„Festivalul il facem pentru voi; nu avem alt motiv“ – acestea au fost cuvintele spuse de Bogdan-Alexandru Stanescu la deschiderea festivalului. Nu de pe scena, ci de linga ea, de jos, de la nivelul meselor. Si astfel a inceput acest mare festival mic, ajuns ca printr-un miracol (sau mai multe) la a sasea editie, in conditiile in care reviste de cultura se inchid, edituri se restring, traducatori se vind pe nimic, iar festivaluri prospera mai cu seama daca accepta compromisuri, cu discursuri pompoase ale sponsorilor sau politicienilor transmise in direct de sub reflectoarele care nu le sint deloc destinate lor. Nimic din acele pomposenii la FILB. Cei patru organizatori, Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stanescu, Vasile Ernu si Ioana Gruenwald au organizat din nou un festival prietenos si cald, la o scara pe care o putem numi normala, iar ei au fost asa de discreti, incit abia daca au putut fi suprinsi linga scena de vreun blitz foto – si atunci, in miscare.
„Anul asta ne-au fost taiate pina si cele citeva bilete de avion pe care le cumpara Ministerul Culturii“, spunea Vasile Ernu inainte de startul festivalului, adaugind: „Va mai exista de la anul FILB? – asta vom decide dupa festival. Acum insa sa ne bucuram de aceasta editie.“ Iar la final, a anuntat ca va exista si o editie a saptea.
Reflectoarele si scena au apartinut in totalitate scriitorilor invitati, festivalul si-a desfacut aripile de povesti pentru spectatorii sai, acei „voi“ care au umplut seara de seara Clubul Taranului – cam neincapator, astfel ca spectatorii prevazatori soseau si cu o jumatate de ora inainte de inceperea lecturilor, ca sa tina loc la o masa, in vreun coltisor bun.
Prolog cu soti scriitori sau cu familia Borgia
Si nu doar ca festivalul a mers mai departe, dar si-a adaugat si o seara zero. In ajunul festivalului propriu-zis, cititorii au avut de ales. S-au putut intilni fie cu Sarah Dunant la libraria Humanitas Cismigiu, la lansarea romanului Singe si splendoare. Un roman despre familia Borgia, fie cu Zeruya Shalev si Eyal Megged la Cafe Carturesti Verona, la seara intitulata Sot si sotie, organizata intr-o formula ingenioasa: discutii intre doua cupluri de scriitori dirijate tot de un cuplu. Familiei scriitorilor din Israel li s-a alaturat cuplul Cecilia Stefanescu – Florin Iaru, moderatori fiind sotii Adela Greceanu si Matei Martin. Astfel ca atunci cind avea sa inceapa festivalul, in prima seara, discutiile erau deja pornite, parerile deja impartite: „Unde ai fost, la Zeruya sau la Sarah?“.
Am fost la Sarah Dunant. Si am ascultat cu placere povestile acestei scriitoare londoneze pasionate de Italia si mai ales de Renastere. Pasiunea pentru Italia, a spus Sarah Dunant, a inceput intr-o vizita la Florenta. Scrisese pina atunci thrillere si se saturase de regulile acestora. Acum trecea si printr-o criza personala, si printr-o criza a scrisului. Stind acolo, a inceput sa simta istoria locului. Istoric de formatie, nu scrisese pina atunci fictiune istorica. A devenit tot mai interesata de ce faceau femeile in timpul acelei revolutii culturale. In trei ani a scris cartea, dar documentarea i se pare cea mai placuta munca, nu scrisul in sine. Documentarea, timpul in care afli, inveti. Apartamentul din Florenta il mai pastreaza si acum. Iar daca s-ar putea intoarce in timp cu 500 de ani, asa cum a fost intrebata daca si-ar dori, atunci ar face-o doar ca barbat, fiindca pentru femei era foarte greu. Ar vrea sa se duca acolo, chiar in locurile despre care a scris, chiar linga oamenii despre care a scris, sa ii asculte, sa vada daca sint asa cum si i-a imaginat. Si daca dialogurile i-au iesit, intr-adevar, bine.
Scrisul, intre frica si fericire
Prima seara a FILB i-a avut ca invitati pe Sarah Dunant (Marea Britanie), Zeruya Shalev si Eyal Megged (Israel) si Andrea Tompa (Ungaria), moderator fiind Marius Chivu. Timp de doua ore autorii au citit fragmente din cartile lor, dupa care au raspuns la intrebarile moderatorului si ale spectatorilor.
Sarah Dunant a citit un fragment din Singe si splendoare, in traducerea lui Carmen Sandulescu, acel fragment despre parul Giuliei Farnese, „vasta cortina aurie“, accesoriu erotic sau impediment in noptile de dragoste. Iar Zeruya Shalev a citit din Farime de viata, amintind cum Amos Oz a spus cindva ca este foarte riscant sa incepi o carte cu o batrina care sta in pat, fiindca nu este atragator. Ei insa ii place, „cred ca nemiscarea asta ascunde o altfel de mare energie“.
Foarte interesante povestile autorilor despre trecerea de la un stil literar la altul. Eyal Megged si-a amintit de rezidenta sa de un an, unde si-a dat seama ca ar trebui sa isi petreaca timpul acela pretios scriind nu poezii, ci un roman. Fiindca nu ii placea rezultatul, a ascultat un sfat si a extras din roman firul narativ, rezultind un poem lung. Aceasta a fost practic tranzitia dinspre poezie spre proza.
Sarah Dunant a povestit despre entuziasmul din acea perioada de invatare, de cercetare, entuziasm pe care spera ca l-a dus si in roman, dar ne-a vorbit si despre frica, despre faptul ca in scris domina frica; „pentru mine scrisul este dureros“, in timp ce rescrierea este placuta.
Iar Zeruya Shalev a povestit in fermecatoare detalii cum, dupa ce scrisese un volum de poezie (din care trebuise sa cumpere ea insasi majoritatea exemplarelor), s-a pomenit scriind la o carte noua in fraze lungi, iar dupa zece pagini si-a dat seama ca scria de fapt un roman. Un esec, cronici devastatoare. Apoi, lucrind ca editor, si fiind neplatita, a fost cit pe ce sa fie data afara cind si-a cerut banii, insa a salvat-o faptul ca tocmai ramasese insarcinata. A inceput iarasi sa scrie, lunile de sarcina erau o sansa. A scris fara asteptari, dupa cele doua esecuri. „Am vrut doar sa spun o poveste, si sa o spun repede.“ A scris Love Life cu nou-nascutul in brate si l-a terminat cind copilul avea un an. S-a angajat apoi la o alta editura. „Romanul acela mi-a schimbat viata“, a spus Zeruya Shalev, acum tradusa in peste 20 de limbi, Love Life fiind cotat in „Der Spiegel“ intre cele mai bune douazeci de romane din ultimele patru decenii.
Pentru Andrea Tompa, o metoda buna de scris este „sa urasti ceea ce ai publicat“. Sa vrei sa fii mai bun. Iar pentru Eyal Megged, scrisul este fericirea.
Granitele literaturii
In a doua seara de festival, Srdjan Srdi?(Serbia) a citit din volumul de povestiri Espirando, carte care a primit numeroase premii, impresionind cu interpretarea sa actoriceasca. Corina Sabau a citit un pasaj din cel mai recent roman al sau, Dragostea, chiar ea, incheind cu imaginea buchetului vulnerabil de lacramioare, iar Marin Malaicu-Hondrari un fragment din Lunetistul, acea pagina despre cum este „sa fii iubit de o femeie pe care nu o iubesti“.
Moderata de Silvia Dumitrache, seara cu lecturi scurte (si mai putine decit prevazute, croatul Marinko Koscec fiind din pacate absent) a fost delicioasa prin dialoguri. Cit de mult poate si trebuie literatura sa evite sau sa fuga de geografic? Cum se raporteaza la acel trecut, dinainte de ’89, ca tematica, scriitorii invitati? Poate trai numai din scris un scriitor? Cum interactioneaza scrisul cu celelalte lucruri pe care le fac fiecare dintre ei? Ce scriitori i-au influentat? S-a discutat mult, intersectat, interesant. A fost probabil cea mai animata seara, din punct de vedere al dialogului.
Srdjan Srdi??crede ca literatura ori functioneaza, ori nu. Cartile lui sint traduse si functioneaza si in alt spatiu. In Serbia, nu exista nici un scriitor care sa traieasca exclusiv din scris, exista doar niste fotbalisti care scriu niste carti…
Corina Sabau crede ca „Literatura nu trebuie sa faca ceva anume. Eu nu ma gindesc, cind scriu, cit de universal va fi ce scriu. M-am obisnuit ca publicul meu sa fie foarte restrins. N-o sa introduc in literatura mea astfel de referinte, decit daca povestea are nevoie de ele. Exista o diferenta intre literatura si istorie. Pe de alta parte, nu poti scrie decit despre lumi pe care le cunosti“. Si Marin Malaicu-Hondrari: „Geografiile literare se schimba cu foarte mare repeziciune. Despre astea este FILB“ sau „Literatura nu trebuie sa aiba nici un fel de granita“.
Oda ratustelor de plastic
Frumusetea oricarui festival sta in surpriza. Nici o seara a FILB nu a semanat cu cea dinaintea sa. Daca primele doua seri au avut un anumit echilibru, uneori tocmai din contraste hranit, din contradictiile spumoase ale dialogurilor, ultima seara a stat uneori inclinata ca o barcuta.
Andrei Dósa a citit doua texte din American Experience si un text inedit, Adrian Schiop a citit un fragment consistent din proaspatul roman Soldatii. Poveste din Ferentari, Robert Periši?(Croatia) doua fragmente de facturi foarte diferite din romanul Omul nostru pe teren. Kei Miller (Jamaica) a fermecat pina si peretii muzeului cu poemele lui din volumul The Cartographer Tries to Map a Way to Zion, atit de muzicale, „Deseneaza-mi o harta cu ceea ce vezi, iar eu o sa-ti desenez o harta cu ceea ce nu vezi. O sa vedem apoi care harta e mai mare. O sa vedem apoi care harta spune un adevar mai mare“. Si tot Kei Miller a incheiat seria lecturilor cu o induiosatoare oda ratustelor de plastic (acelor 29 de mii de ratuste de plastic care ratacesc pe oceanele lumii din 1992, de cind s-a rasturnat incarcatura), o oda posibilitatilor oferite de calatorii.
Invitatii ultimei seri au discutat, provocati de moderatoarea Luiza Vasiliu, despre etichete, despre unde se simt „acasa“ ca scriitori, despre muzica si scenele de dragoste din cartile lor si au recomandat fiecare cite un scriitor mai putin cunoscut. Adrian Schiop nu se regaseste in eticheta de „scriitor de romane gay“ – „Scriu literatura, in care apare si tema asta“, iar „acasa“ este pentru el Bucurestiul, cu care a reusit sa se obisnuiasca in citiva ani. Andrei Dósa gaseste un pic enervanta eticheta de „tinara speranta“, iar Bucurestiul este si pentru el casa temporara.
Incheiem calatoria FILB, „Re-Writing the Map of Europe“, cu doua recomandari facute de Kei Miller, vrajitorul poetul-cartograf. Prima ne trimite spre Earl Lovelace, scriitor nascut in Caraibe. Iar a doua este de fapt un raspuns dat la o intrebare din public de scriitorul jamaican care tine cursuri de creative writing la Glasgow: „Cititi mult, mult mai mult decit scrieti. Cititi o suta de carti pentru fiecare propozitie scrisa“.
Cei unsprezece de la FILB
Sarah Dunant (Marea Britanie), Zeruya Shalev (Israel), Andrea Tompa (Ungaria), Eyal Megged (Israel), Robert Periši? (Croatia), Kei Miller (Jamaica / Marea Britanie), Srdjan Srdi? (Serbia), Marin Malaicu-Hondrari, Corina Sabau, Adrian Schiop si Andrei Dósa (Romania).
Foto: Veronica D. Niculescu
Galerie foto
