator simbolic de decrepitudine.
Nimic, absolut nimic din acest spectacol nu e scapat din vedere, tot ce se afla, intra sau iese din scena capatind sensuri cu valoare simbolica. Decorul din lemn natur e dispus pe lungimea micii sali a TGST, cu o masa de dulgherie intr-o parte, o masa de ospat in centru, scaune, un dulap, un pat mascat de perdele de nylon, lampi cu abajururi de rachita semidesirate, cu un amestec de obiecte scenice de gust indoielnic marturisind factura personajelor – ceramica populara, un bust negru, costume elegante, machiaj strident, meniu exagerat, de crapelnita, vin rosu din abudenta, curgind pe masa, apoi pe jos, de la un punct incolo mesenii bind din ce pahar apuca, unii scurgind paharele etc.
Nunta micilor burghezie un spectacol de nivel european, care te determina sa nu te identifici cu personajele, ci sa te indepartezi de ele, pentru a le putea intelege si cunoaste mai bine. Dabija & co au realizat la TGST un spectacol de cea mai pura esenta brechtiana.
FOTO: Ovidiu Ciba
Galerie foto
