Cu alte cuvinte, nu e mindru de decoratiile primite si, oricit s-ar stradui, nu gaseste nici o explicatie pentru faptul de a se mai afla inca in viata. Se gindeste la toate acestea in timp ce vasul Prometheus il aduce inapoi in Australia natala. Nu-si poate alunga gindurile sumbre nici cind, intr-o noapte de insomnie pe vapor, intervine si salveaza o femeie de la, probabil, un viol iminent. Habar nu are ca peste citiva ani femeia aceea va juca un rol atit de important in viata lui.
Destinul care se va intoarce asemenea unui bumerang
Curind dupa stabilirea in Partageuse, un orasel de pe coasta de vest a continentului australian, Tom Sherbourne o va cunoaste pe Isabel, o tinara fermecatoare si singurul copil in viata al familiei Graysmark care si-a pierdut ambii fii in acelasi razboi din care Tom a scapat. Isabel are tot ce-i lipseste lui Tom, inocenta, exuberanta, optimism, incredere in viata. Nu-i lipseste nici initiativa, de care Tom nu pare a da dovada. Aflat intre timp pe insula Ianus Rock, unde a fost angajat ca paznic de far, Tom primeste intr-o zi o scrisoare in care Isabel ii scrie cu duiosie si umor. „Ai grija sa nu te inghita vreo balena“, citeste el, si alaturi vede desenat „agresorul“ cum iese din apa cu falcile larg deschise, pregatindu-se sa-l insface. Intr-un an, cei doi tineri se casatoresc. Desi ii separa citiva ani buni si experiente de viata atit de diferite, iubirea ii aduce aproape. Pentru Tom, Isabel e un dar nesperat de la Dumnezeu, dovada ca totul se poate lua de la capat, ca viata nu e un singur fir care devine din ce in ce mai subtire, ci ca, uneori cel putin, la firul vechi, destramat, se poate lega altul nou, de o alta culoare, de o calitate mai buna. Ce-i drept, nu a scapat de tot de cosmaruri, dar cel putin nu mai are sentimentul ca visele sint mai vii, mai reale decit realitatea insasi. A ramas insa acelasi barbat taciturn, care prefera sa-i asculte pe altii vorbind, decit sa fie el cel care sa vorbeasca. Pentru ca oriunde s-ar uita in trecut, amintirile lui contin urmele unor traume pe care nu simte nevoia sa le impartaseasca cu nimeni. Nici macar cu sotia. Pina la urma, isi spune el, de ce sa-si umbreasca singur fericirea pe care o simte in preajma acestei femei minunate? Nu va trece mult insa, si fericirea ii va fi umbrita si fara aceste amintiri.
Stabiliti intre timp pe insula Ianus, singuri, doar ei si farul, de care Tom trebuie sa se ingrijeasca mai ceva ca de-un copil, cuplul traieste ca in paradis. Asta pina ce Isabel ajunge la concluzia ca nu poate duce la bun sfirsit o sarcina. Prima data cind s-a produs avortul spontan a crezut ca e o intimplare, dar a doua si a treia oara au convins-o ca trupul ei e de vina. Si constatarea aceasta a tulburat-o profund. Din pacate, ea nu e decit inceputul unui lung sir de tulburari si lovituri ale sortii din care nu-si va mai reveni niciodata. Tristetea lui Tom, in schimb, e mai mult o reflectare a tristetii femeii, daca ar fi dupa el, ar putea sa traiasca si fara copii. Dar Isabel nu poate. Isi doreste cu disperare unul si dupa fiecare avort, in locul femeii exuberante si surizatoare pe care a cunoscut-o, isi face aparitia un demon artagos, acuzator. Ca si cum din vina lui i s-ar intimpla ei asta, ca si cum Tom ar fi direct raspunzator pentru blestemul cu care s-a nascut. De aceea, in ziua in care pe insula ajunge o barca in care se afla un barbat mort si o fetita-bebelus in viata, Isabel considera ca dupa blestem nu poate veni decit o binecuvintare. Altfel spus, ca Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile si i-a daruit un copil. Daca ea nu poate avea unul al ei, atunci il va creste pe acesta ca si cum ar fi. Iar lumea nu va sti niciodata. Tom este mai rezervat. In primul rind, responsabilitatea lui, datoria lui este sa raporteze un asemenea incident. Nu in fiecare zi te trezesti la mal cu o barca in care se afla un mort cu un bebelus in brate care plinge ca i s-a facut foame. Cum au ajuns aici? De unde au plecat? Si unde e mama? Ca sa-si linisteasca constiinta in timp ce sinii incep sa-i dea lapte, Isabel alege s-o considere moarta. Cel mai sigur a cazut din barca si s-a inecat. Iar barbatul? Nu conteaza, important e ca fetita traieste. Important e ca acum va fi in sfirsit mama. O mama exaltata, frizind isteria, dar nu mai putin devotata. Si pe deplin recunoscatoare. Sfidindu-si ratiunea si toate avertismentele pe care aceasta i le transmite, Tom alege sa devina partas la schimbarea unui destin. In loc sa informeze autoritatile, ingroapa cadavrul si, impreuna cu Isabel, porneste sa-si creasca fetita. Nu va dura foarte mult si destinul se va intoarce impotriva lor asemenea unui bumerang aruncat de o mina furioasa.
O scriitoare matura, profunda si doldora de talent
Nu merg mai departe cu dezvaluirile. E suficient daca spun ca a trecut mult timp de cind n-am mai citit o carte atit de bine scrisa, atit de bine organizata, veridica, dar in acelasi timp atit de emotionanta si atit de provocatoare. La sfirsitul Primului Razboi Mondial, o trauma nationala, de fapt, pan-nationala, se sparge in mii de traume individuale care apoi, ca niste serpi veninosi, musca din destinul fiecarui personaj, mutilindu-l pe viata. Dar oamenii, daca nu mor, indura. Iar uneori, suferinta nu duce la razbunare, asa cum am fi tentati sa credem, ci la mult rivnita iertare. Iar singele uneori se transforma in apa, o apa tumultoasa, vijelioasa si mare cit un ocean.
Tradusa deja in treizeci de limbi, Lumina dintre oceane anunta o scriitoare cum Australia nu a mai dat demult. Matura, profunda si doldora de talent, M.L. Stedman are toate sansele sa devina un reper in literatura secolului XXI.
M.L. Stedman, Lumina dintre oceane, traducere si note de Anca Gabriela Sirbu, colectia „Biblioteca Polirom. Actual“, Editura Polirom, 2013
Galerie foto
